NICOLETA MARINI

femeia elf

a fost odată o femeie care scria scrisori Lunii

Luna îi răspundea ori de câte ori mergea la culcare

o scrisoare caligrafiată însemnată cu pecetea cerului

expediată într-un plic cu parfum de văzduh

legături nevăzute păstrau fulgerele amintirilor

întreabă vântul întreabă fulgii

ei știu povestea femeii care scria scrisori Lunii

și căreia Luna îi răspundea de fiecare dată

o nuvelă de Cehov

tremur în livadă

o ploaie îmi mușcă speranța

o rană deschisă adună stropi împletiți cu flori de vișin

inima mea atârnă de crengi

plouă torențial pe trupul meu învelit cu roua serii

aștept... să aud trenul

trenul care bântuie prin livadă

un sunet orb...inima devine una cu livada

vișinele coapte cad printre crengi

licoarea lor îmi inundă gura

adie a uitare a despărțire amară

o creangă putrezită îmi eliberează trupul

         - ai promis să salvezi livada

dar s-a făcut târziu

ploaia s-a oprit

inima mea a alunecat

odată cu stelele

odată cu noaptea

mai presus de destin

o întâmplare dragă

ieri ne-am întâlnit vis à vis de teatru

la Peron

erai somnoros părul îți era răvășit

într-o mână duceai un ghiozdan voluminos

în care se îngrămădiseră toate zilele proaste

zilele care te mâhniseră în copilărie

și așa umflate de plâns unele dădeau pe dinafară

peste buzunarele ghiozdanului

salutând pedante călătorii care treceau grăbiți

eu nu înțelegeam cum ai putut intra

cu un ghiozdan așa de mare într-o cafenea atât de îngustă

în care culmea erau întinși sub o masă un câine plus două pisici

în cealaltă mână țineai un pahar cu ciocolată

pe care era notat numele tău și un emoji cu față zâmbitoare

păreai așa extraterestru încât m-a pufnit râsul

fiindcă nu înțelegeam care este fața ta cea adevărată

până când câinele ți-a tras ghiozdanul

iar pisicile au miorlăit așa de tare

că paharul ți-a scăpat din mână

în sfârșit rămăseseși tu

în timp ce pe podea era un amestec de tristețe și voioșie

încât am lăsat-o pe claudia să facă curățenie

iar eu te-am luat de braț și am plecat

de data aceasta numai tu cu mine

crochiu

aud foșnind umbre pe ziduri

luna desenează conturul trupului

miroase a frig, a castane coapte

la răspântie

priviri cu sclipiri de nelinişte

lacrimi şoptite

destin.

iubirea mea e zero light pentru tine

nu am știu că iubirea are măsuri diferite

că iubirea mea e zero light pentru tine

că iubirea ta se cântărește

așa cum se cântăresc secundele în război

că seamănă cu datoria

cu un bocanc pe care îl încalți când mergi la luptă

călcând noroi și tămâioare

bunicii îi plăceau tămâioarele

îi dăruiam în fiecare primăvară

cu ea datoria s-a transformat în binecuvântare

fiindcă iubirea ei avea aceeași măsură ca a mea

surâsul tău stătea cocoțat pe lună

surâsul tău stătea cocoțat pe lună

trăgea cu ochiul când mă dezbrăcam de poveștile de peste zi

era așa iscoditor că râdeam sau plângeam

surâsul tău era puternic ca tine

și devenea mare când colindam pe străzi

mi se părea un rege plecat la luptă

gata să dea piept cu toate singurătățile mele

adunate într-o hoardă nebună și gălăgioasă

surâsul tău mă privea dimineața

când mă dezbrăcam de poveștile de noapte

cald îmi șoptea „du-te”

diseară voi sta cocoțat pe lună

greierele alb

ziua se sfârșește

flăcările nopții îmi acoperă chipul

mă întorc din drum

corpul se lovește de muchiile obiectelor

care au trăit cu mine în copilărie

în balcon cântă un greiere alb:

       - am să mă închid într-o colivie 

să nu mai zbor peste oamenii de lut

altoiți cu lipitori de suflete

hoți de ploi tropicale și comori îngropate

gata să sfârtece în maxilare

fiecare liniște de primăvară

să adulmece mirosul sacrificiului

să-l întindă pe tarabă – un premiu

peste care au presărat picături false de vin franțuzesc

din care curg toate nopțile inversate

când așternutul era rece și gol

colivia avea lacătul spart

și greierelealb răgușise de atâtea triluri

copilărie

vis

păduri de nori

plutesc deasupra ochilor verzi

copilăria

când savuram vată pe băţ

și învățam piruete

concert de Rahmaninov.

