viața i-a aruncat pe unii după garduri
alți domni simpatici, aroganți, șefi de clase-nalte, boieri și președinți
distribuie marionete și măști pe gratis
ăștia de după gard nu-s melancolici, ci hai să le zicem visători, naivi la ziua de mâine
ăștia care visează la un codru de pâine și atât
manipulatori de vid șisărăcie
privesc după gard, cu grație șif rică, cu sfială și milă
la domnii-n costume de gală
pentru că oricum
din oricare punct privești viața, există o singură bordură peste care trecem toți
iar bordura asta de dincolo – atât de plină de mister și tăcere
cuprinde și domni și săraci
pentru care la rubrica bagaje de mână există o singură condiție:
ai voie să iei doar un suflet
curat.
Dă-mi un chibrit să-mi aprind o țigară
și poți merge fără să mergi
doar să dai impresia că ești viu și că ești printre ei
printre oamenii ăștia grăbiți și apatici
fericiți și triști cu măști sau naivi
poți să fii ca toți sau ca niciunul
și-atunci nimeni te vei numi
și poți drege toate aceste imperfecțiuni ca și cum ar fi ale tale
să le faci una cu cerul și pământul
să te dai mare că ești iubit și că ai de toate
și aceste de toate te-au făcut un împlinit smintit
și poți gândi fără să te gândești că și alții gândesc
că ești firul de praf din propriul tău ochi
că ești o memorie în urma tălpii ăluia din fața ta
sau fumul de țigară sau bradul gătit din centrul orașului vechi
sau șoferul indian de taxi care așteptă plictisit cu masca până la ochi
dar nu ești nimic cuviincios și-atunci te-apucă furia
rămâi vulgarul respectuos, dar prost, să crezi că mâine o să fie mai bine
și poți scrie un poem pe placul tău
dar nimeni nu va înțelege că acest ghem de dureri și căderi
e totuși o viață pe care-o strângi la piept de parcă ar curge sau ar da să fugă
e viața ta și-o ciufulești
o răsfeți
bând ca nebunul un vin pelin pe fugă
și poți scrie un poem pe placul lor
să le spui de iubiri și de lucruri sfinte
dar din respect te vor ocoli ca nebunul pe tabla de șah
și-a doua zi nimeni nu te va ține minte
și poți merge fără să mergi și să dai din cap că ai înțeles toate acestea
să nu-ți faci templu din minusuri și nici din căderi
dă-mi un chibrit să-mi aprind o țigară
că uite ce bine-i și vântul cu ploaie cum bate pe-afară.
și poți merge fără să mergi
doar să dai impresia că ești viu și că ești printre ei
printre oamenii ăștia grăbiți și apatici
fericiți și triști cu măști sau naivi
poți să fii ca toți sau ca niciunul
și-atunci nimeni te vei numi
și poți drege toate aceste imperfecțiuni ca și cum ar fi ale tale
să le faci una cu cerul și pământul
să te dai mare că ești iubit și că ai de toate
și aceste de toate te-au făcut un împlinit smintit
și poți gândi fără să te gândești că și alții gândesc
că ești firul de praf din propriul tău ochi
că ești o memorie în urma tălpii ăluia din fața ta
sau fumul de țigară sau bradul gătit din centrul orașului vechi
sau șoferul indian de taxi care așteptă plictisit cu masca până la ochi
dar nu ești nimic cuviincios și-atunci te-apucă furia
rămâi vulgarul respectuos, dar prost, să crezi că mâine o să fie mai bine
și poți scrie un poem pe placul tău
dar nimeni nu va înțelege că acest ghem de dureri și căderi
e totuși o viață pe care-o strângi la piept de parcă ar curge sau ar da să fugă
e viața ta și-o ciufulești
o răsfeți
bând ca nebunul un vin pelin pe fugă
și poți scrie un poem pe placul lor
să le spui de iubiri și de lucruri sfinte
dar din respect te vor ocoli ca nebunul pe tabla de șah
și-a doua zi nimeni nu te va ține minte
și poți merge fără să mergi și să dai din cap că ai înțeles toate acestea
să nu-ți faci templu din minusuri și nici din căderi
dă-mi un chibrit să-mi aprind o țigară
că uite ce bine-i și vântul cu ploaie cum bate pe-afară.
