Corina
Herghelegiu – Îngerul cu numele Iubire: Am a recunoaște că am prefațat peste o sută de cărți de când am ales să
fiu nu doar scriitor, ci și editor, dar nu mi-am permis analize și critici
literare exegetice, fiindcă am, la rândul meu, ”complexul” de poet și scriitor.
De aceea, îmi permit doar un îndemn: citiți și citați versurile Corinei
Herghelegiu, mai ales din acest volum al maturității artistice, al transcezelor
sentimentale și senzoriale, al percepțiilor și configurării metaforice a
alchimiei iubirii totale, al devotațiunii luminate pentru scrierea și afirmarea
artei și culturii românești, pentru eterna stare de poezie pe care o inspiră
Limba noastră Eminească... Corina Herghelegiu este o eminesciană, așa cum mă
consider și eu. Această apartenență ne leagă, ne obligă să rămânem soră și
frate de suflet și artă și să rezonăm spiritual pe mai departe, peste prezenta
și viitoarele vieți... Mă întreb și vă întreb: nu cumva, chiar ea, Corina
Herghelegiu, este... Îngerul cu numele Iubire...? (Romeo
Tarhon, scriitor și editor)
Clipă, tu!
Clipă, tu, oprește-te, mai stai!
Dă-mi răgaz să mai iubesc o data,
Să simt parfumul florilor de mai
Într-o lacrima de dor curată.
Tu, clipă, ce-i cu-atâta grabă?
De nicăieri spre nicăieri plecăm,
Și nimeni, niciodată nu ne-ntreabă
De ce, ca florile, grăbit ne scuturăm?
De ce-mi furi, clipă, visurile mele
Și-mi ispitești tăcerea cu-n amurg?
Voi fi ca și pământul, praf de stele
Și doar prin tine, clipă, am să curg.
Clipă, tu, dă-mi nemurirea toată
Din cel neant de unde m-ai adus!
Și lasă-mă să mai iubesc o dată,
Căci „a iubi”, nicicând nu-i de ajuns!
Ce mai faci?
Hei, ce mai faci?
Azi ninge viscolit pe pământ.
Crengile se rup din copaci
Tu, unde ești, în ce gând?
Eu scrijelesc cuvinte pe hârtie,
Le șterg, apoi ascult cum taci
Și le închid, în mine, pe vecie
Tu, unde ești, ce mai faci?
Aud vocea ta, purtată de vânt,
în toate sunetele lumii.
La ușa sufletului meu, fără cuvânt,
opresc toți nebunii.
Nu, nu mai deschid.
Acum știu. Nu ești Tu. Tu taci…
Dar te-ntreb, când în mine te-nchid:
Ce mai faci?
Mi-e dor, mi-e tare dor de tine!
Azi ninge peste întregul pământ.
Am obosit să renasc din ruine…
Tu, ce mai faci? Unde ești? În ce gând?
În emisfera altcuiva
Poate cândva, la miez de noapte,
când gândul tău mă va chema,
voi fi o umbră rătăcită
în emisfera altcuiva.
Și poate că atunci, de dor,
privirea ta va lăcrima
pe umbra mea ce azi răsare
în emisfera altcuiva.
Ai să te pierzi în amintiri,
cu pașii triști, prin înserare,
și-ai să regreți că m-ai pierdut
cândva, prin lumea asta mare!
Când, dureros vor crește aripi
din dragostea ce-a fost cândva,
eu voi renaște din cenușă
în emisfera altcuiva!...
Poate cândva, la un apus de soare,
Vei aștepta s-apară prima stea,
Căci eu voi fi atunci lumină,
În emisfera… altcuiva!
Deja-vu
Hai, ia-mă de mână
și du-mă undeva departe,
unde viața se naște
doar din iubire
și nu există moarte!
Unde se oprește timpul
și nu există ieri,
unde vom fi doar unul
în mii de primăveri!
Și du-mă unde gândul
nestingherit coboară,
în flacăra iubirii
arzând ca prima oară!
Unde se lasă amurgul
și începi ca să mă dori
căci, rădăcini adânci
în tine-am prins, în zori!
Hai, ia-mă de mâini
și du-mă, undeva, departe,
unde n-a fost nici ieri,
nici mâine
și nu există moarte!
Unde exist doar
EU și TU,
albastrul infinit,
iubirea
și-un deja-vu!
La țărmul mării
La țărmul mării să nu m-aștepți în van,
Toate visurile noastre plutesc în derivă.
Suntem ca două picături într-un ocean,
Tu, naufragiat, eu în tăceri captivă…
La țărmul mării, ca o sirenă rătăcită,
N-am să te-aștept, mă pierd în ploi,
Noi am trait iubirea ca pe o ispită,
Nu ca un zbor spre infinit, în doi!
La țărmul mării nu se mai nasc priviri
Ce ard și strălucesc ca stelele pe cer,
Voaluri de corali se-aștern pe amintiri,
Iubirea, ca adâncul mării, e un mister.
Vapoare doar se mai întorc din larg,
De dor gonite și de-o îmbrățișare.
Iubirea noastră, în valuri ce se sparg,
A naufragiat și s-a pierdut în zare!
Capăt de drum
Tu ești capătul meu de drum,
De mai fac un pas, cad de pe Planetă,
Ești dorul ce mă face scrum
Și ploaia, ce îmi bate-n geam, discretă.
Tu ești capătul meu de drum,
Ești aerul ce îl respir în noapte,
Nu știu de ce, nici când, nici cum,
Mi-ai pătruns în gândurile toate!
Tu ești capătul meu de drum,
Eu sunt începutul tău de viață.
Și lacrimă de dor, și cer, și fum
Se prăbușesc în noi și ne înalță!
Tu ești capătul meu de drum,
Mai departe, cad de pe Planetă,
Ești primăvara cu al ei parfum,
Iubire-mi ești, în lumea imperfectă!
Citește
mai multe versuri și profilul poetei aici: Corina Herghelegiu
Poezii
din volumul: Pe aripile iubirii
Copyright
© 2019 Corina Herghelegiu
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.