GHEORGHE SIMON

Un rest de veşnicie

Într-un sat de munte poţi ajunge

pe o margine de cer

veghind permanent să nu te fure

oboseala sau gîndul.

Casele sunt aşezate

ca nişte cuvinte într-o poezie

ele au un rost şi un rest de veşnicie

iar dacă ai încerca să le clinteşti

fie şi în închipuire

de îndată se va urzi absenţa

sorbite fiind pe neaşteptate

de abisuri ciudate.

Toate vin de departe şi de demult.

Aici nimic nu moare

deşi există în toate un sfîrşit

toate sunt ca o chemare

şi parcă cineva nevăzut

le ocroteşte din înaltul cerului.

Nu ştii nimic

deşi aparţii locului

iar înstrăinarea e ca o haină

care nu ţi se potriveşte.

Te apropii încet de cineva.

Îi spui bună ziua

şi deodată se rupe vălul

de pe faţă

uitînd definitiv

cine eşti.

Într-un sat de munte

poţi fi

doar ca lumina

la imperativ.

Revelaţie

Aruncă în el cu vorbe

cu zvonuri deşarte

îl ameninţăcu pierderea sufletului.

Pînă la urmă omul se lămureşte

că e ceva la mijloc

şi pe el nu-l cuprinde.

I se aminteşte istoria

şi vede că istoria se repetă

fără să se clintească nimic

din firea omului.

Pînă la urmă

Adevărul ajunge în cărţi

o pură ficţiune.

Ca pe covoare îi scutură

codul genetic

îi anticipă pînă la o milionime de secundă

mişcarea pleoapelor

cînd va vedea moartea.

Îi numără paşii

pentru o sută de ani de singurătate.

În laboratoare ultrasofisticate

genialoidul

cu prea fine mănuşi protectoare

jubilează

realizînd

cum se moare mai uşor şi mai repede

încît l-au făcut pe om

să creadă

că veşnicia e vorbă în vînt

gumă de mestecat pentru sofişti.

În schimb

nu au reuşit să prevadă

nici în vreo cabală

surparea umană

dacă omul se va întîlni vreodată

cu el însuşi.

Vămile eterne

De departe te întîmpină

toate ale firii prospere

cît mai aproape de moarte

cuvinte perindate

şi suflete suspendate

precum lumina se răsfaţă

în merele coapte.

Raze aurii se răsfiră

în somnul pădurii obscure

şi zboruri frînte

precum izvoare întrerupte

prefigurate în peisaje abstracte.

Nimeni în preajmă

pe calea solitară

a însingurării străine

martor e doar Verbul rătăcirii

pe calea şerpuitoare a iubirii.

Sufletul întrezărit răzbate

pînă în pragul uimirii înalte

fruct al aşteptării oarbe

şi al însoţirii promise

în tărîmuri interzise.

Călătorul etern al luminii

se lămureşte în cele din urmă

cum arde pe altarul de piatră

mugurul galben al părerii de sine.

Eşti ceea ce vezi

precum se adevereşte

ceea ce scrii

precum numele morţilor

sunt fructe plăcute pentru cei vii

precum înstrăinîndu-ne

ne oglindim în figurări suspecte

precum ne vom vedea sufletul

pecetluit şi adumbrit

la vămile eterne.

Urma zborului interior

Trezire

din adîncuri surpate

din veşnicia abruptă

şi de o prea grabnică

şi arzătoare trecere

fără ca nimeni să observe

precum ochiul triadic

face să se elibereze

cuvinte răsărind de la sine

în urma zborului interior.

Sufletul ne urmează spre o culme

spre un dincolo

de unde nu s-a întors nimeni

să ne spună

dacă e o altă lume

mai rarefiată

sau e aceeaşi lume pustiită

de noroc şi întîmplare.

Prin isteţime şi iuţime de gînd

fiindu-ne prilej de încîntare

de întîmpinare

a celuilalt

aşteptat

precum te-ai întîlni

cu tine însuţi

pe o prea îngustă cărare

lumina săgetînd

cu razele-i prea scurte

şi clare.

Urmuz

Uimire persistentă din copilărie

în faţa bobiţelor de hurmuz

rotunde şi sclipitoare

precum cele de strugure

înşirate ca literele vii

din clasele primare

îmi amintesc de Urmuz

marele inchizitor al semnelor precare.

Singur fiind

îşi îngăduia să rîdă în cascade

cînd i se părea că-l aude pe Dumnezeu

cum doar lui îi vorbeşte.

Urmuz e însăşi uimirea pură

de cum e posibil

ca neîntrerupt

ceea ce nu se împreună

să curgă precum apa cu sensul la urmă

să ţi se strecoare uşor înţelesul

scăpătat ca apa printre degete

precum strălucirea nefirească

a şarpelui în amiază

făcîndu-şi nevăzută şerpuirea vicleană

printre buruieni, în mărime narurală.

