dor
buruiana a năpădit pragul casei din
trupul balaurului răpus de suliţa sfântă
o umbră tremură pe zidul galben de fum
unde cândva a fost o icoană
pe masă ştergarul cernit a rămas pe o
strachină spartă
prin golul de sus un petic de cer alb se
arată
soarele doarme de mult în lada de zestre
printre valuri de pânză visează înaltul
un cântec voios de cocoş se aude
care cu boi vin agale pe uliţa satului
iată bătrânii se întorc tineri şi
luminoşi acasă
cioburi
oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărţit de
dumnezeu şi mă rostogolesc, după chipul şi asemănarea mea, de la primul cuvânt,
până la ultima nuanţă de roşu.
oglinda: linie de fracţie cu dinţi. totul se împarte la
unu, pentru că zero face frig :) +1 = -1 :(
oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârşirea
ta (femeie).
oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi
amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?
oglinda: tango între punctul de pe i şi infinit.
oglinda: distanţa dintre pradă şi prădător. mă prind sau
pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo.
oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră
când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal
anulează definiţia oglinzii. ea, cea care trage cortina.
oglinda: balansoar între trecut şi viitor. come as you
were. cu viteza luminii. cu toţi morţii din tine.
oglinda: rană dublu adezivă care mă ţine întreagă. acest
pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanţă de roşu.
dama de roşu
- nocturnă vals manea
pentru că deseori se face trist. şi uneori, amintirea
devine o hartă, pe oglinda care mă străbate de la un capăt, până la lumea
cealaltă. busola arată mereu roşu.
pentru că nu mai stau într-un punct. desenez cercuri pe
stradă. geometria feminină şerpuieste orice drum frânt. mă îmbrac în roşu, să
mă recunoşti.
pentru că muzica lui chopin bate într-un borcan cu vin
roşu. îmi scot cuiul din inimă şi ea cântă. muşc explozia din piept. cât de
dureros, de delicios se vede trecutul prin golul ăsta lăţit sângeros, ca prin
lup(t)ă. ah, cât de patetic te caut, încă.
pentru că am uitat ceva. poate, of, viaţa mea. uite cât
roşu ai lăsat în urma ta, stângaciule.
3 2 1
gura metroului te vomită electric şi
străveziu
mergi pe urma zilei de ieri încă viu
numeri paşii 2823 vineri 16 august 2019 70 de calorii 232 de prieteni 37 de
fire albe numără mai departe 158 kWh 3 facturi restante 37 de zile până la
concediu 5 rapoarte 2351 de căsuţe goale
8 pahare pline cu apă 0 călătorii
aplică formula
nu te abate
altfel firul se rupe
iar tu nu ştii nimic despre teoria
stringurilor
ştii doar că mâine va fi bine
mâine vei număra binecuvântările pe un
şirag de mătănii
vei privi cerul aşa cum ţi-a fost scris
pe ziduri
cu un smiley vei salva delfinii de
plastic şi umbrelele de ploaie
azi pământul îţi şterge paşii
cineva te strigă pe alt nume
dar nu despre uitare este vorba
dracu' mai ştie despre ce este vorba
aici
mai faci un calcul şi zici un număr cu
literele amestecate
azi cuvintele sunt moarte
mâine vei termina ultima carte de pe
noptieră
azi ducă-se naibii toate
azi să piară toţi oamenii ăştia mici
mâine o să-i iubeşti o să-i mântuieşti
azi ţi-e lehamite
azi vrei doar să dormi
mâine o să învii o să trăieşti
cât să te dezici
closing
time
mai adu o sticlă, femeie! o zăreşti cum răsare din fumul
gros, imensă, cu sânii grei, cu gura vulgară, tulburătoare. îţi vorbeşte într-o
limba barbară şi gesticulează ameţitor. mâinile ei se înmulţesc întruna şi
toarnă sângele gâlgâitor, pahar după pahar. iar tu nu vezi rana. simţi doar
arsura din piept, ca o pecete şi bei ca să treacă. în zadar. ţi-e tot mai sete.
ceri un cuvânt de dragoste, un antidot. dar ea îţi bagă pe gât otrava afrodiziacă,
îţi numără fiecare înghiţitură, fiecare respiraţie, până la ultima picătură,
până la prima bătaie de clopot, când trebuie să plăteşti pentru distracţie.
când îţi laşi pocăit inima pe masă, ca mai apoi să te trezeşti aruncat
neiertător sub cerul gol. ştii că trebuia să ajungi acasă, dar undeva pe drum
ai uitat cine eşti, de unde vii. şi atunci rămâi aşa, împleticit în mijlocul
străzii pustii, aprinzi o ţigară şi zâmbeşti tâmp.
Diana Dumitraciuc (n. 23 iulie 1982, Botoşani): Absolventă a Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii
“Alexandru Ioan Cuza”
din Iaşi. În prezent locuieşte în Bucureşti
şi activează în domeniul financiar. Diana Dumitraciuc a debutat în 2009, cu
volumul Sunt ca să fiu (editura Axa, Botoşani). A publicat în revistele Hyperion
- caiete botoşănene, Meridianul Cultural Românesc şi în antologia Abisale
trăiri (editura PIM, Iaşi, 2018). Publică de asemena în diverse grupuri
literare pe Facebook şi pe site-ul poezie.ro.
Copyright © 2019 Diana Dumitraciuc
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.