Cântecul celui apus
Spune, Doamne, o, hai spune,
Celui care sunt, şi-apune
Trup în umbră, gol zidit,
Mult mai am eu de murit?
Flori de rouă -ochii mei-
Arde liniştea în ei
De la nord, la infinit,
Mult mai am eu de murit?
Straie reci, din lut subţire,
Port pe mine ca un mire;
Şi miros a somn cosit,
Mult mai am eu de murit?
Înserare
la țară
La ţară, înserarea
are chip de maură.
Sătenii o arată cu degetul,
vântul îi dă târcoale,
iar eu, ca un somnambul,
păşesc, fără să mai aud
întunericul băltindu-mi
sub picioare...
Epilog
sau din amneziile
Unui condamnat la viață
Cauţi cunoaştere în tot ce înseamnă
vremuri de odinioară închise în mansarda
casei
când doar mâinile mamei puteau să
întârzie
cascada nisipului din clepsidră când
grăbit
apusul de soare umplea fereastra
cu făgăduieli infantile şi culori
stoarse de vlagă
dar şi când ea disperarea te strângea în
braţe
şi îţi şoptea la ureche că nu mai poate
trăi fără tine
Azi bucuriile îmbrăcate în mătase scumpă
nu mai au nici un preţ iar zădărnicia
nu mai înspăimântă nici măcar o creangă
înflorită de cireş
tot ce-i omenesc pare o rană din care se
scurg
din belşug nostalgiile şi simţi cum te
umpli
încet sigur şi fără scăpare din ce în ce
mai mult
cu pământ
Lehamite
Noi suntem expiraţii clipelor
trecute, mult încercaţi de chinuri,
pe de rost ştiute.
Strângem mereu din dinţi,
n-avem nimic ascunde, viaţa-i
întoarsă cu faţa de la noi, niciunde.
Ca urmele de paşi pe galbenele
frunze, suntem larmă de fluturi
ce vrea să se recuze.
Proprietari de boli, dar şi de lacrimi
multe, gardienii timpului nu vor
să ne asculte.
Cu plânsul doar plătim singurătăţii
vamă, când cei plecaţi, pe drum
ascuns la ei ne cheamă.
La o
bere
Spune-mi, Doamne, spune-mi
mie, cine-n rai n-ar vrea să fie
şi să stea oricât i-ar cere,
cu un înger la o bere.
Să mai uite, de se poate,
lumea cu-ale ei păcate ori
de gânduri, bunăoară,
mult de alţii să nu-l doară.
Viaţa-n rai e garantată:
nu mori singur, niciodată!
Întrebări
Ei, negustorii de cuvinte
aruncau întrebările
în mărăcini
le declarau lăptuci şi lepădări
de şarpe plăsmuite
de neofiţi iluştri şi asta
pentru că ele trădau minciuna
cu petale rupte vrednică
de milă
dusă mai departe în praful
stelelor
ce mor fără nici
un punct de sprijin
Frântură
de gând
În mâinile noastre e o frântură
de gând
soldaţii o joacă la zaruri
până când în cuibul nopţii căzut
şarpele casei martor tăcut
îi
mângâie chipul cu răsuflarea păgână
de unde să ştie că păcatul –
fratele nostru
e liber nimic nu-i stă împotrivă
presară furtuni în clepsidra din noi
iar sufletul un pas înainte
mulţi înapoi într-o celulă
fără de gratii
învaţă să zgârâie ziduri
Doină
sau afurisit ca un nod
Şi-am zis verde fir de boare
mai la nord de ce mă doare
Mă tot chinui să-mi deznod
de trei ori un fel de corb
Strâns în jurul gâtului
ca gheara nimicului
Ce m-azvârle viermelui
sub talpa pământului
Şi-mi tot frânge umbletul
pân mi-aude sufletul
Pâlpâind mai abitir
ca o pasăre-n delir
Ziua de
mâine și urâtul fără mine
Eu sunt un nimeni plecat
din mahalaua tristelor jargoane,
un anonim vestit
al nimănui şi-al tuturor.
Eu sunt un tu, un el, trecut
prin văgăuna Stelară a Poeziei,
un învins al zorilor interogat
de liniştea şi de mireasma florilor
de câmp.
În sufletul meu duc
umbra lunii noi, plină de păcat,
sub geamul casei năruită.
Din muguri de uimire şi cenuşă,
am plăsmuit acest poem
pentru voi, pentru ziua de mâine,
un mâine fără mine, care
mă însoţeşte peste tot.
Din când în când mă întreabă
cine sunt.
Mama ei
de viață!
Tot pe brânci ca în armată
şi c-o floare-n colţul gurii
când uitarea mă răsfaţă
intru în poemu-acesta
ca un hoţ prin fânul şurii,
fir-ar mama ei de viaţă!
