Eu cânt firul de iarbă şi raza de soare,
cânt bobul de rouă şi spicul de grâu,
mă scald în lumină, ca-n apa de râu
şi sorb din tristețe, chiar dacă mă
doare.
M-arunc în neant, fac slalom prin timp,
din aripi de iubire fac pasăre măiastră,
o port prin văzduh ori o sădesc în
glastră,
strâng visele toate, le fac anotimp.
Din femeia iubită fac fluture-n zbor,
o înfloresc ca-ntr-o eternă primăvară,
îi readuc speranța şi-al dragostei fior
pierdut, demult, prin cine ştie care
gară.
M-adăp, cu nesaț, din a slovelor mare,
alerg, zi de zi, între cer şi pământ,
mă bucur ori plâng cu lacrimi amare,
sunt, când Dumnezeu, când frunză în
vânt...
Doar
când iubesc...
Doar când iubesc mi-e primăvară,
cu aripi noi străbat cer după cer,
altfel mă risipesc, ca fumul de țigară
şi sunt un pierde-vară, rătăcit prin
eter.
Simt că trăiesc, că încă sunt viu,
fiori mă inundă şi tainice dorinți,
m-aş întoarce, de-aş fi printre sfinți,
femeie, numai cu tine să fiu.
Doar când iubesc e focul intens
sufletul meu e vioară, e floare de mai,
nevăzute aripi mă poartă prin rai,
iar viața mea are scop, are sens.
Pierdut de-aş fi, mă refac din ruine,
simt că plutesc în al nouălea cer,
cu roiuri de fluturi dansez prin eter...
doar când iubesc, fericirea, de mână, mă
ține!
Luna
Peste codri luna trece
de când lumea şi pământul,
visătoare, tristă, rece,
nu-i pasă cum bate vântul…
Peste gândurile mele
care, zilnic, mă apasă,
presărând doar praf de stele,
trece luna, nici nu-i pasă.
Sân rotund, păzit de stele
şi de-albastre rândunele,
trece, tristă, rece, goală,
ca o viaţă conjugală…
Uneori se-opreşte-o clipă
să-şi mai tragă răsuflarea,
pleacă, apoi, pe o aripă
să privească-n tihnă marea...
Trec şi eu prin astă lume,
complicată şi străină,
mâine, ale mele urme
fi-vor raze de lumină!
Rondelul
primăverii
Mai vino primăvară înc-o dată
şi-adu, cu tine, al florilor alai,
să zburde turmele de miei pe plai,
să-mbrace, iar, natura, haina înflorată.
Să gust parfumul rozelor de mai
şi să visez la sâni rotunzi de fată,
mai vino primăvară înc-o dată
şi-adu, cu tine, al florilor alai.
Nu mai vreau frig sau guturai,
nici fiinţa-mi să mai fie deprimată...
hai, vino acum şi totodată
agaţă-te, de mine, ca un scai...
Mai vino primăvară înc-o dată
şi mă prefă în verde colţ de rai!
Dumitru Grui (Dumitru Niţu, n. 2 noiembrie 1954, Sprîncenata, Olt): După terminarea liceului teoretic din oraşul
Drăgăneşti-Olt, a urmat cursurile Facultăţii de Cibernetică Economică şi
Statistică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Versuri
semnate Dumitru Grui au fost incluse în antologiile “Fel
de fel de stihuri” (2016) și “Uitare
de sine” (2017). A publicat primul
său volum, “Iubirea, pasăre
măiastră”, în anul 2016. În 2017 a publicat
volumul de poezii „Anotimpul viselor”. Are în pregătire cel de-al
treilea volum de versuri care se va numi “Captiv în braţele poeziei”.
Copyright © 2020 Dumitru Grui (Dumitru Niţu)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.