Înlemnit de uimire

nu atît ceea ce vedeam

curgător şi neîntrerupt

mă fascina

cît înfiriparea de sine

în cuibul amintirii.

Cum de se poate

ca atît de repede să se lepede

urma clipei sterpe

cît stă firul de apă pe lespede

şi clipa trecerii să nu se repete.

Abia mai tîrziu am înţeles

că Pîlnia lui Stamate

e urechea noastră imaginară

în care cineva toarnă din prea mult

tumult

fără milă

vacarm şi bruiaj

hohote de spaimă

izbucnite din preaplinul de sine.

Stamate e chiar Urmuz în versiune scripturală

şarpe strălucind ca un sunet rotund

strecurat neîntrerupt şi fără cenzură

să se poată întrupa cuvîntul rostit de făptură.

Portativul lui Urmuz e ca un ecran diafan

pe care lucesc lacrimile negre

înaripate

precum toamna lăstunii

pe firele de înaltă ficţiune

ciripeau urmînd o partitură de neume.

Urmuz e privirea avidă de sine

şi auzul prea fin în care se urzesc suspine.

Urmuz e şi zvonul de veşnicie

pe care-l fac augurii într-o hermetică pădure.

Augurii mă întîmpinau la intrare

şi mă însoţeau pe cărarea în soare

cînd mergeam să culeg negrele mure.

Gheorghe Simon (n. 27 martie 1950, la Mănăstirea Agapia, judeţul Neamţ - d. 15 mai 2021): Clasele primare şi gimnaziale le-a făcut în comuna Agapia. Este absolvent al Liceului “Ştefan cel Mare” din Tg. Neamţ (absolvent în 1969) și al Facultății de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (absolvent în 1975). Înainte de repartiţia în învăţămînt, în şedinţa Rectoratului Universităţii, a fost propus pentru învăţămîntul superior şi cercetare, propunere de care nu a beneficiat, din motive politice şi birocratice, acceptînd numirea, ca profesor de limba franceză, la Şcoala “Nicolae Grigorescu” din Agapia. Este membru fondator şi redactor şef-adjunct al revistei Opinia studenţească (1974-1975). Gheorghe Simon a debutat poetic în anul 1969 în ziarul Ceahlăul.

Gheorghe Simon a publicat  poeme şi eseuri în revistele literare România literară, Viaţa Românească, Convorbiri literare, Poezia, Timpul, Cronica,  Poesis, Conta, Dilema Veche, Feed Back și a primit mai multe premii literare acordate de publicațiile Luceafărul, Ateneu şi Tribuna (pentru eseu). A participat la Colocviile de poezie, de la Tg. Neamţ, în condiţii de vitregie culturală şi de agonie spirituală, marcate, însă, de biruinţe şi de împliniri poetice, creatoare, prin prezenţa însufleţitoare a celor mai buni poeţi din generaţia optzecistă. Este membru al Asociaţiei Europene „François Mauriac” şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Eseuri de specialitate publicate:

La quête sans conquête (Franţa, 1994)

James Joyce, une lecture roumaine (Franţa, 1996)

Sylvie Germain ou la trenscendance du silence (Franţa, 2012)

Volume publicate:

Fulgere captive (poeme, editura Junimea, 1984)
Viaţa după Iisus (poeme, editura Panteon, 1996)
Duminica absenţelor (poeme, editura Princeps Edit, 2004)
Ardere de tot (poeme, editura Princeps Edit, 2009)
Amin Agapia (poeme, editura Princeps Edit, 2012)
Fractalia (editura Princeps Multimedia, 2014)
Dialoguri la Agapia (editura eLiteratura, 2014)
Dumnezeu citeşte din cartea vieţii (editura eLiteratura, 2014)
Jurnalul unei asceze (editura eLiteratura, 2014)
Nume şi chipuri (editura eLiteratura, 2014)
Canonul iubirii (epistole, editura Princeps Multimedia, 2014)
Canonul iubirii (poeme, editura Princeps Multimedia, 2015)
Fiul Agapiei (poeme, editura Timpul, 2015)
Agapia perpetua (poeme, editura Timpul, 2017)
Teofania (poeme, editura Doxologia, 2017)
Calea Iubirii (poeme, editura Timpul, 2019)
Calea Numelui (poeme, editura Eikon, 2019)
Liturghia Clipei (poeme, editura Doxologia, 2019)

Citește aici: Gheorghe Simon - Omul aflat la răspântie

Citește și: Gheorghe Simon - Au înflorit spinii

Copyright © 2019 Gheorghe Simon

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.