Unde-i oare Poezia
nu mai dau un ban pe ea
cu privirea şugubeaţă
chirăie pe lângă mine
verbul ca un şobolan
şi metafora sărmana
chiar de-o-mbrac
cu multe rochii
şi aprinse flori de gheaţă
tot mirosul de fân proaspăt
îmi închide seara ochii,
fir-ar mama ei de viaţă!
Pelerin printre cuvinte
nici tu umbră nici verdeaţă
doar cărări de vis cutreier
şi adorm strângând în braţe
ţârâitul unui greier,
fir-ar mama ei de viaţă!
Nicolae Mihai (pseudonim Nicolae Mihail, n. 1 iunie 1950, Cosmeşti, municipiul Tecuci): După absolvirea Liceului Nr. 1, din Tecuci, în perioada
1965–1969, a urmat Şcoala tehnică de impiegaţi de mişcare C.F.R. din Galați.
Este absolvent al Cursurilor de biblioteconomie din cadrul Facultăţii de litere
din Bucureşti. Între anii 2001 și 2015 a
fost bibliotecar la Colegiul Naţional de Artă “George Apostu” din Bacău. Nicolae Mihai a debutat literar în revista Orizont
(Timişoara, 1976). Nicolae Mihai a întemeiat şi condus Cenaclul “Nichita Stănescu” de la Biblioteca Letea (1984-1988) şi Cenaclul „Clubul artelor”
de la Colegiul Naţional de Artă „George
Apostu” din Bacău, după anul 2001. A fost membru în juriul Festivalului de
poezie “Toamna băcăuană” (2013- 2016), membru în juriul Festivalului Naţional de
Poezie „Costache Conachi” (Tecuci, 2014 și 2016) și membru în juriul
Festivalul Naţional de Poezie “Vasile Alecsandri” al Colegiului Naţional „Vasile
Alecsandri” (2010 - 2015, Bacău). Din anul 1998 este membru al Uniunii
Scriitorilor din România (în Filiala Iaşi, 1998 – 2002 și în Filiala Bacău din
2002 până în prezent). A făcut parte din colectivele de redacţie ale
publicaţiilor Argus, Ultima oră, Ziua, Viaţa băcăuană, Plumb (din 2007
este secretar de redacţie al revistei). Prezent în culegerea Visând o
corabie (Bacău, 1983). Antologat în Metafore peste vremi (Editura Destine,
Bucureşti, 1993) și în Icoană mamei (Editura Amurg sentimental,
București, 1999).
Premii literare:
Premiul I
(acordat de revista România literară, la Festivalul de poezie de la
Costeşti, Hunedoara, 1984)
Premiul revistei Convorbiri literare (la Festivalul “Vasile Alecsandri”, Iaşi, 1984)
Premiul III (la
Festivalul „Nicolae Bălcescu”, Râmnicu Vâlcea, 1984)
Premiul Cenaclului „Panait Istrati” (la Concursul de poezie „Mihu Dragomir”,
preşedinte al juriului Fănuş Neagu, Brăila, 1987)
Premiul I (la
Festivalul de poezie „Virgil Carianopol”, Caracal, 1993)
Diplomă de Excelenţă (pentru volumul de poezie Insomnii scoase la licitaţie,
la Festivalul-concurs literar „Avangarda XXII”, Bacău, 2017) ș.a.
Cărţi editate:
Înserare în
straie de călugăriţă
(volum de debut, Editura Plumb, Bacău,
1993)
Întâmplări de
atins cu mâna (poeme, Editura Plumb, Bacău, 1994)
Păcatul ochiului
deschis (versuri, Editura Junimea, Iaşi, 1996)
Capcane pentru
ploi (poezii, Editura Junimea, Iaşi, 1998)
Închisori fără
răspuns (versuri, Editura Junimea, Iaşi, 1998)
Piramida de aer (poeme, Editura Melior, Bacău, 2003)
Clopote în exil (distins cu Premiul U.S.R., Filiala Bacău, Editura Casa
Scriitorilor, Bacău, 2005)
Fântânarul din
stele (distins cu Premiul U.S.R., Filiala
Bacău, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2010)
Epilog sau Din
amneziile unui condamnat la viaţă (Antologie de versuri, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011)
Insomnii scoase
la licitaţie (poeme, Editura Ateneul Scriitorilor,
Bacău, 2016)
Mireasa din
sicriu (proză scurtă, Editura Ateneul
Scriitorilor, Bacău, 2017)
Însemnări critice (critică literară, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău,
2018)
Lehamite sau ziua
de mâine şi urâtul fără mine
(Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2020)
Citește mai multe poezii aici: Nicolae Mihai - Se mai poate
Copyright © 2020 Nicolae Mihai (Nicolae Mihail)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.