Laura Schussmann
– Inspirația fluturelui (editura
Astralis, 2017): Ce poate spune
un poet despre ce scrie? Ce pot eu spune despre versul meu? Stau și privesc
foia albă, mă întorc încet spre profunzimea eului meu interior și chem
inspirația la mine. O aștept și sper să vină, trebuie să spun ceva prin care să
puteți să mă cunoașteți, să mă înțelegeți și să mă simțiți. Scriu ce sufletul
meu simte și nu vreau să demonstrez nimănui nimic. Scriu pentru că în vers mă
regăsesc pe mine, și nici eu nu mai știu de cateori m-am pierdut și m-am
regăsit.
Am fost
fascinată de fluturi de copil, având atunci șansa să văd cum aceste insecte
superbe si pline de mister, se
metamorfozează din omidă în culoare și zbor. Cum am spus și în prefața mea la
volum, E un mister pe care îl port în mine, dar de unde vine și de ce, încerc
să aflu zburând prin viată cu aripi străvezii, dar puternice. Așa, ca un
fluture. Sunt fascinată de zbor, de fluturi, de păsări. Uneori, mă simt
fluture. Alteori, pasăre. În acest volum, vreau să vă vorbesc despre mine,
fluturele. Să îmi deschid spre voi aripile mele mari, colorate, transparent de
colorate și mă joc cu zborul de-a iubirea. Așa sunt eu, fluturele. Caut flori
cu petale la fel de colorate ca și aripile mele și când am obosit îmi odihnesc
revelațiile și senzațiile de frumos pe revelații și senzații de frumos. Suflet
odihnindu-se pe suflet. Sufletul meu fluture imbrătisand sufletele voastre
floare. Uneori, îmi place să zbor noaptea, să îmi etalez eleganța zborului în
lumina stelelor. Aș vrea să pot ajunge cu aripile mele transparent de colorate
pană la Lună și să îmi odihnesc zborul pe chipul palid de atâta mister, sau pe
o petală de stea floare. Să simt parfumul picăturii de ploaie cum se pregăteste
să cadă liber și ușor dintr-un nor ce își plimbă singuratic umbra de-a lungul
și de-a latul cerului, oprindu-și căderea, undeva pe un chip, pe un zâmbet, pe
o lacrimă, pe un vis. E un mister pe care îl port în mine, dorință asta de a fi
un fluture... Să simt în nări parfumul prafului de stele, al polenului de
floare, al universului respirând viată. Să imbrătisez cu zborul meu, zboruri.
Să sărut picătura de ploaie de pe petalele florilor când îmi este sete de
iubire. Să mă oglindesc în jocul de culoare al anotimpului fluture. Și să adorm
într-un târziu de noapte, așa cum m-am trezit într-un devreme de zi, visând cum
ar fi să fiu, fluture. (Laura
Schussmann)
Un fluture
Zburai
ușor ca un fluture
cu
aripi transparente,
și
cerul își dansa
culoarea
violet
cu
pași de albastru
pe
pajiști de verde.
Te
priveam,
dar
nu te așteptam.
Mă
fascinai doar,
cu
zborul tău grațios
de
insectă mătăsoasă
pe
un fond atât de plumburiu,
în
căutarea unui punct
pe
care să îți odihnești
culoarea
visului.
M-am
gândit
că
poate obosit
de
atâta căutare
ai
să îți oprești,
zborul
fragil,
la
un asfințit de gând,
la
mine în palmă.
Te-ai
oprit
doar
o fărâmă
de
zbatere de aripă
pe
vârful unui deget,
tremurând
cu înfrigurare
de
nerăbdarea atingerii.
Apoi,
la
fel de grăbit
cum
ai venit
ți-ai
înălțat plecarea
spre
cerul plumburiu
ce
își dansa norii violet
cu
pași de albastru
pe
o pajiște de verde.
Noapte..
Să îmi desenezi noapte,
un început de lună nouă.
Speranța mea, o stea,
pe care, când am nevoie
de strălucire, o numesc luceafăr.
Să îmi desenezi noapte,
un început de lună nouă.
Speranța mea, o stea,
pe care, când am nevoie
de strălucire, o numesc luceafăr.
Nu
mă mai lăsa noapte,
să mă opresc lacrimă
pe obrazul dimineții,
să mai îngenunchez,
să mă opresc lacrimă
pe obrazul dimineții,
să mai îngenunchez,
sub
povara grea a neputinței,
la tălpile vieții.
la tălpile vieții.
Să
îmi șoptești noapte,
tăcerile cometelor,
ca un cântec de leagăn,
iar eu să mă las și să mă uit,
ca o alinare în brațele tale
la umbra viselor mele.
tăcerile cometelor,
ca un cântec de leagăn,
iar eu să mă las și să mă uit,
ca o alinare în brațele tale
la umbra viselor mele.
Aer fierbinte...
E
fierbinte.
Aerul, parcă, nu mai respiră.
Și eu cu el.
Caut, printre adierile frunzelor,
prospețimea respirației.
Aerul, parcă, nu mai respiră.
Și eu cu el.
Caut, printre adierile frunzelor,
prospețimea respirației.
Simt
vara, o adulmec
prin transparența și fierbințeala ei.
Mă coc pe foc,
ca un fruct exotic în razele soarelui.
prin transparența și fierbințeala ei.
Mă coc pe foc,
ca un fruct exotic în razele soarelui.
Aștept
seara
ca un ritual al răcorii,
îmi adâncesc privirea în stropii
ce îmi promit, din când în când, norii.
Citește mai multe versuri și profilul scriitoarei aici: Laura Schussmann
ca un ritual al răcorii,
îmi adâncesc privirea în stropii
ce îmi promit, din când în când, norii.
Citește mai multe versuri și profilul scriitoarei aici: Laura Schussmann
Pagina Facebook: Laura Schussmann – Cuvinte
pentru suflet și spirit
Copyright © 2018 Laura Schussmann
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Copyright © 2018 Laura Schussmann
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.