carantină 6

în vacanța pandemiei

am cunoscut-o pe tanti Veta
cea mai vajnică păstrătoare a tablelor covid
deținătoarea a trei giga de informații
în fața căreia mărețul google nu este decât un umil servitor
tanti Veta știa tot ce mișcă în lume, în fiecare colțisor acoperit de norii pandemiei
avea notat alfabetic într-un caiet cu marginile zgâriate de pisica din curte
lista vedetelor purtătoare sau asimptomatice
un adevărat oracol unde stăteau la păstrare precum murăturile
rețete naturale ce ridică imunitatea în această vreme de război
tanti Veta era vânzătoare la un chioșc de ziare
și în scurt timp devenise glasul întregii comunități
 când domnul doctor își ridica gazeta dimineața o întreba politicos:
- ceva nou, care este curba cazurilor?
 tanti Veta răspundea ca la raportul de gardă fiind stăpână peste mii de statistici și probabilități
- azi noapte domn doctor a luat-o izoleta pe mamaie Floarea a lui Brad are ceva comorbidități și vreo 90 de primăveri
- trecem noi și peste asta Veta, mamaie Floarea e nevastă de veteran de război
- trecem domn doctor așa a spus ieri și popa la biserică să avem noi 10 mamaie ca Floarea
și zboară covid-ul dincolo de nori!

peisaj siberian

chipul abandonat seara

sub ecoul lacrimilor atinge degetele

ochii celeşti cu irişi schimbători

privesc în zare fumul din izbă

din el răsare soarele şi luna

îmbrăţişaţi adulmecă mireasma sânilor grei

pătrunşi de lumină

ca două cercuri polare

peste care se reflectă ursa mare.

(poemele fac parte din volumul de versuri Timpul s-a ghemuit în corole)

Nicoleta Marini (pseudonim al Nicoletei Mihai): Profesoară la Colegiul Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova. Pasionată din copilărie de muzica clasică, este iniţiatoarea proiectelor: Muzica ne uneşte!, Caravana Muzicală, Folclorul şi muzica clasică, Amintiri dintr-o copilărie muzicală (proiecte la care a colaborat cu Gaudeamus Quartet şi cu alți renumiți muzicieni). 

Nicoleta Marini a debutat în anul 2002 cu volumul de versuri Eterna Primăvară (Editura Sitech, cu o prezentare a criticului literar C. M. Popa). În 2004, Nicoleta Marini a publicat cel de al doilea volum, Menuet pentru vioară (Editura Sitech), iar în anul 2020 volumul de versuri Timpul s-a ghemuit în corole (Editura Brumar, cu prezentările criticului literar Iulian Boldea și  ale  poetului Julien Caragea). Nicoleta Marini a publicate poeme în revistele Mozaicul, OPT motive, Ateneu, Literadura, Meridianul Timișoara, pe blogurile O mie de semne, Parnas XXI - versuri de ieri și de azi și în volumul colectiv Row of masks (Editgraph, Buzău, 2020, coordonat de scriitorul Adrian Mondea). Din anul 2019 Nicoleta Marini a  inițiat  și coordonează Clubul de Lectură SMARTOPIA, club care își desfășoară activitatea de trei ani la Librăria ”Elena Farago” din Craiova. Împreună cu poeta Ana Paraschivescu invită în cadrul clubului poeți, prozatori, actori, muzicieni.

Volume publicate:

Eterna Primăvară (volum de debut, Editura Sitech, 2002)
Menuet pentru vioară (Editura Sitech, 2004)
Dimensiunile educației în contextul globalizării: Alternative la curricula școlară (Editura Universitaria, 2010)
În dialog cu Euterpe: Cât de aproape ne este spațiul muzicii clasice? (coautoare, Editura Sitech, 2014)
Timpul s-a ghemuit în corole (editura Brumar, 2021)

Citește aici: Nicoleta Marini - Bucurii și tristeți

Copyright © 2020 Nicoleta Marini (Nicoleta Mihai)

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.