Mihai Victor Afilom - Exil în coloniile albastre (editura Inspirescu, 2018): De la poezia optzecistă până la Afilom este
o cale importantă, tragică şi în acelasi timp edificatoare, despre cum se putea
scrie liber în dictatura. Despre cum se puteau preiora diverse banalitati
importante, doar pentru a strecura printre versuri fraze subersive,
anticomuniste, banalităţi cu conotaţii anti dictatură. Poezia banalului, uneori a vulgului, a
discursului preiorativ, care aparent nu avea miză, dar care în toţi ne
regăseam. Poezie intelectualistă de mare valoare care a apărut în Timişoara dar
a fost confiscată de scriitorii din Bucureşti, ca în orice situaţie de fapt. Nu
mai contează. Banalul de mare respiraţie poetică face ca poezia lui Afilom să
fie revoluţionară şi în acelaşi timp absconsă, uneori banală până la limită:
Cine sunt oamenii care ne bulversează existenta? Cine ne sunt reperele
negative? (…) Într-o admosfera cubică, elipsoidă, Afilom face examenul
conceptelor proprii de atingere a unei lumi adevărate, deşi e imaginară,
supusă, deşi e doar căutată. Un poet adevărat într-o lume imaginară, dar certă.
Cine este autorul, am vorbit. Şi ce va fi, nu s-a arătat încă. (extrase din
prefața volumului – Poezia trecutului, în prezentul alternativ - semnată
de George Terziu - editor și prieten)
Artizan
de percepții
Glisez între realități alternative,
Viitorul fluid,
Pelicula subțire se deformează
Sub tensiunea superficială
Indusă de gândurile mele.
Exersez tehnica proiecțiilor,
Inaginația e regizorul suprem,
Făurind lumi fantastice
Din irizările viselor
Sub ROGVAIVUL conștiinței universale
Și lumina Astrului interior.
Viziunea se estompează lent,
Noua realitate mă învăluie,
Viitorul a devenit prezent,
Este perceptibil,
Evrika!
Lehamite
Lehamite,
Noaptea se așează cuminte,
Luna albastră,
O privesc pe fereastră.
În statul lui Kafka,
Slujbașul își fumează umil mahorca,
În statul stalinist,
Cetățeanul e trist, foarte trist.
Oameni au colti de vampiri,
Au demoni în priviri,
Suflete goale,
Lupii dau târcoale.
E legea celui puternic,
E o modă să fii nemernic,
Loialitate, un cuvânt gol,
Nu face parte din protocol.
Să fii bun în lumea haitei - e o
prostie,
Au început și oile să muște - e anarhie,
Și râde amarnic cel necurat în beznă,
Iar noi suntem în noroi până la gleznă.
Și lumea e diformă după chipul lui,
Și lumea se închină balaurului,
Toți aleargă după aur, după bani,
La abator, turmă mânată de suverani.
Pe cerul fumuriu se rotesc vulturi
pleșuvi,
Suntem toți bolnavi, suntem sclavi,
Să emigrăm pe-o insulă tropicală,
Unde să avem o nouă lege și morală.
Ehh ..e prea târziu, sunt simple vise,
Curând și acestea vor fi interzise,
E târziu vine noaptea, străina,
Rămân ultimul, să sting lumina...
Cronica
unei zile obișnuite
Captiv în plasa convențiilor sociale,
Zi de zi, deșteptătorul sună la ora
stabilită,
Aș dori un an de vacanță, sau doi,
Unul în care să călătoresc și să citesc,
Unul în care să scriu,
Din păcate viața nu e ca în filmele
americane,
Da, știu, eu îmi fac viitorul,
Însă nu toți suntem J.K: Rowling,
Ci mai degraba niște anonimi
În satul global, satul local,
Da știu, cu toții vom avea 5 minute de
glorie,
În zilele ultimilor sfinți.
Mi-e teamă de zilele în care zălog îmi
vor pune sufletul,
Pentru că știu că mai degrabă voi alege
alienarea.
Până atunci scriu în aerul matinal sau,
nocturn,
Scriu printre măruntele obligații de la
registratură,
Sunt și eu un biet funcționar,
Dar hai să fim serioși:
Nu atât de tragic precum Kafka,
Am și eu răgazuri în care iubesc,
Simultan sau alternativ,
Femeia și poezia...
Azi am primit vești triste,
El își serbează senectutea la geriatrie,
Un pat la secția asta ce-mi amintește de
Ana Aslan,
Un scurt răgaz înainte de cutremurătorul
necunoscut.
Ciudat ..ieri am primit cartea noastră,
Dar cel puțin unul a strigat absent,
Sper să nu te viziteze bătrâne prietene,
iudele și acolo,
Eu îți rămân fidel.. ce să-ți mai
povestesc din viața urbei ?
În munții metaliferi răsună poeme,
aceeași dirijori,
Gustul metalic al dezamăgirii.
Eu nu voi merge, ți-am promis,
Am să fiu în iulie la Câmpina, la
Castelul Iuliei Hasdeu,
Iar în august, la Cluj, cu prietenii
noști din CERC,
Aici, în urbea noastră nu prea mă cheamă
nimeni,
Și nici n-am să prea merg,
Îți păstez cu sfințenie darurile ca pe
niște filocalii,
Apropos, azi am primit cartea noastră,
Bucură-te - poet sfințit de mirul
cuvintelor,
Glasul tău răsună în zeci de cărți,
Chei pentru închisorile a mii de minți,
Acum te las și mă retrag prietene,
Poate că dormi, SINGUR, în instituția
spitalicească,
Să știm unii de alții,
Cum adesea spuneai...
Noapte bună!
Inflație
lirică
Poezie, poeți... inflație pe internet,
Toate grupurile acestea ca niște mese de
poker,
Pe care toți își etalează așii lirici,
Visând la gloria antumă ori postumă.
Mese cu chibiți și cartofori, vampe și
trișori,
Un cazino virtual, Las Vegas-ul
Euterpei.
O rotativă ce se învârte halucinant,
O tiparniță egotică...
Poeme, poeme îmi inundă monitorul, Îmi
agresează spațiul personal,
A devenit supărător acest flux liric,
Unde e butonul de spam?
În acest timp clasicii stau cuminți,
Între coperți prăfuite, |-am exilat în
biblioteca de la demisol,
În obscuritate și spre uitare.
Cum să
construiești un poem absurd?
Se ia un fapt comun,
De exemplu: azi mi-am cumpărat un
expressor,
Apoi începi să improvizezi,
Torni în rezervor apă vie din oaza
Palmyrei,
Chiupul l-ai furat ca un hoț, sub ploaia
de săgeți,
Ai infuzat cafeaua arăbească cu fluidul
vital,
Boabe verzui din Etiopia cea neagră,
(Acolo, se spune, că s-ar afla și
chivotul legământului,
Acolo sunt triburi de pigmei),
Dintre aburi apare și Djinul necesar,
În ceșcuța albastră curg poveștile
Seherezadei,
Poemul livresc devine autonom,
Se scrie liber, dincolo de imaginația
mea,
E un poem în vers alb, un poem
alambicat,
În ritm sacadat de chmivale,
Cuvinte scoase la întâmplare din turban,
Alcătuind ceva între Rumi si Tristan
Tzara,
Expresorul pufăie si șuieră,
Djinul modern, holografic,
Sau pură proiecție,
O halucinație descrisă de DSM IV,
Ori o umbră, un arhetip din Cartea
Roșie,
Din visul comun al umanității,
Panoplia mistică, recuzita superstițiilor.
Nuanțe suprarealiste se impregenează
În versurile aburinde,
Ce curg din expressor,
Cuvintele plutesc printre vapori,
Revelează forme noi a la Arghezi,
Din aparatul casnic proiecția rulează
Silențios trec șiruri, șiruri spahii,
Din ordinul ecvestru al Imperiului,
Flamura verde....
Glisezi între lumi oglindă,
Aluneci în reverie,
Apoi pentru un final surprinzător și
reușit,
Izbești toată construcția asta fragilă,
Alcătuită din sticlă de Murano,
Cu un baros,
La fel ca în poemul lui Nichita despre
cub,
Cioburile îți recompun personalitatea în
mii de unghiuri,
Ce frumos ar fi fost acest OM,
Dacă nu ar fi avut eul scindat,
De mii de temeri.
Între timp Syd pictează fericit în
grădina raiului....
To be or
not to be
Moartea zburdă în spitalul de boli
cronice,
Moartea miroase a antibiotice,
Se pitește printre perfuzii,
Și în transfuzii,
Provoacă deziluzii,
Confuzii,
Așteaptă răbdătoare,
În tumoare,
Corpuri fragile în disoluție,
Umană evoluție,
Să trăiești câteva decade,
Între acolade...
Mai multe poezii și profilul autorului
aici: Mihai Victor Afilom
Pagină web: Mihai
Victor Afilom
Pagină Facebook de autor: Mihai Victor Afilom
Copyright © 2019 Mihai Victor Afilom
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.