Viorel
Birtu-Pîrăianu - Tic-tac, tic-tac… (editura Singur,
Târgoviște, 2017): Literatura românească s-a îmbogățit cu încă un volum de
poezie autentică. Este vorba de volumul Tic-tac, tic-tac… al poetului Viorel
Birtu-Pîrăianu, care de-a lungul anilor a rămas fidel genului liric și a
publicat până în prezent - 28 (de cărți) și și-a presărat poemele în peste 30
de antologii. Teme diverse, cum ar fi destinul poetului, căutarea de sine,
ireversibilitatea timpului, tristețea despre declinul țării, iubirea efemeră și
eternă străbat volumul. Obsesia pentru timpul și viața risipite prea repede de
poet și orice ființă trecătoare, oboseala, tristețea, acceptarea și o oarecare
împăcare de sine, sunt prezente ca un laitmotiv și justifică titlul dat cărții. (...) Poezia
lui Viorel Birtu-Pîrăianu, modernă prin prezentarea versurilor, dă impresia
unei ape care izvorăște fără efort din sufletului poetului. Versul alb domină,
dar în unele poezii, ritmul interior și rimele imprimă fluență, muzicalitate,
creează echilibru și armonie și amintesc de “dulcele stil classic”. Tic-tac, tic-tac… este mai mult decât o carte de versuri, o filosofie a timpului, a
omului, a poetului, a iubirii, a societății. Este o lecție de viață, din care
fiecare cititor are ceva esențial de învățat. (extrase din cronica Femeia,
eterna poveste, cântată pe strunele timpului de Trubadurul zărilor, semnată
de scriitoarea Valentina Teclici)
Aud un ceas
stau
la geam
pe
stradă trec
imagini
ce tac
aud
un ceas
ce
bate în geam
încet-încet
tic-tac
și
tac
Un gând trecut
cu rădăcinile înfipte adânc în nimic
învăluit în ceață
ceață deasă
privesc valurile ce țipă
pe o stâncă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare
a timpului rămas
strig, în obsesia unui gând trecut
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o ușă
ce nu există
e doar o părere, nu...
atunci de ce mă aștepți dincolo
răscolit de gânduri
aşezate aiurea
pe pleoapele sufletului
caut flacăra pierdută
într-un abis necuprins...
să plec sau să rămân, în vis
Începutul
privirea străpungea tăcerea timpului
în lacrima crudă a gândurilor
sfâșiate dintr-un suflet rătăcit pe pământ
nu reușesc să evadez dintre gânduri
un pas la limita durerii
cuvintele spală despărțirile
nu cer nimic
sunt vis sau nălucire
aici doar clopotul mai dă de știre
dang-dang-dang
bate-bate în neștire
e clipa să plec sau nu
în iarnă am rămas cu moartea
de vorbă pe o stradă
murdară de sânge
lovit de semenii mei
poate este ziua aceea
şi dacă nu este
am păşit către sfârşit
deşi sfârşitul
era de mult sfârşit
nu am văzut
eram ocupat
cu începutul sfârșitului
într-o lume hâdă și moartă
Drum
pierdut
în tăceri
de
ieri de nicăieri
mângâiat
de dureri
lovit
de păreri
eu
azi
nimic
nu cer
nimic
nu mai sper
cu
cât înaintez în viață
devin
mai ușor
mai
pur
pășesc
încet-încet
către
cer
Scrisoarea
curg ape zbuciumate
prin munții semeți, taciturni
clopotul turmei mai bate
bate bate
în trista cetate
sub poala muntelui
și sărutul timpului
culmi în jur
sub al cerului gând
printre umbre se strecoară
oi, mioare
un amurg coboară iară
tulnicul cântă a jale
în cale, în vale
curg gânduri
din suflete plecate
pe poteci, pe ape
ape pure, reci
pe unde curgi și treci
uneori mă așez peste ape
trupul să-l poarte
departe-departe
în altă parte
sunt pod peste ape
tăcute, uitate
alteori mai bate o tobă
toba timpurilor, a anotimpurilor
curg în cale
leg un suflet, leg o rană
liniștea pleacă înapoi
când voi merge înainte
știu, e vremea de apoi
obosit de lume, de toate
m-am rezemat de o parte
a sufletului, părăsit și urgisit
timpul trece, țipă iară
mai întorc spre munți privirea
soarele a coborât
sub un pod, o rană plânge
s-a deschis în zori cuvântul
scriu și scriu
cu pana gândului și sângele trupului
pe scoarța sufletului
Departe, departe...
mă cheamă tăcerea
clipelor ce mor
pe triste versuri
plânge o melodie
doar o melodie
adie pe corzi de tăcere
cheamă depărtările
ce lungi, pustii, sunt zările
privesc înainte pășind peste ape
sufletul, oglindă
în valuri înspumate
pe stâncă
o rândunică plăpândă și mică
clipește din aripi
să zboare pe mare
în dulce visare
ce reverie
luntrea alunecă pe ape
în zare
sirenele cântă, mă cheamă
ce suavă chemare
vâslesc între ape
cu mâna cufundată în gânduri
pe maluri de suflet uitate
pășesc mai departe pe ape
departe de toate
Citește
aici poezii din volumul: Cuiburi în cer
Citește mai multe poezii aici: Viorel Birtu-Pîrăianu - În arșița iubirii
Citește mai multe poezii aici: Viorel Birtu-Pîrăianu - În arșița iubirii
Copyright
© 2019 Viorel Birtu-Pîrăianu
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.