Vrei tu, străinule,
să treacă veri peste noi?
Într-o jumătate de inimă
stau păsări asurzite de ploi
În cealaltă jumătate de inimă
vrei tu, străinule,
să-mi vorbești despre vară?
doar până când iasomia se scutură
apoi, să ne oprim după nori
departe de lumea de-afară!
***
Noaptea, îmi lipesc fruntea de cer.
Vin stele peste pleoapele mele obosite
să-mi arate lumea ascunsă
de cealaltă parte a universului.
Nicio vorbă, nicio atingere,
doar un miros fin de trandafir
și atât de multă iubire.
***
În noaptea asta, când abanosul dă în
miez
mă găsești lipită de poarta dintre lumi,
să fiu în calea sânzienelor care-și
vântură straiele
Pe după coloanele viselor îmbrac rochie
de sânziană
mă las lin, fără cer, peste bratele lui.
Știu de pe acum...
voi fi lunecare și mă va scăpa printre
degete
pentru că sunt atemporală, eu, povestea
nicicui.
***
Uneori, în puterea nopții
cred că inima mea nu este în mine,
este în tine
Și de acolo bate atât de tare
cum ar bate vântul
peste un ocean de neliniște
Apoi, se potolește și pot să simt
ce frumos se lasă zorii în noi.
***
Trăim în prezent?
Adică, suntem suma experiențelor prin care am trecut,
le-am dovedit sau ne-au dovedit.
Ne-am îndrăgostit de locuri , de oameni, ne-a trecut, am
evadat în viitor.
Cum trăim în prezent?
…Scurt și din scurt pentru că și clipa prezentă rămâne în
urmă iar privirea noastră este deja ațintită spre cea care urmează.
Cât trăim în prezent?
Nu știu, cred că atât cât simțim cald, rece, mirosul de
vanilie sau de osteneală, orice, preț de o atingere sau… cât iubim,
fără iubire doar supraviețuim!
Mai multe poezii și profilul autoarei
aici: Gabriela Trotuș și Gabriela Trotuș - Femeia cu chipul
târziu
Copyright © 2020 Gabriela Trotuș
Utilizarea integrală sau parţială a articolului
publicat este permisă numai cu acordul autorului.