să ne dezbrăcăm de
mă gândeam să-ți spun că într-o dimineață
așa cum mergeam pe străzi și cum treceam pe lângă lume
mă gândeam că fiecare are o poveste. mă gândeam că dacă l-aș întreba pe domnul ăsta cu barbă
despre viața lui
aș scrie o carte. el nu știe că este o poveste și că poate i-aș putea-o scrie în așa fel
că s-ar vinde ca pâinea caldă.
o chinezoaică merge cu masca pusă până la ochi
grăbită merge și pare disperată după lungimea pașilor pe care-i face pe trecerea de pietoni.
un alt bărbat în pantaloni scurți cu adidași albi și cu șosete colorate și cu căciulă
mă depășește în fugă. adică el făcea sport. mă gândeam că el gândește chiar acum la caloriile pe care
are să le consume în ziua aia
mă gândeam că el se gândește la numărul de pași și la câtă apă să înghită...
mă gândeam că ești de acord să mergem pe malul mării mai spre seară și mai spre duminică
să fumez în neștire și să beau dintr-o sticlă de bere care nu se mai termină
că vezi tu berea asta nu-i pentru toată lumea așa cum nici coniacul nu-i pentru toată lumea
mă gândeam că dacă am sta așa naivi și tăcuți și albi și blânzi
până când noaptea ne-ar da un brânci spre mal spre încolo unde privirea a rămas țintă
n-ai zice nu la nebunia asta de a merge pe stradă și a intui poveștile din oameni
mă gândeam să ne dezbrăcăm de politețuri
să fim ca
ăia micii
îți aduci aminte că nu aveam nimic din ce avem azi și nu ne dădeam seama că nu avem
sau că vrem ceva sau când aveam ceva să ne dorim să avem și mai mult
și eram de o mie de ori mai fericiți
sunt fericit și acum că de-aia îți povestesc toate astea
știu că zâmbești și ai să spui „ai dreptate”
dar nu-i așa că măcar e bine acolo la tine în gând?
mă gândeam să te întreb dacă mă lași să scriu din viața ta o poveste.
mă lași?
îmi zici răspunsul pe malul mării mai spre seară și mai spre duminică
mă gândeam să-ți spun că într-o dimineață
așa cum mergeam pe străzi și cum treceam pe lângă lume
mă gândeam că fiecare are o poveste. mă gândeam că dacă l-aș întreba pe domnul ăsta cu barbă
despre viața lui
aș scrie o carte. el nu știe că este o poveste și că poate i-aș putea-o scrie în așa fel
că s-ar vinde ca pâinea caldă.
o chinezoaică merge cu masca pusă până la ochi
grăbită merge și pare disperată după lungimea pașilor pe care-i face pe trecerea de pietoni.
un alt bărbat în pantaloni scurți cu adidași albi și cu șosete colorate și cu căciulă
mă depășește în fugă. adică el făcea sport. mă gândeam că el gândește chiar acum la caloriile pe care
are să le consume în ziua aia
mă gândeam că el se gândește la numărul de pași și la câtă apă să înghită...
mă gândeam că ești de acord să mergem pe malul mării mai spre seară și mai spre duminică
să fumez în neștire și să beau dintr-o sticlă de bere care nu se mai termină
că vezi tu berea asta nu-i pentru toată lumea așa cum nici coniacul nu-i pentru toată lumea
mă gândeam că dacă am sta așa naivi și tăcuți și albi și blânzi
până când noaptea ne-ar da un brânci spre mal spre încolo unde privirea a rămas țintă
n-ai zice nu la nebunia asta de a merge pe stradă și a intui poveștile din oameni
mă gândeam să ne dezbrăcăm de politețuri
să fim ca
ăia micii
îți aduci aminte că nu aveam nimic din ce avem azi și nu ne dădeam seama că nu avem
sau că vrem ceva sau când aveam ceva să ne dorim să avem și mai mult
și eram de o mie de ori mai fericiți
sunt fericit și acum că de-aia îți povestesc toate astea
știu că zâmbești și ai să spui „ai dreptate”
dar nu-i așa că măcar e bine acolo la tine în gând?
mă gândeam să te întreb dacă mă lași să scriu din viața ta o poveste.
mă lași?
îmi zici răspunsul pe malul mării mai spre seară și mai spre duminică
diferitul
bătrânul pescar nu s-a uitat peste umăr. a plecat seara aproape de ora ceaiului. casa a rămas tot acolo. a luat scrisorile și a plecat pe mare.
o mare mereu agitată și pustie
o mare în care-și odihnea privirea de oameni
acolo nu-i era frică de nimic
pentru că el așa credea: liniștea și pustiul te poate face diferit. acolo ai curaj să fii tu ori să nu fii. acolo poți să faci sau să nu faci nimic. fără reguli. fără martori. fără judecăți.
se alinta cu valurile. le spunea poezii.
scrisorile erau în plicuri roz. așa ca iubirea lui veche. le deschidea noaptea
la lumina lămpii
citea cu voce tare fără să ia în seamă lacrimile
lacrimi care-și făcuserădrum până la mustața lui albă.
își ducea brațul drept pe ambii obraji și le ștergea cu un oftat.
și mereu se întreba privind în josul mării: de ce?
parcă dumirit și rușinat de cerul care-l privea printre nori
își cerea scuze și se mustra: moș bătrân, nimic nu ai învățat. casa, banii, vecinii, datoriile, vorbele rostite în van cu prietenii, nopțile de beție sau nopțile pierdute de gânduri negre, nu sunt ale mele. nici ale lor. nici măcar eu nu sunt al meu. sufletul ăsta a rămas gol în fața tuturor și uite că a mai rămas din el atâta cât să recunosc timpul odihnii.
bătrânul pescar nu s-a uitat peste umăr. dincolo de el era doar uitarea, liniștea și o scară infinită până la o scenă în care oameni în halate albe așteptau.
bătrânul pescar nu s-a uitat peste umăr. a plecat seara aproape de ora ceaiului. casa a rămas tot acolo. a luat scrisorile și a plecat pe mare.
o mare mereu agitată și pustie
o mare în care-și odihnea privirea de oameni
acolo nu-i era frică de nimic
pentru că el așa credea: liniștea și pustiul te poate face diferit. acolo ai curaj să fii tu ori să nu fii. acolo poți să faci sau să nu faci nimic. fără reguli. fără martori. fără judecăți.
se alinta cu valurile. le spunea poezii.
scrisorile erau în plicuri roz. așa ca iubirea lui veche. le deschidea noaptea
la lumina lămpii
citea cu voce tare fără să ia în seamă lacrimile
lacrimi care-și făcuserădrum până la mustața lui albă.
își ducea brațul drept pe ambii obraji și le ștergea cu un oftat.
și mereu se întreba privind în josul mării: de ce?
parcă dumirit și rușinat de cerul care-l privea printre nori
își cerea scuze și se mustra: moș bătrân, nimic nu ai învățat. casa, banii, vecinii, datoriile, vorbele rostite în van cu prietenii, nopțile de beție sau nopțile pierdute de gânduri negre, nu sunt ale mele. nici ale lor. nici măcar eu nu sunt al meu. sufletul ăsta a rămas gol în fața tuturor și uite că a mai rămas din el atâta cât să recunosc timpul odihnii.
bătrânul pescar nu s-a uitat peste umăr. dincolo de el era doar uitarea, liniștea și o scară infinită până la o scenă în care oameni în halate albe așteptau.
