Pământ și aer.
Rădăcini. Aștept pe brânci să-mi
încolțească
Gura, cu șoapta ei să mă legene-n vânt,
Să-mi deseneze ușoară,
Făptura.
Sau poate strigătul
Cu lopețile lui de fier să mă dezgroape
Din câmpul de ieri,
Sau sămânța amară să-mi cadă
Pe pieptul încă nenăscut,
Încă hoinar,
Din care-o parte - uite -
S-a desprimăvărat: flori mici
De sânge, flori mari de noapte
Răsar pe-alocuri
Sau poate…
(din
volumul Variațiuni pe o umbră, Editura Eminescu, 2003)
Epifanie
Scriu pe un munte de oase,
semnele negre se confundă
cu păsările
cele mai înalte
Înserarea ne șterge de pe fața
văzută a pământului,
ca lacrimile ne uscăm
în bătaia caldă a vântului
de aprilie
Scriu pe o mare de lacrimi,
orele albe, orele roase
dau literelor formele lor
mătăsoase
Foșnete stinse, suflete
purtate ușor,
tăcerea, aurul tras în piept
ca un larg viitor
Ninge-apăsat peste orice-nțeles:
un mort înalt
își mută pata de lumină
cu o suflare-n noapte
tot mai lină
Și sângele-l aud foșnind
într-un visat poem
ca pașii sfinților
prin Noul Testament
(din
volumul Între clipă și vreme, Editura Paralela 45, 2000)
Invitation
au voyage
Hai dincolo pe malul însorit
să fim o catedrala viorie,
să bată-n noi lumina
ca în sfinți,
să avem ochii blânzi și goi
și să se scurgă’ncet din noi
culoarea zilei, aurul sfinției
și forfota mulțimii s-o privim
din turle, cu pleoape-adânc
săpate-n piatră
în care să se-adune și vrăbiile
flămânde și zăpadă,
hai să păstrăm un tainic
legământ cu timpul
ce tăcut coboară pe treptele
orașului acum
ca un monarh de ceară
(din
volumul Singurătatea cuvintelor, Editura Eminescu, 1981)
Copyright © 2019 Stella Vinițchi Rădulescu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.