Doar scoica, cu firul de praf ce-o
răneşte,
În perla perfectă-şi închide durerea,
Nu sunt tânguiri şi simţi doar plăcerea
Ascunsă-n sideful cel scump
ce-o-nveleşte.
Şi preţul ei creşte când mulţi o
râvnesc,
Dar n-o pot avea decât ce-i cu blazon,
Cu cât e mai mare, râvnită-i de Domn;
Vestiţi aurari s-o monteze trudesc.
Durerea doar, naşte sublima splendoare!
Ei, ochii străini, nu văd suferinţa,
Ascuns în ocean, înţelesul, nefiinţa,
Se schimbă în perlă, în scoica ce moare.
Ştii perlă, iubirea rănită când plânge,
Spre lume sideful splendorii răsfrânge.
(din volumul „Paşi în labirint",
ed. Sfântul Ierarh Nicolae, 2014)
Terapii
şi leacuri
Din mine muşcă timpul şi-mi fură tot ce-a
fost,
Mi-a mai lăsat, minune! - secretă, o
cărare
Cu îngrădiri de ramuri, ce duce spre visare,
Ca nu cumva să pierd şi cel din urmă rost.
Sonate şi sonete, aceeaşi rădăcină:
Sonatele capteză concertele din Sfere,
Sonetele sunt leacuri ce cresc firav, în
sere
Şi cântă-n ritm şi rimă când la Eon
se-nchină.
Bătrâne şi cochete călătoresc prin
veacuri,
Îşi poartă nemurirea firesc şi cu
nobleţe,
N-au nostalgii legate de zori sau
tinereţe,
Cât le iubesc, sunt bune ca terapii şi
leacuri,
Ca
timpul când întoarce ţărâna în ţărână,
Să lase numai scrisul cel înşirat de
mână!
(din volumul „Paşi în labirint",
ed. Sfântul Ierarh Nicolae, 2014)
Şi poate...
Şi poate nu-s decât a lumii hărmălaie,
Sonore gânduri-vorbe, ce-nduplecă
sonetul
Să caute printre umbre un înţelept,
Poetul,
Când inima-mi ajunge la ultima bătaie.
Tu ai întors clepsidra, nisipul să se
scurgă,
Să pot veni pe lume, sporind
natalitatea,
Granulele coboară şi-mi drămuiesc etatea
-
E unic sensu-n care le este dat să
curgă.
Cuarţuri minuscule, nisip spălat de ape,
Statornice catene pe strălucirea gemei,
Succintă prezentare având lungimea
lemei,
Ce-ncheagă teorema, cu jalonări şi
trape.
N-am rătăcit cărarea şi n-am pierdut
stiletul
În schimbul lui primesc, tain zgârcit,
sonetul.
(din volumul „Albastre anotimpuri”, ed. Singur, 2017)
Sonetul
iernii
Îmi ceri sonetul iernii, iubirea mea
pierdută,
Dar spui că-s primăvara ce-o porţi ca pe
o broşă
Că-s verde viu, năvalnic, nu griuri pe
eboşă –
De ce-ai făcut din iarnă o ultimă redută
În care a rămas rănită o speranţă
Umilă, speriată! Căldura de-i cerută,
Ocean imens de gheaţă şi nea din cer cernută,
Sunt toată recuzita pentru o nouă harţă!
Iubire sfâşiată mereu de-antagonisme
Şi, niciodată iarna nu cere adrenalină;
Ba, chiar în ochi ne pune o lacrimă calină.
Ne regăsim iubirea, întreaga ei charismă
Cu vorbele vrăjite, balsam pe răni trăite
-
Şi, două jumătăţi pot fi din nou unite!
(din volumul „Albastre anotimpuri”, ed. Singur, 2017)
Tu, Țara mea iubită
Tu, Țara mea iubită cu rădăcini adânci
Trăiesc acum în tine, sunt ramură de om
Din lunga hibenare, când m-am trezit din
somn,
Măreţul Decebal s-a înălțat din stânci.
Mai jos un fluviu curge, pe care-l ştii demult,
Din munții tăi, pornesc mănunchi, atâtea
ape.
De-ascunse bogății te-au jefuit; agape
Duşmanii au făcut, pe-altarele-ţi de
cult.
Tu ți-ai iubit copiii, pe morți i-ai respectat.
În viață după moarte, crezând din
vremuri vechi
Blesfemitor sau straniu au fost pentru urechi
Un singur Dumnezeu, nu zei de-nduplecat!
Ca Dacia, milenii de ani ne dăruieşti,
Ca România Mare, o sută împlineşti!
Că
te-am iubit
Că te-am iubit vreodată, n-am să vorbesc
nicicum
Nici trează, nici în somn, nici la un
strop de vin,
Mănunchi de ghimpi iubirea e doar un
veşnic chin,
Povară grea păcatul ce astăzi mi-l asum.
Ai fost un nestatornic în dragoste,
iubite!
Risipă de cuvinte şi astăzi faci când
vrei,
Dar şi cuvinte rele în anii vechi şi
grei
Ce m-au scăpat de vraja nebunei de
ispite.
Nu mă-ntreba de ce, iubite–ți spun şi-acum?
Nu ştii că timpu-i doctor când răul va
depune
Toxine şi otrăvuri? Înscrisul unei rune,
M-a învăţat că viaţa îmi curge pe alt drum.
Departe sunt de tine, iubirea-i doar
schelet,
Ce-a fost frumos, cu trudă, am pus
într-un sonet.
Victoria Stoian (n. 19 decembrie 1951, Tomnatic, Timiș;
locuiește în Hunedoara):
Absolventă a Liceului nr. 1 din Hunedoara
(actualmente Colegiul “Iancu de
Hunedoara”) și Facultății de Inginerie Chimică din Timişoara (1970-1975). Scrie
versuri, eseuri, cronici de carte, proză scurtă și teatru începând din 1990. A
publicat în: Vitraliu
Hunedorean, Provincia Corvina, Semne, Ardealul Literar, Înserare Lirică,
Obiectiv 20 ș.a. Este redactor al revistei Înserare
lirică (patronată de asociația C.A.R.P. «Speranţa» din Hunedoara).
Premii obţinute:
Premiul pentru
poezie al revistei “Vitraliu Hunedorean” (1991)
Premiu pentru
poezie la concursul „Eminescu la Oraviţa” (1993)
Premiu pentru haiku la concursul "HAIKU Takahama
Kyoshi" (Japonia, 2000)
Prezențe în
antologii:
Harfele iubirii (antologie de poezie creştină, editura Corvina, Deva,
2007)
Constantin Bursan
- In Memoriam (editura Cetate, Deva, 2007)
Templul creaţiei (antologie de poezie, proză şi jurnalism, editura
Călăuza, Deva, 2009)
Preaplinul din
suflet (antologie de poezie, proză şi
jurnalism, tipografia Astra, Deva, 2010)
Vama Literară, a
11-a poruncă (antologie de poezie, vol. 1)
Volume publicate:
Călătorind prin
ziuă către noapte (poeme HAIKU, ediţie
trilingvă în traducere proprie, volum lansat cu ocazia Zilelor Hunedoarei, ca urmare
a premiului obţinut la concursul internaţional "HAIKU Takahama Kyoshi",
Japonia, 2000)
Spini şi roze (sonete, editura Danimar, Deva, 2005)
Dar din dar (poezie, editura Danimar, Deva, 2007)
Escală în timp
hărăzit (sonete, editura Polidava, Deva, 2009)
Paşi în labirint (sonete, editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014)
Rodul anilor (eseuri şi cronici de carte, editura Sfântul Ierarh
Nicolae, Brăila, 2016)
Albastre
anotimpuri (sonete, editura Singur, Târgovişte,
2017)
Copyright © 2019 Victoria Stoian
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.