dilema nebunului cuminte
nu știu, bătrâne, dacă ai gândit asta: să mergi pe o stradă, nu contează că e dimineață, amiază sau noapte,
nu contează nici dacă e vară sau iarnă sau toamnă
nu contează cu ce ești îmbrăcat sau dacă ai sau n-ai bani la tine
cum ziceam, mergi pe stradă și te trezești singur
adică atât de singur, deși lumea mișună-n draci pe lângă tine, că te întrebi
unde ești și unde te duci.
da’ te întrebi cu groază unde ești, și-atunci te-apuci, așa cu privirea, să te holbezi la oameni.
vin întrebările buluc peste tine: unde se duce? și ce gândește? aș putea să intru-n capul lui măcar un minut?
și dacă e rău la el în minte? n-ar fi mai bine să stau în mintea mea știut?
ce știut? care știut, că nici măcar nu am știut acum o secundă unde mă duc.
uite la ăsta ce pantaloni strâmți are și ce ditamai umbrela are,
de parcă strada i-a construit-o neamu’
uite la copiiiăștia ce nebuni sunt, să se ude cu apă când afară plouă și deja-s uzi.
uite la ăsta ce merge cu bicicleta pe lângă mine
și ăla cu mașina a trecut în plin pe roșu...
hooo, minte nebună, nebună, nebună, gândește ceva de obraz subțire
și nu mai șchiopăta în beția acestei mizerabile trăiri turbate
și nu te holba, nu pofti la cumplita stradă murdară,
că ai să te faci o cocoșată și-am să-ți spun cocoșata-mâine-i-gata
ești un tra-la-la
sunt o tra-la-la
suntem tra-la-le-le
jocuri de pingele
mamă, adă-mi berea, că...
hooo, minte deocheată, stai pe val, femeie, stai pe val bărbate, stai pe val copile, stai pe val străine.
apropo de val; vreau să pot să fiu un val. rece, mare, tare, sare
sare-n ochi sau în bucate
ochiul drept, iar mi se zbate...
nu știu, bătrâne, dacă vrei să mergi mai departe
ți-aș face o flanelă dintr-o filă de carte. ți-am zis că nu mă pot abține: uite-așa mă apucă ritmul
când zic să fiu dur, mă trezesc călare pe o metaforă roz la marginea unui pantof roșu de lac
al unei domnișoare blonde, cam de 35 de ani și cu ochi albaștri,
și eu, bătrâne, eu misoginul bețiv al vechilor orașe,
să plâng în fața evantaiului ei, trăgând dintr-o pipă, recitindu-i din poeți englezi, sau irlandezi, sau... dracu știe ce am vrut să spun mai departe
hai, apucă de gât sticla aia de vin roșu și stai aici pe blana mea de lup alb,
să vorbim despre ce n-am uitat, ori să ne imaginăm că am uitat ce n-am uitat, dar să ne prefacem vii, mai vii...dar, unde ai dispărut? uite, un porțelan s-a spart.
faină, bătrâne! uite, de-aia ți-am cerut eu un vin roșu astă seară!
nu știu, bătrâne, dacă ai gândit asta: să mergi pe o stradă, nu contează că e dimineață, amiază sau noapte,
nu contează nici dacă e vară sau iarnă sau toamnă
nu contează cu ce ești îmbrăcat sau dacă ai sau n-ai bani la tine
cum ziceam, mergi pe stradă și te trezești singur
adică atât de singur, deși lumea mișună-n draci pe lângă tine, că te întrebi
unde ești și unde te duci.
da’ te întrebi cu groază unde ești, și-atunci te-apuci, așa cu privirea, să te holbezi la oameni.
vin întrebările buluc peste tine: unde se duce? și ce gândește? aș putea să intru-n capul lui măcar un minut?
