Crăpau cerurile şi trozneau aripile
îngerilor
de atâta fâlfâire grăbită
Nu auzeam decât scrâşnetul gleznei tale
cum se-ndreaptă a bună vestire de pas în
ispită
şi doar şoptită pasărea albă a
întunericului
ne-ncercuia cu cântecul ei regal, când
ascuțit a geamăt
când şuierat a zâmbet de negre şi
fremătătoare gene
aşa mă-ncepeai diminețile lungi
aşa mă-adulmecai cu genunchii
unul hăis, altul cea,
ca cea mai dintâie
şi cea mai albastră fereastră
decupată în gerul de nea,
tu, cea mai cea şi mai dreaptă
dintre vestalele timpului, priponită
de-o clipă eternă
Mi-ai făcut loc în cuibul bâlbâitelor
mângâieri dintre coapse,
acolo unde metronomul inimii mele se
înfiripase
şi îți toca algoritmic şi sacadat plăcerile,
una câte una,
niciodată rispit nu-s
doar strâns în jarul privirilor tale.
Descântec
Hai să-ți fac descântec
Pentru pus sub pântec:
Să mi te robească
Și să te silească
Să te izbăvească
De dragoste ghiavolească
Și taină duhovnicească
Cu tăciune stins în apă
Să îți fur iubirea toată
Cu păr smuls și ars în foc
Să-ți prind sărut la ghioc
Și-așa cum fierbe veninul
Să-ți alung din suflet chinul
Și să-l fac curat,
De păcat spălat,
Larg și luminat,
La cruce-nchinat,
De Maica Precistii binecuvântat!
Că inima-ți plângea
Și se văicărea,
De dragoste grea,
De dragostea mea,
Chilipir s-ajungă,
Răul ce alungă,
Dat pe apă de trei ori,
Dor nebun țesut în flori
Dat pe jar și pe răstoacă
Să te scape de potroacă,
Să te lecuiască-n veci
De iubit pe-alte poteci,
Să te lecuiască bine,
Să rămâi ca rana-n mine!
(din volumul De
șapte ori șapte păcate)
La
cârciuma cu geamuri sparte
La cârciuma cu geamuri sparte
Unde se-aruncă gologanii
Îmi sting în țuică trei păcate
La cârciuma cu geamuri sparte
Unde se-njură toți golanii
Miroase a rachiu la țoi
A transpirație și-a moarte
A fum înecăcios și-a soi
La cîrciuma cu geamuri sparte
Cu buze pofticios crăpate
Mă sărutai la subțiori
Belea de fată fără carte
La cîrciuma cu geamuri sparte
Te-am șters la cearcăn de urdori
Cu sfârc de sân m-ai zgâriat în palme
Și cu privirea - mai să mă omori!
La cârciuma cu geamuri sparte
Faci cicatrici pe limbă, de scursori
Dansezi desculță sus, pe mese,
Sub craci cu babaroase-n draci
La cârciuma cu geamuri sparte
Nu-i chip, nici loc să te prefaci
Sămânța mea-ți ține de sete
Și-n damfuri acre de alcool
La cârciuma cu geamuri sparte
Te cumpăr, zdreanță, cu un pol!
(din volumul De
șapte ori șapte păcate)
Blestem
De-ar da Dumnezeu, să-ți dea
Crucea mea lungă și grea!
Iubirea să te sufoace,
Cu un milion de ace,
Dragostele mele toate
Și vre-o mie de păcate,
Să îți umfle țâțele,
Să îți umple venele
Să-ți zdrelească genele,
Să te podidească dorul,
Cum arde în jar cuptorul.
Să te usture la mațe,
Până te-oi lua în brațe
Trupul meu să-ți fie saț,
Gându-mi să îți fie laț,
Inima să-ți fie arșice
Bășicată la varice
Rău la rânză și buboi
Cu un fir de usturoi,
Cum crapă-n abces puroiu'
Să te bântui ca strigoiu'!
Să te ungă la măsele
Cu oloi de in și fiere
Și-un șuriu, pân la prăsele.
Cioc de rață andaluză
Părpălit sau ars în spuză
Lemn câinesc strivit pe buză
Răzuit cu leuștean
Coriandru fiert în hrean
Să-ți taie orice alean
Busuioc uscat tîrziu
Pentru suflete candriu,
Rozmarin după ureche,
Pentru suflete pereche.
Păpădii la cheutoare,
Pentru suflet ce nu moare
Cu cârmâz pe sub sprâncene
Zborul să ți-l frâng în pene
Rotunjit peste genunche
Un sărut tivit pe muche.
Doișpe ace de arici
Flori de mină și urzici,
Culese pe lună plină,
Ca blestemul meu să țină,
Culese de Sânziene,
Când blestemul nu se cerne!
Cu cândel stătut de mâță
Gheare de moroi și-o puță
De cocoș, la cântători
Flori de mucigai, noroi,
Coadă de mînză abrașă,
Negi de iapă răpciugoasă,
Paișpe piei de broască, stoarse,
Și-alte paișpe oase roase,
Picioruș de cârcâiac,
Limbă scurtă de gândac,
Nouă viermi și șaișpe melci,
Doi tăciuni aproape reci,
Un coș ras cu mânătărci,
Toate pline de libărci,
Treișpe lipitori mofluze,
Grase-n sânge și confuze,
Piele groasă de căpușă
Strecurată pe sub ușă
Și apoi argintu' viu
Ptiu! Ducă-se pe pustiu...
Toate astea dumicate
Cu oțet și puțin lapte
Și cu șapte limbi de cioară,
Udătură de fecioară
Te frec pe la-ncheietură,
Să-ți fie de-aplecătură!
Să-ți leg cununiile,
Să-ți fur pirostriile,
Să te ardă la rărunchi
Zbârcă strânsă în mănunchi
Să te ude sub burice
Fiertură din trei carice
Că blestemul ăst' o ține
Pan' te-oi sătura de mine,
Peste-un veac sau poate nouă
Să te tăvălesc prin rouă!
(din volumul De
șapte ori șapte păcate)
Sebastian Drăgan (n. 22 ianuarie 1970, Moreni): Licențiat în Drept al Universității din București (2000); avocat în Baroul de Avocați Dâmbovița. Membru fondator al Societații
Scriitorilor Târgovișteni și membru fondator al Colegiului Revistei Climate
literare. Publicist și colaborator al revistelor Litere, Oglinda
dâmbovițeană, ProARME. Jurnalist în
presa scrisa, radio, TV, în perioada 1994 – 2000: secretar de redacție, redactor șef adjunct Anchete,
editorialist cotidian - rubrica Picătura de cianură, redactor-șef al săptămânalului
și al cotidianului Jurnalul de Dâmbovița, realizator al emisiunii
talk-show socio-politic Ce-am votat, ce-am căpătat la Radio D, editorialist la Povestea
ciorbei (la Radio D), realizator-moderator la Antena 1 Târgoviște,
emisiuni talk-show Pragul de sus și Păcălici și păcăliți,
realizator reportaje și interviuri cotidian, radio și televiziune, realizator-producător
și moderator-prezentator al emisiunilor Agenția de Cultură și Fețele
puterii (la televiziunea regională MDI TV).
Premii:
Premiul
Festivalului Internaţional de Poezie „Mihai Eminescu” (Târgovişte, 2005)
Volume publicate:
De șapte ori șapte păcate (volum de debut, Editura Cetatea de Scaun, 2005)
Evanghelia după Maria din Magdala - poeme nebune, sonete stricate și alte blasfemii
curate (Editura Cetatea de Scaun, 2012)
Citește mai multe poezii aici: Sebastian Drăgan - Cine-s eu
Copyright © 2020 Sebastian Drăgan
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.