VALERIA MERCA - MANUSCRISUL VREMII

Valeria Merca – Manuscrisul vremii (editura Colorama, 2019): Prin revenirea la mijloace clasice de încorporare a „conținutului” liric, Valeria Merca își conturează un profil stilistic individualizat în lumea poeziei actuale. Astfel, rima, ritmul – legități ale esenței naturii și a omului – se conjugă frumos în poezia ei cu bătăile inimii, cu alternanța unor subtile mișcări, tacturi ale trăirilor sale intime. Nu întâmplător, poeta și-a intitulat acest volum „Manuscrisul vremii”, o sintagmă emblematică acestui tip de discurs liric, vremea având aici o semnificație dublă, sugerând atât timpul în mișcare, cât și starea, atmosfera, anotimpurile sufletești, vibrațiile lăuntrice. (…) Poeta revitalizează prin efort propriu, idei și trăiri solidarizându-se cu autori canonici în actul căutarii rostului și a armoniei; ea nu neagă și nu detestă la modul teribilist orice formulă tradiționalistă, ea nu mimează stările și sentimentele, ci ne oferă un discurs liric autentic prin tumultul trăirilor și al intențiilor pure. (extrase din prefața volumului semnată de Veronica Popa)

Cât valurile răbufnesc în stâncă…

Cât valurile răbufnesc în stâncă

E semn că primenirea-i pe aproape,

Copii din flori se vor mai naște încă,

Pe moși găsi-va cine să-i îngroape.

A curs potop de lacrimi pe  morminte...

Sărmanul a mâncat pe săturate;

Întorși cu fața de la cele sfinte,

Ne-mpotmolim răpuși de voluptate.

La ce folos mai scormonim prundișuri?

Luntrașul a pierit demult în ceață;

Rămânem absorbiți de  mărunțișuri,

Revendicând  o nouă dimineață.

Când frunza mai cerșește strop de verde

În zbor prelung, cocorul urma-și pierde.

Pledoarie pentru vară

Ca pâinea caldă, iată, vara trece,

În urmă-i vise și perechi de fluturi...

S-o iei cu tine-ai vrea, să nu mai plece,

Miresme să-ți presare-n așternuturi.

Amurgul, cu-a lui trenă aurie,

Vegheze  printre brazii-nalți cât casa,

Iar nopții, dalb prilej de poezie,

Un tril de greieri îi aștearnă masa.

Popas râvnit, sub bolta luminată,

Rămână  luna - paznic blând, cuminte!

Doar somnul care va veni îndată

În  pace și iubire ne alinte.

Când teiul va-nflori a doua oară,

Neosteniți, ne-om adânci în vară.

E pace-n cer și-i liniște pe ape…

E pace-n cer și-i liniște pe ape,

Doar vrăbii se întrec în zbor ștrengar,

În crâng vin alte neamuri să se-adape,

Iar bardul stă de veghe la hotar.

Privește-ndurerat  la plopii care

Sunt mai bătrâni, stingheri și fără soț

Și caută cu dânșii împăcare,

Exclude varianta de negoț.

Măria-Sa cu Luna se alintă,

O vrea stăpână peste dor și vis,

Iar stelele rămân eterna țintă

Când mângâiere-adesea i-au promis.

„Un nu știu cum și-un nu știu ce” e-n toate,

Dar fără Eminescu nu se poate.

Melancolie

De câte ori pe zi să-ți spun că-mi pasă

De rănile ce îți brăzdează fața?

Aveai nepoți, aveai belșug pe masă,

Te-ntâmpina zglobie dimineața.

De câte ori pe zi să-ți spun că doare

Tristețea cuibărită-n ochii roșii?

Ți-ai apărat ograda cu sudoare,

Iar azi se lăfăie în ea leproșii.

De câte ori ne-au amintit străbunii

De-o limbă sfântă, care-i numai una?

A mea, a ta, a soarelui, a lunii

Din care împletit-am noi cununa.

De câte ori să-ți spun că îmi ești dragă?

Că din iubire am rămas cu tine,

Dar cine oare dorul îmi dezleagă

Să mi te smulgă dintre  mărăcine?

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Valeria Merca

Copyright © 2019 Valeria Merca

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.