și dacă e rău la el în minte? n-ar fi mai bine să stau în mintea mea știut?
ce știut? care știut, că nici măcar nu am știut acum o secundă unde mă duc.
uite la ăsta ce pantaloni strâmți are și ce ditamai umbrela are,
de parcă strada i-a construit-o neamu’
uite la copiiiăștia ce nebuni sunt, să se ude cu apă când afară plouă și deja-s uzi.
uite la ăsta ce merge cu bicicleta pe lângă mine
și ăla cu mașina a trecut în plin pe roșu...
hooo, minte nebună, nebună, nebună, gândește ceva de obraz subțire
și nu mai șchiopăta în beția acestei mizerabile trăiri turbate
și nu te holba, nu pofti la cumplita stradă murdară,
că ai să te faci o cocoșată și-am să-ți spun cocoșata-mâine-i-gata
ești un tra-la-la
sunt o tra-la-la
suntem tra-la-le-le
jocuri de pingele
mamă, adă-mi berea, că...
hooo, minte deocheată, stai pe val, femeie, stai pe val bărbate, stai pe val copile, stai pe val străine.
apropo de val; vreau să pot să fiu un val. rece, mare, tare, sare
sare-n ochi sau în bucate
ochiul drept, iar mi se zbate...
nu știu, bătrâne, dacă vrei să mergi mai departe
ți-aș face o flanelă dintr-o filă de carte. ți-am zis că nu mă pot abține: uite-așa mă apucă ritmul
când zic să fiu dur, mă trezesc călare pe o metaforă roz la marginea unui pantof roșu de lac
al unei domnișoare blonde, cam de 35 de ani și cu ochi albaștri,
și eu, bătrâne, eu misoginul bețiv al vechilor orașe,
să plâng în fața evantaiului ei, trăgând dintr-o pipă, recitindu-i din poeți englezi, sau irlandezi, sau... dracu știe ce am vrut să spun mai departe
hai, apucă de gât sticla aia de vin roșu și stai aici pe blana mea de lup alb,
să vorbim despre ce n-am uitat, ori să ne imaginăm că am uitat ce n-am uitat, dar să ne prefacem vii, mai vii...dar, unde ai dispărut? uite, un porțelan s-a spart.
faină, bătrâne! uite, de-aia ți-am cerut eu un vin roșu astă seară!
contează ce nu contează
poți să spui că-ți pare rău în fiecare zi
pentru că-n fiecare zi există o treabă pe care o ratezi sau o faci ca naiba
poți să spui că te bucuri în fiecare zi
pentru că-n fiecare zi există o fărâmă de viață pe care n-ai văzut-o ieri
poți să plângi și să râzi
să iubești și să constați că viața trece
poți să-ți dai seama că ai mers departe, dar puteai merge și mai departe
până hăt dincolo de nu se vede și nici nu se aude
contează instinctul de-a ne lua speranța-n spinare
contează plăcerea de-a ne crede herculieni
contează să conteze pentru alții chiar dacă nu simți nimic în afară de fumul de țigară
și de coniacul pe care-l dai pe gât în fiecare zi de parcă ar fi ultima zi
că n-ai de unde să știi ce zi vine mâine
că n-ai umăr să te plângi în beția ta ordinară
contează inegalitatea și nostalgia acestei clipe care se dilată ca nebuna
și care crapă-n tine de rușine
poți să spui ce vrei în fiecare dimineață când
te dai jos din pat și auzi ploaia-n geam cum bate ca nebuna
și tu nu vrei decât să dormi infinit în patul tău infinit în viața ta măsurată la – infinit
te duci în oglinda de la baie să te cauți și să te miri de firul ăla viclean și alb
la naiba că azi e o zi fericită și asta contează când îți dai seama
că ai ochi și că ai o aventură cu propriul tău orgoliu
contează remușcarea și iertarea
de-a nu te duce mai departe de tine
contează liniștea care a căzut la picioare implorând iertare
și-atunci poți să spui că ești un idiot care-a băut prea mult aseară
să-aduni viețile altora din doi în doi într-o mare de smoală
că viața nu-i un târg de carte și nici o socoteală
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Dorina Şişu
Blog personal: Dorina Șișu
Copyright © 2021 Dorina Şişu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Blog personal: Dorina Șișu
Copyright © 2021 Dorina Şişu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.