"" GABRIELA ARONOVICI - PARNAS XXI

GABRIELA ARONOVICI


Dorinta cuantica














Dorul


Dorul e mai rău ca setea
Dorul e mai rău ca foamea
Dorul e mai rău ca marea
Dorul e mai rău ca zarea
Dorul e mai rău ca așteptarea
Dorul e mai rău ca răbdarea
Dorul e mai rău ca gheara
Dorul e mai rău ca însingurarea
Dorul e mai rău ca îndepărtarea
Dar,
Dorul poate aduce gândirea
Dorul poate aduce simțirea
Dorul poate aduce întâlnirea
Dorul poate aduce îmbrățișarea
Dorul poate aduce sărutarea
Dorul poate aduce contopirea
Dorul poate aduce fericirea
Dorul poate aduce împlinirea
Dorul poate aduce iubirea
Ah, dorul!

(din volumul Dor Cuantic, editura Vremea)


Emoțiile

Se poate întâmpla,
Într-o poveste de iubire,
În care timpul și spațiul,
Îi ține la nedreaptă depărtare,
Pe cei doi îndrăgostiți,
Să aibă loc,
O mare acumulare,
De sentimente neîmpărtășite,
Generate de o minunată plăsmuire,
Sau de o puternică trăire.
De dorit este,
A emoțiilor descărcare,
Prin a spațiului și timpului
Înfruntare.
Cei doi îndrăgostiți
Să poată sta față în față,
Să se privească,
Să își zâmbească,
Să își vorbească,
Să se cunoască,
Inimile să și le asculte
Cu mângâieri adulte.
Nu mă întrebați dacă
Acestea toate duc la dăruire,
La sărutări de miere,
La îmbrățișări de reunire,
La a cuantelor energetice împletire,
Sau la a trupurilor contopire,
Doar prin a mâinilor atingere.
Chiar nu știu,
Dar dacă a emoțiilor descărcare,
Veți aranja,
Cu siguranță veți afla.

(din volumul Dorință Cuantică, editura Vremea)

Dor cuantic


A cincea dimensiune

Trecem ușor, fără măcar să știm
Sau să simțim, în a cincea dimensiune
Și nimeni nu ne spune.

Dimensiunea spațiu-timp depășește
Viteza luminii și ceea ce se știe
Despre al nostru univers,
A cărui vârstă curge de la Big Bang,
De 14 miliarde de ani lumină.

Lumina este a cincea dimensiune,
Lumina este cea care ne poartă
Spre o lume mai bună,
Cu iubire, dăruire și însuflețire.

Lumina din sufletul tău
Luminează sufletul meu.
Lumina este noua energie
Ce umple inimile de iubire.

De-ar fi să măsurăm iubirea
În mii de ani lumină, ce am afla?

Câtă iubire poate conține o inimă?
Dar două inimi contopite într-un surâs?

(din volumul Iubire Cuantică, editura Vremea)


Dragobete

Azi, pe Cupidon l-am fi sărbătorit
Dacă în Italia ne-am fi nimerit,
Pe Eros l-am fi pomenit,
Dacă în Grecia ne-am fi întâlnit.

Dar cum pe meleaguri strămoșești
Ai ales să-mi arăți cât de mult mă iubești
Cum Năvalnic dragoste îmi dăruiești,
Vino, Iubite împreună cu mine, pe Dragobete, să îl sărbâtorești!

Este de ajuns sentimentele tale să mi le mărturisești,
Cu un surâs din inimă să mă amețești,
Cu o șoaptă să mă zăpăcești,
Cu farmecul tău, să mă cucerești!

Să îl lăsam pe Dragobete cu clipe minunate să ne desfete!
Închide ochii Iubite și ascultă-mi inima plină de zâmbete,
Lasă Sufletul tău să fie Sufletului meu, oaspete!

Doar, până la anul viitor
De Dragobete, pe care îl vom sărbători din nou cu dragoste și dor,
Iar eu îți voi repeta de zor,
Cât de mult te ador!


Iubire cuanticaGabriela Aronovici: După o carieră de 30 de ani în domeniul IT, în calitate de Cercetător Științific Principal III în IT, Expert IT la Comisia Europeană, Evaluator și Expert Contabil, Gabriela Aronovici a publicat în anul 2016, volumul de poezii, Iubire cuantică la Editura Vremea și în anul 2017, volumul de poezii, Dor cuantic și Dorință cuantică, la Editura Vremea. Poeziile scrise de Gabriela Aronovici vorbesc despre iubire, sentimente, emoții, energie și bucuria de a trăi.

Pagină de Facebook: Iubire cuantică
Pagină pe Webcultura: Gabriela Aronovici

Copyright © 2018 Gabriela Aronovici
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.