AURA DAN - PERCEPȚII
Aura Dan – Percepții (editura Armonii Culturale, Adjud, 2020): Percepții,
după cum însuși titlul o spune, este o carte plină de poezii-percepții, pe care
vă las să le descoperiți, și-odată cu ele, deosebita sensibilitate din
creațiile poetei, (care mă face să-mi dezgolesc toate ”gândurile ascunse din
spatele…” a ceea ce nu mă lasă ea să rostesc despre ea), și, totodată, omul…
Aura Dan, care atât de frumos spune: ”Cine mă citește, mă va cunoaște; Cine mă
cunoaște, mă va înțelege; Cine măînțelege, își va dori să mă mai citească!”.
Da, subscriu Sunt una care am avut și am, nu încredere, ci ÎNCREDERE
DESĂVÂRȘITĂ în scriitoarea… Aura Dan! (extras din recenzia volumului
semnată de scriitoarea Antoneta Rădoi)
Scrisul
ca o taină
Număr petalele
unui trandafir fără spini…
„vine, nu vine, e pe drum…”
Deodată, simt cum vii
şi cum cu un bisturiu scobeşti în mine
după spinii trandafirului cu care, crezi
tu, am scris.
Sub cardigan,
exuvia încearcă să-şi facă loc,
iar sub ea, pielea mi-a rămas tatuată,
cu simboluri, subiecte şi predicate,
de către spinii pe care tocmai i-ai
găsit în scobitură.
Mă uit la pielea mea tatuată
şi cum tu nu mă mai cunoşti, nici eu nu
mă mai cunosc.
Mi se pare că nu mai semăn cu mine,
eu cea care sunt acum fără exuvie,
sub cardigan.
Cu mine…
M-am unit cu mine
sub o respiraţie care m-a încolăcit, m-a
răsucit,
m-a învelit.
Nu ştiu
dacă am rămas doar o pulbere dizolvată
într-o iubire
sau sunt doar o coajă într-o plenitudine
de dorinţe.
Ce ştiu este că anotimpurile au jelit
când eram despărţită de mine
şi nu admiteam că
respiraţia care
m-a încolăcit, m-a răsucit,
m-a învelit,
există
şi mă vrea unită în mine…
cu mine.
Fugărită de timp,
alerg
după el sau, poate, înaintea lui.
Alerg
fugărită de un lătrat din spatele
gardului,
de viteza maşinilor care trec pe strada
mea
şi de iuţeala unui izvor de munte.
Sunt fugărită în spaţiu,
alerg
pe direcţia arătată de un deget-arătător
spre capete diferite
de sfoară.
Nu ştiu către unde mă-ndrept,
către unde mă va duce sfoara,
ce ştiu e că
fugărită
şi cu picioarele împiedecate de timp
alerg…
Mă scufund într-un ocean cu file
şi îmi ridic privirea spre cer
să pot respira îngeri.
Mă scufund într-o mare,
măsurându-i cu o riglă ipotenuza
triunghiului
dintre nas şi tâmple
să pot dimensiona mângâierile
fremătătoare din ochi.
Mă scufund între vârfurile munţilor
cărunţi
şi coada lunii
să pot aduna flăcări din poeme,
să le pun într-un buzunar de frac.
Mă scufund într-un zar din fildeşul unui
elefant
să pot simţi măreţia iubirii
punctată cu negru de abanos.
Mă scufund…
Pe pământul crăpat, crăpat de dureri -
scenă, macara, imagini, sfaturi
regizorale,
actori cu măşti, personaje, figuranţi,
ochi după paravan
şi-un timp sfertuit de ban.
Se filmează.
Cadru’ 1…
Cer vânăt, lumină din neon,
mamă-n travaliu, cordon ombilical,
început,
plânset mut.
Cadru’ 2.
Figuranţii în bănci, alfabet, cifre,
litere strâmbe, cântece şi poezii ce fac tumbe.
Cadru’ 3.
Un soare din carton cu raze regulate,
mâini împreunate, ochi împerecheaţi, iubire fierbinte,
trai făr’ de minte.
Cadru’ 4.
Clopot şi jale, garoafe artificiale,
frunze uscate,
ecouri cu noduri, romburi.
Stop!S-a filmat!
Regizorală pe pământul crăpat.
Viaţa nu se-ntoarce, nu face probe
Şi… n-are duble.
Într-un cer violet,
înconjurând rotundul soarelui fluid
sub melodia îngerilor,
şoaptă de violă cu miros de scrum şi
păpădie,
un eu şi un tu
într-o promenadă… de iubire.
Un tu… pentru mine… un eu -
dansezi pe flăcările din soba roşcată,
cântându-mi o simfonie trosnind odată cu
lemnul uscat
şi ignorând melodia din fundal.
Un tu… pe mine… un eu -
îmi mângâi inima cu focul, sufletul cu o
felie de ger, gândul cu lalele creţe şi visele cu umbre de chitară.
Un tu… mie… un eu -
îmi sorbi cuvintele şchioape
rostite cu naivitatea porţilor deschise,
îmi frângi un vers din Shakespeare
şi-mi faci din cerneala lui cunună cu
boabe albastre.
Îmi săruţi valsul şi pluta ce zboară
prin cer de lăptucă,
îmi îmbrăţişezi picurii de iubire
şi tot ce-s un eu, pe covor de noapte,
lângă un tu.
Într-un cer violet,
înconjurând rotundul fierbinte al
soarelui fluid
sub melodia îngerilor,
şoaptă de violă cu miros de scrum şi
păpădie
un eu şi un tu
într-o promenadă de iubire.
M-ai înşelat, azi, cu râul stors de
viaţă
şi mi-ai adus la cunoştinţă,
fără căinţă
că sufletul meu, din cutia cu
chibrituri, nu s-a aprins.
Mocneşte într-un jar,
un jar nestins
şi se roagă.
Se roagă la lună, în firidă de cretă,
ca albul reflectat
să deschidă cutia cu chibrituri şi să
aprindă jarul.
M-ai înşelat, azi, cu un bob de perlă
albastră,
ciob dintr-o fereastră,
şi mi-ai reproşat
că inima-mi ce bate sacadat
stă ascunsă în nor şi griul, prin
picătura ploii,
poate, vreodată,
va aprinde inima ce-şi are locul acolo
şi bate sacadat.
M-ai înşelat, azi, cu şuvoiul lacrimilor
răscolite
şi mi l-ai adunat într-un pocal cu
picior,
ca interiorul meu să nu ofteze de dor,
ci să respire parfum de iubire,
o înşelată armonie, veselă simfonie.
Percepţii
Ce gust o avea lumina?
Gustul unei picături de ploaie
ce hrăneşte o cireaşă
ascunsă după cortina norilor.
Ce miros?
Mirosul unei crizanteme
pusă pe mormântul unui poet
demult plecat printre cuvinte.
Ce imagine?
Imaginea albului-gălbui
din albumul cu amintiri
al unei bunici.
Ce sunet?
Sunetul unui cântec de leagăn
uitat într-o lacrimă
dintr-un timp relativ.
Şi ce formă?
Forma sufletului tău
pe care îl ţin strâns
în pumnul meu stâng.
Copyright © 2020 Aura Dan
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment