Flavia Cosma – Sălbăticiuni și umbre (Editura Ars Longa, Iași, 2015; ediție în limba franceză: Fauves
et ombres, Editions du Cygne, Paris, 2017; ediție
în limba spaniolă: Fieras y sombras, Malva Editores, Granada, 2018): Timpul, natura, iubirea și călătoria sunt cele patru
variabile poetice, crucificate am putea spune, din volumul Sălbăticiuni și umbre.
Natura elementală primordială se aliniază în versurile Flaviei Cosma în această
ordine: foc, lemn, aer, pământ apă, cu tot universul lor coloristic corespunzător:
roșu, verde, alb, galben și albastru. Motivele poetice frecvente în cele
cincizeci și șase de creații, sunt legate de trecerea ireversibilă a timpului.
Motivul zborului, al drumului, al imperfecțiunii, al nimicniciei, al luminii,
al umbrei, al flăcării, al lumii paralele, al visului, al maleficului, al
magnetismului, al toamnei și al ploii, dar și al șarpelui (ispită,
înțelepciune) și al pisicii (labilitate, perfidie), între altele, nu fac
altceva decât să-l completeze. Șarpele, pisica și Sfinxul, apar destul de
frecvent în poeziile Flaviei Cosma. Primul e asociat cu forțele ascunse ale
întunericului, cu puterea tenebrelor ca element inițiatic, Sfinxul, altă
metaforă inițiatică, accentuează misterul și enigmele vieții, pisica apare
poate și pentru că în subconștientul ei, poeta o asociază cu timpul, prin cel
puțin o calitate comună, anume aceea de dominare, de stabilirea limitelor
spațial-teritoriale chiar, dar nu mai puțin prin faptul că pisica ‘își
amintește’ de brațe ocrotitoare și de căldura copilăriei (cum face poeta
însăși), temă și ea prezentă în poeme. (…) Sălbăticiuni și umbre, cartea
metaforă a Flaviei Cosma e o o altă formă de ilustrare a motivului vanitas
vanitatum, prin care poeta încearcă să ne spulbere iluzia că am trăi o realitate
obiectivă (Iluzii deșarte). Adevărata noastră realitate ar fi unică și
personală, construită de propia noastră minte, limitat-subiectivă deci, din
care doar dragostea adevărată ne-ar putea salva. Acea dragoste necondiționată
care să ne ridice vibrația energetică până acolo încât să ne facă să rezonăm cu
glasul îngerilor, chiar.
(extrase din recenzia semnată de Ofelia M. Uță Burcea, Doctor în Filologie
Romanică, Universitatea Complutense, Madrid)
Pe un
pat de spital
Afară strălucesc nămeţii albi şi mari
Sub soarele de ora patru după amiază,
Înăuntru - colcăie secţia de urgenţe
Şi ameninţarea obscenă cu moartea.
Doctori cu carnete în mâini
Te iscodesc dacă mai vrei sau nu
Să fii resuscitat,
Orbecăie printre multiple diagnoze,
Emit teorii, fac presupuneri,
Negoţul cu moartea-i înfloritor,
Trebuie s-o cumperi, vrei nu vrei,
Ca sa nu superi vracii, călăii.
Tânjeşti să pleci, să fugi cât mai
departe,
Dar ei te ţintuiesc pe pat,
Te învinuiesc de nesimţire
Când nu prezinţi simptomele din cărţi,
Pereţii fluizi foşnesc ameninţător
Lumea geme, vomită, împrăştie microbii,
Unii îşi pierd raţiunea şi
Delirează.
Visez cu ochii deschişi la pâinea aurie din
cuptor
La scrisorile încă nescrise, la doruri,
La omul acela care mi-a uitat adresa şi
nu ştie unde să mă mai caute
Sau nu vrea, sau nu poate.
Dragoste
în miezul zilei
Căldura toridă ciopârţeştepomii,
O femeie îşi omoară vecina
De dragul unui câine.
Spune-mi că ţi-a fost bine cu mine,
Vreau să ştiu,
Vreau să aud florile suspinând
Pe buzele tale.
Căutăm înfriguraţi ceva ce va reţine
Acest prezent nealterat
În veşnicie.
Braţul tău mă strânge cu putere la piept
Mâna pe care străluceşte alt inel
Îmi tremură pe faţă.
Soarele sălbatic ne încuie dulce
În capcane rotunde.
Opreşte-te! Strigă mulţimea
Urmărindu-mi din depărtare
Zborul vertiginos înspre hăuri.
Dragostea turbată din miezul zilei
Ne trece fulgerător pe dinainte
Ca o paraşută multicoloră
Care nu se deschide.
Fără urmă
Animalul sălbatic, mai puţin sălbatic acum,
Îşi lasă capul să cadă în palmele mele.
Într-un somn-nesomn îşi uită de griji
Închide ochii, relaxându-şi urechile ciulite.
Inima lui mică
Nu mai tresare la orice foşnet,
De frunze căzând,
Sau la răpăitul rece al ploii.
Urmează un moment egal cu veşnicia,
Când toate se rostesc prin bătăile inimii.
Apoi, scuturându-se ca de-o povară,
El pleacă ondulându-şi trupul lunecos
De-a lungul şi de-a latul drumului.
Toamna îl înghite
Fără urmă.
Taine
În patul strâmt
Inventăm alte gusturi sărutului
Descoperim alt nume iubirii
La graniţa dintre ani
Construim fraze neputincioase
Spre a descrie taina ce ne leagă,
Patima dulce şi care încet
Ne taie aripile
Copyright © 2018 Flavia Cosma
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.