Mihai
Marian – negru opac (editura
Eurostampa, Timișoara, 2018): Mihai Marian se mișcă într-un topos
eliberat de iluzii dar captat de fantasma că o stare de frumusețe indicibilă
pândește peste tot, gata gata să ne adopte și să ne salveze: textele sale
sterilizează, sub o anestezie ușoară, răni greu de vindecat, dar necesare
victoriei pe ringul de box al vieții și al literaturii. (…) Dintr-o tristețe
consecventă, lipsită de ostentație, dar și din fidelitatea față de recursul la sevraj,
textele acestui volum clamează forța poeziei de a produce revelația că tot ce
s-a scris a fost mai înainte prezent în viața fericitului cititor ca un joc de
aspirații. După ce Negrul Opac a început să se decoloreze, spunem: Iată un poet cu simțul irealului, care
imploră să nu fie judecat prea aspru pentru că a început să vadă frumusețea
peste tot, după ce a eliberat-o din camera sa de la mansardă. (extras din prefața
volumului semnată de scriitoarea, publicista și
criticul literar Angela Furtună).
dextrogir
scriu
versuri care în vis
se arată drept
ce de la bun început au fost:
pleura subțire a plămânului
cu floare la rever
vibrația în sens invers a spiralei adn
fiecare poem este o piesă
dintr-un puzzle al fricii
stilul
vertebră din coloana resentimentelor
tematica
derivă dintr-un număr rațional negativ
cu rădăcina în concentrația
de magneziu din sânge
lipsa semnelor de punctuație
este un generator
care alimentează cu spaime
îndepărtatul oraș al trupului meu.
se arată drept
ce de la bun început au fost:
pleura subțire a plămânului
cu floare la rever
vibrația în sens invers a spiralei adn
fiecare poem este o piesă
dintr-un puzzle al fricii
stilul
vertebră din coloana resentimentelor
tematica
derivă dintr-un număr rațional negativ
cu rădăcina în concentrația
de magneziu din sânge
lipsa semnelor de punctuație
este un generator
care alimentează cu spaime
îndepărtatul oraș al trupului meu.
exoschelet
închid
ușa
și spun
să fie lumină
instantaneu particulele de praf și electricitate
se topesc una-n alta
tapetul moale ca untul de arahide
se scurge pe dușumea
o carte deschisă
pulsează abia perceptibil
paginile ei
bolnav demult imobilizat
așteaptă
sub jetul de lumină
obrajii şi fruntea îmi strălucesc
stomacul deține adevărul suprem
sunt o bombă artizanală
sunt în afara gravitației
levitez
brațele deschise se întind
până la marginile lumii oamenilor mari
rămân nemișcat
în mijlocul camerei ca într-o fotografie
lumina devine densă și grea
și spun
să fie lumină
instantaneu particulele de praf și electricitate
se topesc una-n alta
tapetul moale ca untul de arahide
se scurge pe dușumea
o carte deschisă
pulsează abia perceptibil
paginile ei
bolnav demult imobilizat
așteaptă
sub jetul de lumină
obrajii şi fruntea îmi strălucesc
stomacul deține adevărul suprem
sunt o bombă artizanală
sunt în afara gravitației
levitez
brațele deschise se întind
până la marginile lumii oamenilor mari
rămân nemișcat
în mijlocul camerei ca într-o fotografie
lumina devine densă și grea
greutate
neaşteptată
metalică
e-atât de ciudat că am un trup
că exist într-un trup.
metalică
e-atât de ciudat că am un trup
că exist într-un trup.
ploaia
ne-a
găsit împreună
însă
ne-a udat diferit
se
scurgea de pe buze
din
vârfurile
degetelor
tale
cu
forța și rapiditatea fulgerului
de
pe obrajii mei aluneca în slow-motion
explodând
la contactul cu pământul
acela
a fost momentul în care
am
înțeles ce înseamnă ireversibil
grăsimea
de pe farfuriile din care
împreună
am mâncat ultima oară
whisky-ul
din ochii injectați
gândul orbecăind în întuneric
ca un glonț tras accidental
asta este ceea ce sunt
sunt fumul în care se înalță din coșurile
ultimei fabrici din oraș
strigătul din noapte lipsit de orice sentiment
lamă de cuțit placată cu rugină
sunt ceea ce tu numești zgomotul străzii
și oricât de mult ai vrea să îți astupi
urechile cu palmele
să ți se acopere ochii
ca în fața plutonului de execuție
eu
sunt
rămân
privind de după umerii
zâmbetului răbdător
și aștept cu playlistul deja făcut
în spatele oricărei uși
spre care te îndrepți.
francesca
zâmbește
stereotip
francesca nu
a iubit
și nici nu iubește
și nici nu iubește
este
o femeie prismatică
gândește inoxidabil.
gândește inoxidabil.
ea
nu regretă
nu
plânge
și
nu simte frigul
o
încălzesc spiralele de fum
desprinse
din țigară.
Ultimul Poem
un
lucru interesant pe care îl poți face
este să începi un poem
fără să ai idee
despre ce vei scrie
fără să știi la ce să te aștepți
pe măsură ce literele
semnele de punctuație
se succed unele altora
să începi să scrii pur și simplu
fără gândul că
poate acest poem va însemna startul
celui de-al treilea război mondial
locul de odihnă veșnică al unui veteran din Afghanistan
ori poate la fel ca universul
va continua să se extindă
să se tot extindă
să se umfle
ca un cadavru în crematoriu
până îți va exploda în față
și vei realiza că nu te poți salva
nu poți înota
în măruntaiele
acestui neant
despre care nu aveai habar că vei scrie.
este să începi un poem
fără să ai idee
despre ce vei scrie
fără să știi la ce să te aștepți
pe măsură ce literele
semnele de punctuație
se succed unele altora
să începi să scrii pur și simplu
fără gândul că
poate acest poem va însemna startul
celui de-al treilea război mondial
locul de odihnă veșnică al unui veteran din Afghanistan
ori poate la fel ca universul
va continua să se extindă
să se tot extindă
să se umfle
ca un cadavru în crematoriu
până îți va exploda în față
și vei realiza că nu te poți salva
nu poți înota
în măruntaiele
acestui neant
despre care nu aveai habar că vei scrie.
Copyright
© 2018 Mihai Marian
Utilizarea
integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.