***
stau în fața ta
simplă
așa cum m-ai cunoscut
un ghemotoc de neliniști
o rană fără suflet
nu am uitat cum îmi pictai inima cu
graffiti vandalizând fiecare bătaie
cum îmi împleteai fricile în plasa de
fluturi a destinului
ochii tăi erau lacrimi din rănile lui
dumnezeu
gura ta o arcuire a buzelor mele
îți memoram fiecare curbură a trupului
neștiind că mâinele trecuse deja
străzile pe care merg acum scrâșnesc
a pași grăbiți
a repetiție pentru absurd
a nepăsare
***
dragostea expiră, Alice
ca o halcă de carne uitată în galantar
timpul e doar un ștrengar
care te poartă pe aripile nechibzuinței
fericirea
un pahar de tărie prea plin
nu încerca să înveți alfabetul
pământului, Alice
vizuina iepurelui e prea strâmtă
pentru visele care se strivesc de
caldarâm
chiar dacă te îmbeti în fiecare noapte
cu un trup de bărbat
tot nu vei învăța
că iubirea nu se împacă niciodată cu
înțelepciunea
că inimile astea bătrâne se frâng ca
niște surcele
poate că indiferența e tot un fel de
poveste de dragoste
scrisă la mai multe mâini
***
da iubito știu
nu ți-am mai scris demult
nebunia noastră antigravitațională era
ca apa pe marte
la capătul minții
ca lupul ce urlă a pustiu
a fost necesar doar un brânci
orgoliile noastre ascuțite la maxim
călcau în picioare revolte cu iz de fecioare perverse
cu rânjete strâmbe
și-acum e târziu
da iubito știu
nu am fost prea romantic
nu flori nu perfuzii nu drame-nfășate în
plastic
pledez vinovat
iubirea se temea de propria-i umbră
de propriul ecou
cântam ca și nero ascuns în fierbinți
la marginea romei urlam
sunt liber sunt eu
da iubito știu
***
hai să vorbim despre sinceritate și
deșertăciune
te iubesc pe tine cuvântul și ceaiul de
mentă
am răpit soarelui lumina și am resădit-o
în gene
departe de priviri indiscrete
te recream din tandrețe
mă ascundeam în obscurulul sânilor tăi
în doi metri pudrați de iubire încăpeam
amândoi
nu știu
cum ai devenit "mamițica"
când am pierdut pălăria și biletul către
vremelnicia în doi
în fiecare zi mai năpârlește câte-o
iluzie
cum îi cad unui copac frunzele
ne desfrunzim de încrederea noastră
rătăcind într-un zâmbet de gigolo
responsabil
universul acesta
odată cantabil
ne-a scindat și pe noi
mi-e frică de viscol
mi-e teamă de ploi
***
domnișoara era mlădioasă
era sublimă
avea zvâc
avea spectru
avea adrenalină
picioare unduioase ca nilul
sâni mai glorioși decât toate războaiele
lumii
învățase tehnica îmbrobodirii alături de
mama ei vrăjitoare
aruncase la gunoi secvențele din
copilărie
podeaua de lut frigul lipsa de afecțiune
le dăduse de pomană altor copii ca pe o moștenire amară
domnișoara ducea o viață glamour
gramatica mai scârțâia
dar era vedetă pe sticlă
primea săptămânal cereri în căsătorie
sfaturi inutile câte-o răstignire în scris și îndemnul proletar de a se duce la
muncă
se simțea în largul ei în lumea asta de
prădători fără suflu
dar uneori îi lipsea ceva
inima ei era fără un minut
albastrul nu i se născuse încă
***
sunt trist femeie
ca un papagal
ce-și plânge disperarea în surdină
mă simt haotic și un pic impar
și nu mai vreau să știu cine-i de vină
nu vreau să știu cât absolut
ne poate frânge în cuvinte
cine de cine s-a pierdut
cine-a sperat
și cine minte
mi-e goală azi iubirea-n calendar
și caii galbeni nu se mai adapă
nu-mi ești
nu îți mai sunt un avatar
ci doar un gângurit de groapă
și m-ai făcut femeie
început
dar și sfârșit înnebunit de coastă
și nu mai știu
cine pe cine a durut
de ce a-mbătrânit povestea noastră
***
căutam un algoritm cu două inimi
o adriatică fără deziluzii
un minut grăbit care să-mi strige
dezvelește-te suflete
urmam cărarea de cărămizi roșii
ultima dorothy în căutarea unui
învățător de vânturi
răsăritul vibra sub nedumeririle mele
mai stins
după fiecare bătaie de inimă eșuată pe
tărâmul fantasmelor
unde sunt
singura patrie spre care alerg
este iubirea
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Alexia Bădescu
Copyright © 2019 Alexia Bădescu (Magdalena Schulman)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.