MIHAI VICTOR AFILOM - EXIL ÎN COLONIILE ALBASTRE

Mihai Victor Afilom - Exil în coloniile albastre (editura Inspirescu, 2018): De la poezia optzecistă până la Afilom este o cale importantă, tragică şi în acelasi timp edificatoare, despre cum se putea scrie liber în dictatura. Despre cum se puteau preiora diverse banalitati importante, doar pentru a strecura printre versuri fraze subersive, anticomuniste, banalităţi cu conotaţii anti dictatură.  Poezia banalului, uneori a vulgului, a discursului preiorativ, care aparent nu avea miză, dar care în toţi ne regăseam. Poezie intelectualistă de mare valoare care a apărut în Timişoara dar a fost confiscată de scriitorii din Bucureşti, ca în orice situaţie de fapt. Nu mai contează. Banalul de mare respiraţie poetică face ca poezia lui Afilom să fie revoluţionară şi în acelaşi timp absconsă, uneori banală până la limită: Cine sunt oamenii care ne bulversează existenta? Cine ne sunt reperele negative? (…) Într-o admosfera cubică, elipsoidă, Afilom face examenul conceptelor proprii de atingere a unei lumi adevărate, deşi e imaginară, supusă, deşi e doar căutată. Un poet adevărat într-o lume imaginară, dar certă. Cine este autorul, am vorbit. Şi ce va fi, nu s-a arătat încă. (extrase din prefața volumului – Poezia trecutului, în prezentul alternativ - semnată de George Terziu - editor și prieten)

Artizan de percepții

Glisez între realități alternative,

Viitorul fluid,

Pelicula subțire se deformează

Sub tensiunea superficială

Indusă de gândurile mele.

Exersez tehnica proiecțiilor,

Inaginația e regizorul suprem,

Făurind lumi fantastice

Din irizările viselor

Sub ROGVAIVUL conștiinței universale

Și lumina Astrului interior.

Viziunea se estompează lent,

Noua realitate mă învăluie,

Viitorul a devenit prezent,

Este perceptibil,

Evrika!

Lehamite

Lehamite,

Noaptea se așează cuminte,

Luna albastră,

O privesc pe fereastră.

În statul lui Kafka,

Slujbașul își fumează umil mahorca,

În statul stalinist,

Cetățeanul e trist, foarte trist.

Oameni au colti de vampiri,

Au demoni în priviri,

Suflete goale,

 Lupii dau târcoale.

E legea celui puternic,

E o modă să fii nemernic,

Loialitate, un cuvânt gol,

Nu face parte din protocol.

Să fii bun în lumea haitei - e o prostie,

Au început și oile să muște - e anarhie,

Și râde amarnic cel necurat în beznă,

Iar noi suntem în noroi până la gleznă.

Și lumea e diformă după chipul lui,

Și lumea se închină balaurului,

Toți aleargă după aur, după bani,

La abator, turmă mânată de suverani.

Pe cerul fumuriu se rotesc vulturi pleșuvi,

Suntem toți bolnavi, suntem sclavi,

Să emigrăm pe-o insulă tropicală,

Unde să avem o nouă lege și morală.

Ehh ..e prea târziu, sunt simple vise,

Curând și acestea vor fi interzise,

E târziu vine noaptea, străina,

Rămân ultimul, să sting lumina...

  

Cronica unei zile obișnuite

Captiv în plasa convențiilor sociale,

Zi de zi, deșteptătorul sună la ora stabilită,

Aș dori un an de vacanță, sau doi,

Unul în care să călătoresc și să citesc,

Unul în care să scriu,

Din păcate viața nu e ca în filmele americane,

Da, știu, eu îmi fac viitorul,

Însă nu toți suntem J.K: Rowling,

Ci mai degraba niște anonimi

În satul global, satul local,

Da știu, cu toții vom avea 5 minute de glorie,

În zilele ultimilor sfinți.

Mi-e teamă de zilele în care zălog îmi vor pune sufletul,

Pentru că știu că mai degrabă voi alege alienarea.

Până atunci scriu în aerul matinal sau, nocturn,

Scriu printre măruntele obligații de la registratură,

Sunt și eu un biet funcționar,

Dar hai să fim serioși:

Nu atât de tragic precum Kafka,

Am și eu răgazuri în care iubesc,

Simultan sau alternativ,

Femeia și poezia...

Azi am primit vești triste,

El își serbează senectutea la geriatrie,

Un pat la secția asta ce-mi amintește de Ana Aslan,

Un scurt răgaz înainte de cutremurătorul necunoscut.

Ciudat ..ieri am primit cartea noastră,

Dar cel puțin unul a strigat absent,

Sper să nu te viziteze bătrâne prietene, iudele și acolo,

Eu îți rămân fidel.. ce să-ți mai povestesc din viața urbei ?

În munții metaliferi răsună poeme, aceeași dirijori,

Gustul metalic al dezamăgirii.

Eu nu voi merge, ți-am promis,

Am să fiu în iulie la Câmpina, la Castelul Iuliei Hasdeu,

Iar în august, la Cluj, cu prietenii noști din CERC,

Aici, în urbea noastră nu prea mă cheamă nimeni,

Și nici n-am să prea merg,

Îți păstez cu sfințenie darurile ca pe niște filocalii,

Apropos, azi am primit cartea noastră,

Bucură-te - poet sfințit de mirul cuvintelor,

Glasul tău răsună în zeci de cărți,

Chei pentru închisorile a mii de minți,

Acum te las și mă retrag prietene,

Poate că dormi, SINGUR, în instituția spitalicească,

Să știm unii de alții,

Cum adesea spuneai...

Noapte bună!

Inflație lirică

Poezie, poeți... inflație pe internet,

Toate grupurile acestea ca niște mese de poker,

Pe care toți își etalează așii lirici,

Visând la gloria antumă ori postumă.

Mese cu chibiți și cartofori, vampe și trișori,

Un cazino virtual, Las Vegas-ul Euterpei.

O rotativă ce se învârte halucinant,

O tiparniță egotică...

Poeme, poeme îmi inundă monitorul, Îmi agresează spațiul personal,

A devenit supărător acest flux liric,

Unde e butonul de spam?

În acest timp clasicii stau cuminți,

Între coperți prăfuite, |-am exilat în biblioteca de la demisol,

În obscuritate și spre uitare.

Cum să construiești un poem absurd?

Se ia un fapt comun,

De exemplu: azi mi-am cumpărat un expressor,

Apoi începi să improvizezi,

Torni în rezervor apă vie din oaza Palmyrei,

Chiupul l-ai furat ca un hoț, sub ploaia de săgeți,

Ai infuzat cafeaua arăbească cu fluidul vital,

Boabe verzui din Etiopia cea neagră,

(Acolo, se spune, că s-ar afla și chivotul legământului,

Acolo sunt triburi de pigmei),

Dintre aburi apare și Djinul necesar,

În ceșcuța albastră curg poveștile Seherezadei,

Poemul livresc devine autonom,

Se scrie liber, dincolo de imaginația mea,

E un poem în vers alb, un poem alambicat,

În ritm sacadat de chmivale,

Cuvinte scoase la întâmplare din turban,

Alcătuind ceva între Rumi si Tristan Tzara,

Expresorul pufăie si șuieră,

Djinul modern, holografic,

Sau pură proiecție,

O halucinație descrisă de DSM IV,

Ori o umbră, un arhetip din Cartea Roșie,

Din visul comun al umanității,

Panoplia mistică, recuzita superstițiilor.

Nuanțe suprarealiste se impregenează

În versurile aburinde,

Ce curg din expressor,

Cuvintele plutesc printre vapori,

Revelează forme noi a la Arghezi,

Din aparatul casnic proiecția rulează

Silențios trec șiruri, șiruri spahii,

Din ordinul ecvestru al Imperiului,

Flamura verde....

Glisezi între lumi oglindă,

Aluneci în reverie,

Apoi pentru un final surprinzător și reușit,

Izbești toată construcția asta fragilă,

Alcătuită din sticlă de Murano,

Cu un baros,

La fel ca în poemul lui Nichita despre cub,

Cioburile îți recompun personalitatea în mii de unghiuri,

Ce frumos ar fi fost acest OM,

Dacă nu ar fi avut eul scindat,

De mii de temeri.

Între timp Syd pictează fericit în grădina raiului....

To be or not to be

Moartea zburdă în spitalul de boli cronice,

Moartea miroase a antibiotice,

Se pitește printre perfuzii,

Și în transfuzii,

Provoacă deziluzii,

Confuzii,

Așteaptă răbdătoare,

În tumoare,

Corpuri fragile în disoluție,

Umană evoluție,

Să trăiești câteva decade,

Între acolade...

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Mihai Victor Afilom

Pagină web: Mihai Victor Afilom

Blog: Mihai Victor Afilom – Zoon duplex

Pagină Facebook de autor: Mihai Victor Afilom

Copyright © 2019 Mihai Victor Afilom

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.