RALUCA FARAON - ALCHIMIA MEMORIEI

Raluca Faraon – Alchimia memoriei (Editura Neuma, 2020): O rigoare fără ezitări domină poezia intens cerebrală a Ralucăi Faraon. Tensiunea textelor sale vine din ciocnirea unui cartezianism neconcesiv cu o natură pasională, care își caută căile de exprimare cele mai exacte și soluțiile cele mai raționale. La o scriitoare ce și-a susținut doctoratul cu profesorul Mircea Martin, dicțiunea ideilor este calea obligatorie spre expresivitate. Critic literar sagace și concentrat asupra detaliului, când trece în poezie, Raluca Faraon se lasă dominată de fantasme doar cât să dea greutate metaforei ce se construiește după un plan atent elaborat. Și totuși izbucnirea intuiției pasionale, proprie feminității, dă naștere celor mai puternice pasaje: „sângele tău a creat rana înaintea cuțitului/ sângele tău a făcut șanț în memoria ispitei/…/ și câte ape cuminți strânsesem în piele/ și cât pământ se lipise de oase/ ca sângele tău în clocot/ să-mi blesteme acum somnul/ și să mă strige pe nume: femeie!”. Raluca Faraon este o poetă, matură, lucidă al cărei eu este răscolit intermitent de neliniștea fertilă a senzualității invazive și a confruntării cu inefabilul. (Horia Gârbea - Cuvânt pe coperta a IV-a a volumului)

 ***

să fie brațele tale fluvii

să își arunce pietrele din matcă

pietre cu numele primei femei

și al primului bărbat

care s-au privit în ochi

înainte ca apa vieții să îi alunge în lume

după care au bâjbâit ca orbii

pipăind ziduri

dar nu s-au mai îmbrățișat niciodată

să fie brațele tale fluvii

care dărâmă poduri de lut

lutul acela în care Dumnezeu a pus

fericirea paradisului

și omul stigmatul sfârșitului

să fie fluvii

să se verse în marea mea fierbinte

în care învăț peștii

cum să-ți spună pe nume

anamneza îmbrățișării

ți-am făcut drum spre mine

(să pășești pe ape)

din mâinile care te-ar fi îmbrățișat

în decenii de așteptare

unele timide și subțiri

neîndemânatic fecioare

cu ochii plecați pielea casantă.

altele ca funiile rupte brusc

de o corabie lunatică

rătăcind cu memoria țărmului blocată.

unele amare cu gust de nuc sălbatic

zăcând în singurătate

și trosnind din nodurile cioturoase

ale spaimei că nu te vor mai vedea

niciodată.

altele ca laptele cald care hrănește

o turmă pierdută de antilope

în aerul – plasă de sârmă ghimpată.

brațe ca un somn bântuit de șoapte.

de sânge vinovat în răni-cătușe.

aripi de metal greu. sau noroioase.

poate uleioase. transparent sticloase.

să nu alunece pașii tăi

te implor

să nu te prăbușești în Timpul – mare

de brațe nervoase

ca să mergi cu pas sigur

îl separă în două

bătăile clandestine

ale inimii noastre

***

amintiri derulate pe aceeași peliculă prăfuită

membrele mele/ cioburi

mizerabilă noaptea

ne căutăm trupurile care se sfărâmă

deși îngerul mi-a șoptit la ureche

nu te întrista

nici eu nu știu să cânt la vioară

geamurile trosnesc

un zeu dement

fur de nostalgii

adoarme hohotind

în cochilii de catifea

altul beat

în piatra de la căpătâi

surâde

în cercul lui trei

trei tăceri gâtuite șuierând zgomotos

trei pași până la primăvara

căreia îi e frică de albul florilor de cireș

trei lumi adunate pentru a fi risipite

atunci când adormim unul în altul

și amândoi într-un coșmar

care începe

dimineața la trei

***

mă scufund în somn –

cofă din lemn scorojit –

poate am să uit chipul tău

poate brațele tale se vor destinde

și vor deveni grumazul unui armăsar

care mă poartă

arcuindu-mă în spirala cântecului

dincolo de moarte

mă trezesc în zgomotul apei rănite

ca și cum din negura fântânii

aș aduce cofa țăndări – udă

dar nefolositoare

din nou cu gura amărâtă de absența ta

carnea-mi făcută țăndări în aerul rece

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Raluca Faraon

Citește aici poezii din volumul: să locuiești într-un cerc și să nu-ți atingi centrul 

Copyright © 2020 Raluca Faraon

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.