Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

23 aug. 2018

FLAVIA COSMA - SĂLBĂTICIUNI ȘI UMBRE


SĂLBĂTICIUNI ȘI UMBRE














Flavia Cosma – Sălbăticiuni și umbre (Editura Ars Longa, Iași, 2015; ediție în limba franceză: Fauves et ombres, Editions du Cygne, Paris, 2017; ediție în limba spaniolă: Fieras y sombras, Malva Editores, Granada, 2018): Timpul, natura, iubirea și călătoria sunt cele patru variabile poetice, crucificate am putea spune, din volumul Sălbăticiuni și umbre. Natura elementală primordială se aliniază în versurile Flaviei Cosma în această ordine: foc, lemn, aer, pământ apă, cu tot universul lor coloristic corespunzător: roșu, verde, alb, galben și albastru. Motivele poetice frecvente în cele cincizeci și șase de creații, sunt legate de trecerea ireversibilă a timpului. Motivul zborului, al drumului, al imperfecțiunii, al nimicniciei, al luminii, al umbrei, al flăcării, al lumii paralele, al visului, al maleficului, al magnetismului, al toamnei și al ploii, dar și al șarpelui (ispită, înțelepciune) și al pisicii (labilitate, perfidie), între altele, nu fac altceva decât să-l completeze. Șarpele, pisica și Sfinxul, apar destul de frecvent în poeziile Flaviei Cosma. Primul e asociat cu forțele ascunse ale întunericului, cu puterea tenebrelor ca element inițiatic, Sfinxul, altă metaforă inițiatică, accentuează misterul și enigmele vieții, pisica apare poate și pentru că în subconștientul ei, poeta o asociază cu timpul, prin cel puțin o calitate comună, anume aceea de dominare, de stabilirea limitelor spațial-teritoriale chiar, dar nu mai puțin prin faptul că pisica ‘își amintește’ de brațe ocrotitoare și de căldura copilăriei (cum face poeta însăși), temă și ea prezentă în poeme. (…) Sălbăticiuni și umbre, cartea metaforă a Flaviei Cosma e o o altă formă de ilustrare a motivului vanitas vanitatum, prin care poeta încearcă să ne spulbere iluzia că am trăi o realitate obiectivă (Iluzii deșarte). Adevărata noastră realitate ar fi unică și personală, construită de propia noastră minte, limitat-subiectivă deci, din care doar dragostea adevărată ne-ar putea salva. Acea dragoste necondiționată care să ne ridice vibrația energetică până acolo încât să ne facă să rezonăm cu glasul îngerilor, chiar. (extrase din recenzia semnată de Ofelia M. Uță Burcea, Doctor în Filologie Romanică, Universitatea Complutense, Madrid)


Pe un pat de spital

Afară strălucesc nămeţii albi şi mari
Sub soarele de ora patru după amiază,
Înăuntru - colcăie secţia de urgenţe
Şi ameninţarea obscenă cu moartea.
Doctori cu carnete în mâini
Te iscodesc dacă mai vrei sau nu
Să fii resuscitat,
Orbecăie printre multiple diagnoze,
Emit teorii, fac presupuneri,
Negoţul cu moartea-i înfloritor,
Trebuie s-o cumperi, vrei nu vrei,
Ca sa nu superi vracii, călăii.

Tânjeşti să pleci, să fugi cât mai departe,
Dar ei te ţintuiesc pe pat,
Te învinuiesc de nesimţire
Când nu prezinţi simptomele din cărţi,
Pereţii fluizi foşnesc ameninţător
Lumea geme, vomită, împrăştie microbii,
Unii îşi pierd raţiunea şi
Delirează.

Visez cu ochii deschişi la pâinea aurie din cuptor
La scrisorile încă nescrise, la doruri,
La omul acela care mi-a uitat adresa şi nu ştie unde să mă mai caute
Sau nu vrea, sau nu poate.


Dragoste în miezul zilei
               
Căldura toridă ciopârţeştepomii,
O femeie îşi omoară vecina
De dragul unui câine.
Spune-mi că ţi-a fost bine cu mine,
Vreau să ştiu,
Vreau să aud florile suspinând
Pe buzele tale.

Căutăm înfriguraţi ceva ce va reţine
Acest prezent nealterat
În veşnicie.
Braţul tău mă strânge cu putere la piept
Mâna pe care străluceşte alt inel
Îmi tremură pe faţă.
Soarele sălbatic ne încuie dulce
În capcane rotunde.

Opreşte-te! Strigă mulţimea
Urmărindu-mi din depărtare
Zborul vertiginos înspre hăuri.

Dragostea turbată din miezul zilei
Ne trece fulgerător pe dinainte
Ca o paraşută multicoloră
Care nu se deschide.

Fieras y sombras, Malva Editores

Fără urmă

Animalul sălbatic, mai puţin sălbatic acum,
Îşi lasă capul să cadă în palmele mele.
Într-un somn-nesomn îşi uită de griji
Închide ochii, relaxându-şi urechile ciulite.
Inima lui mică
Nu mai tresare la orice foşnet,
De frunze căzând,
Sau la răpăitul rece al ploii.

Urmează un moment egal cu veşnicia,
Când toate se rostesc prin bătăile inimii.
Apoi, scuturându-se ca de-o povară,
El pleacă ondulându-şi trupul lunecos
De-a lungul şi de-a latul drumului.
Toamna îl înghite
Fără urmă.

Taine

În patul strâmt
Inventăm alte gusturi sărutului
Descoperim alt nume iubirii
La graniţa dintre ani
Construim fraze neputincioase
Spre a descrie taina ce ne leagă,
Patima dulce şi care încet
Ne taie aripile


Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Flavia Cosma
Site personal: flaviacosma.com

Copyright © 2018 Flavia Cosma
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.