Poezii din volumul: povestea lui a fost odată (Editura Pim, 2019):
a fost acum ca niciodată
visurilor omului-poveste le curge
sângele
e perna pe care locuiesc prea piatră
nimic cald sau moale care să le fie
acasă
încă o dimineaţă poartă măştile coşmarului
om ca toţi oamenii omul-poveste
nu se-mbracă de la armani
poartă aceleaşi straie-poveşti
din vremea copilăriei
i-au rămas cam mici dar nu le leapădă
decât când întâlneşte un alt om
rămas ca adam pe marginea unei poveşti
într-o altă lume/ poveste
albă-ca-zăpada împarte cu piticii
mărul dat de maşteră
bună dimineata, întuneric
de-aş fi harap-alb
călătorea… asta făcea de când se născuse
se hrănea cu secundele care treceau
scuipând cojile în urmă
ca un hansel presărând dâra de cenuşă
cărare stearsă după fiecare pas făcut
era doar un harap-alb al propriei
călătorii
la capătul căreia îl aştepta măiastra
sau la capătul fiecărui pas
moartea…
drumul poezului
străbătuse mult drum să ajungă acolo
în ţara poezo/poveştilor
îşi dorise mult să ajungă pe tărâmul lor
de când ascultase prima poveste
a pornit în călătorie
de unul singur
şi nici o agenţie de voiaj care să îl
ducă
doar el şi drumul spre necunoscut
un marco-polo pe drumul poezo/poveştii
ar fi vrut să fie pasăre
să ajungă mai repede în ţara cuvântului
magic
îşi schimbase numele
rockbird
doar doar îi vor creşte aripi
degeaba…zborul lui era invers
tot mai aproape de centrul pământului
cu fiecare zi petrecută
cu fiecare zi care îl îngreuna cu încă o
poveste
era ca un copac căruia îi creşteau
frunze/poveşti
din om/pasăre semăna tot mai mult
cu omul/ poveste sau copacul/poez
nici gând să ajungă vreodată la
destinaţie
ţara aceea magică “poezo/story land
era doar în mintea şi sufletul său
şi cu fiecare pas făcut se depărta şi ea
morgana pe buzele uscate
ale însetatului de cuvânt
drumul său era cum urma lăsată
de aripa măiastrei pe cer
o imensă iluzie
acum când nici poveştile
nu mai sunt ce au fost odată
în ţara poveştilor nu se mai întâmplă
nimic
zmeilor nu le mai arde să fure cosânziene
sunt bătrâni şi ar da oricât
să nu se mai trezească noaptea
cu dureri sfâşietoare e oase
scufiţa-roşie a devenit o gospodină
aşezată la casa ei ; cu un soţ beţiv şi
îmbufnat
şi cu 4 copii care nu o lasă să îşi
scrie memoriile
niciun balaur nu deeranjează liniştea
locuitorilor
e cald! atât de cald încât motanul şi-a
scos cizmele
redevenind o mâţă ca toate mâţele
a fost
odată!...
castelul poveştilor este o colivie
în care omul/ poveste a închis împreună
cosânziene, zmei, împăraţi şi hoţi,
inorogi şi djini
chiar dacă are gratii de aur,
tot o colivie se numeşte
este copilăria
singura cuşcă în care vrem reîntoarcerea
şi a cărei uşiţă nu se mai deschide
niciodată.
rămâne doar atât:
“a fost odată!...
“
Citește aici poezii din volumul: ultimul amant al mariei tănase
Copyright © 2020 Gabriel Gherbăluță
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.