Gabriel Hasmațuchi
– Noduri (editura Agnos, 2018): Textura
poeziei noastre actuale este uscată stilistic și afectiv. Un fel de afectare
minimalistă, care se vrea discretă, umilă și profundă, maschează cu greu lipsa
de talent poetic. Muza, în loc să fie așteptată răbdător la sala de lectură, e
acostată dezinvolt, cu replici prefabricate, la sala de fitness. Altfel abordează
Gabriel Hasmațuchi creația poetică. Deși nu ocolește clișeele imaginarului
contemporan, el le prelucrează
artizanal, obținând efecte neașteptate din subtile modificări ale unghiurilor
din care le abordează. (...) Este un
scriitor experimentat care ne înfățișează rezultatele artei sale poetice, dar
și unul experimental, care ne oferă fragmente dintr-un proces poetic ale cărui
declanșatoare sînt, în egală măsură, imagini obișnuite sau viziuni violente.
(extrase din recenzia semnată de scriitorul Răzvan Enache)
Un om cu piciorul amputat
mă oprește la un colț de stradă.
Apariția lui mă face
să-mi simt plămânii
ca pe niște fluturi.
Trecătorii aruncă monede,
în vreme ce el
mai bea câte o gură de votcă.
De la o monedă la alta
trec cu el
de la un cuvânt la altul.
Mă cheamă
și-mi povestește
cum aleargă în vis
după fluturii din pieptul meu.
***
Luntrea din spatele casei
își așteaptă vâslașul.
Au trecut ani buni
și nu a venit nimeni s-o mai scoată în
larg.
Oare eu sunt cel pe care-l așteaptă?
Voi fi în același timp
luntraș și călător:
mă voi duce pe celălalt tărâm
și apoi am să revin în spatele casei.
Firul memoriei
se va desface în ceea ce sunt
și ceea ce voi fi.
***
Mă desprind
din trupul dimineții
și plec pe drumul unei zile noi.
Îmi spun povestea
rostogolindu-mi fericirea
într-un ceas de melancolie
în care timpul
miroase a măr copt.
Încerc să mă regăsesc
și inima îmi recheamă
îngerul și sufletul
la destăinuiri.
După îndelungate convorbiri
urmate de o tăcere
de neînchipuit
se aud în mine pașii Ființei.
***
Prin aerul memoriei
trecutul se înnoadă de prezent,
prezentul se sparge ca un pahar
la o nuntă
și viitorul se încarnează
într-o intuiție.
Dimineața de acum
e însuflețită de tine
și pe-un vitraliu
Iisus transformă apa în vin.
Cuprindem cerul dintr-o privire,
ochii tăi știu povestea mea,
ochii mei o cunosc pe a ta.
Ne umplem reciproc
inimile de dragoste
și ne împlinim ca tăcerea
din veșnicia cuvântului nespus
la logodna noastră.
***
Cealaltă lume a mea
nu mai este doar o închipuire
sau un refugiu nesigur,
ci lumină reflectată din ochii tăi
în sufletul meu
ce-ți stă pe buze
când ne avântăm într-un abis ascendent.
Cealaltă lume a mea
e fragedă ca iarba de primăvară
ce se smerește sub tălpi,
e înmiresmată ca floarea de liliac alb,
e tainică precum creșterea unui fruct
și creșterea copiilor noștri.
Cealaltă lume a mea
curge necontenit către izvorul
din care vin toate,
un izvor neistovit ca dragostea ta.
Cealaltă lume a mea
ești tu
și mâine tot tu vei fi.
Mai multe poezii și profilul autorului
aici: Gabriel Hasmațuchi
Copyright © 2018 Gabriel Hasmațuchi
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului