Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

20 feb. 2020

MIHAI ȘTEȚ















An Die Berliner Mauer
(La Zidul Berlinului)

1

Să te salut bătrânul meu dușman
Clădit de mintea tare-ntunecată
A unui timp în care tremuram
Că orice vorbă este ascultată?

Îmi amintesc ș-acum cum te-au fărâmițat
Iar sângele fierbea cu spumă-n noi.
Și rând pe rând despoții roșii au plecat
Lăsându-ne săraci, flămânzi și goi.

Credeam că libertatea va veni,
Copii naivi cu visele deșarte
Dar ce nu am știut atunci, bătrâne zid,
Era că banul toate le desparte.

2

Trecut-au iernile și ceața, iar acum
Când viața pare mult prea obosită,
Văd mult mai limpede că nu avem nimic
În lumea asta arsă ș-otrăvită.

Tiranii nu se schimbă pentru noi,
Doar lagărele par mai luminoase,
Iar după ce de-a ta rugină am scăpat
Am fost legați în alte lanțuri, mai lucioase.

În jurul meu vorbesc atâtea minți ucise
Și sclavi ce cred că-s regi încoronați,
Iar strigătele-atâtor oameni care mor în chinuri,
Îmi șuieră-n urechi deși-s uitați.

3

Doar cei ce au putere sar în față,
Doar cei ce au putere-s auziți,
Iar restul stau cu capul pe genunchi,
În scârna lor se scaldă mulțumiți.

Ne-a părăsit curajul și tăria
Cu opiul plăcerii de o zi
Ne amăgim și nu vrem să-nțelegem
Că existăm de parcă nici n-am fi.

”Atunci de ce”, vei spune, ”mai vorbești?”
”Și pentru cine strigi, pe cine chemi”
”Pe toți cei care încă mișcă”, am să îți răspund
Și știu, bătrâne zid, ai să te temi.


Alina

E cinci dimineața prin optzeci și nouă
Afară e noapte, e rece și plouă,
Un vechi camion duhnind a benzină
Le duce pe fete încet spre uzină.

Cu ele-i ș-Alina, copilă săracă
La față lividă, slăbuță, posacă.
În mână sa ține un colț de covrig.
Și azi va lucra în praf și în frig!

Uzina pătrată cu geamuri murdare
O ține departe de cer și de soare,
Dar ea nu se lasă, cuminte, muncește
Și pentru o viață mai bună robește.

Iar când dup-un an uzina e-nchisă,
Alina-n șomaj e iute trimisă,
Dar ea nu renunță și prin magazine
Își caută treabă, așa se-ntreține.

Mai trage cinci ani pe bani de nimic
Și tot ce câștigă adună-ntr-un plic,
Se face frumoasă, bărbații o plac,
Dar fata-i refuză, necazuri îi fac.

Alina prin crâșme apoi mai servește,
În piață la chioșcuri să vândă-și găsește,
Dar oameni-s răi și banii puțini,
Se duce să-ncerce printre străini.

Acolo-i jignită, mereu umilită
Dar ea nu renunță că-i fată cinstită,
Și an după an cu mâna ei strânge
Cum știe și poate, în veci nu se plânge.

Iar dacă prin țară se-ntoarce vreodată,
Se simte pierdută, se simte uitată,
Dar singura casă, Alina învață,
E doar când oglinda și-o pune în față.

Apoi un iubit Alina-și găsește,
Bărbatu-i frumos și ea îl iubește,
Prin lume se duc, se ceartă-și zâmbesc,
Ca Eva ș-Adam păcatu-și trăiesc.

Alinei nu-i pasă ce oamenii spun,
Ea știe că vorba-i un glod de săpun,
Și tot ce rămâne e ce noi lăsăm
Cât încă trăim, cât încă lucrăm.


La Marea Nordului

Pe țărmul întins, aproape de soare,
E-mpinsă de vânturi, albastră, o mare.
Nisipul cel alb ea-n spume-l înghite
Și varsă la mal carcase coclite.

În larg albatroșii țipând furioși
Se-aruncă spre peștii mărunți și lucioși,
Iar velele suple, de briză lovite,
Pe apa sărată în zare-s zvârlite.

Un nor cât un munte din cer se desprinde,
Perdele de ploaie și fulgere-ntinde.
Toții zeii din nord acum s-au trezit,
Gonind pe-un balaur de fier, zvârcolit.

Copiii aleargă și strigă uimiți,
Bătrânii de viață uitați și sleiți
Pe plajele reci se plimbă vorbind,
Ah, timpul se pierde, l-aud șiroind!

Frumoasă e marea ș-al ei turcoaz,
Respiră-nspre mine cu ʼnaltu-i talaz,
Iar spatele-mi fraged i-acum înroșit,
Pământul miroase a trup putrezit.


Mihai Șteț (n. 7 decembrie 1981, Baia Mare): Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, al Facultății de Filosofie din cadrul Universității ”Babeș Bolyai” (promoția 2005) și al Facultății de Medicină Dentară (Secția Tehnică Dentară) din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” (promoția 2008). Momentan studiază un master în Creative Writing al Universității Brunel din Londra.

Interesele lui literare sunt cu precădere orientate înspre proză și teatru. Mihai este fascinat de puterea poveștii și de scriitori precum Homer, Sofocle, Euripide, Rumi, Shakespeare, Zola, Flaubert, Dostoievski, Tolstoi și Kafka. Îi plac filmele marilor maeștrii ai cinematografiei precum Bergman, Fellini și Tarkovsky. Recent a început să studieze literatura ultimilor ani, dar și diferitele teorii literare, tehnici și practici care să-i îmbunătățească calitatea scrisului. Citește aproape orice, îi plac istoria, arta, muzica electronică și cea clasică și speră ca în următorii ani să poată facă acel gen de scriere în care timpul lui să poată fi reflectat cât mai bine. Este un novice în lumea scrisului și încă în plin proces căutare. Convingerea lui este ca arta este lumină și că eroii literaturii clasice pot și trebuie să fie reinventați în variante noi și convingătoare.

Volume publicate:

Cântecele Vrăjitorului (volum ilustrat de artista Delia Zahareanu, Editura Școala Ardeleană, Cluj Napoca, 2018)

Pagina Facebook: Poeme fără Stăpân

Copyright © 2020 Mihai Șteț
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.