"" CORINA DAȘOVEANU - PARNAS XXI

CORINA DAȘOVEANU

Poet contemporan













dumicatul de dragoste

pun în traistă un dumicat de pâine 
și unul de dragoste.

cum făcea tata, 
la poartă soarele mă pupă pe frunte 
să fiu cuminte.


e duminică dimineață
cerul e primenit de biserică,
din el coboară pe uliță
dumnezeu și-mi dă o pasăre albă.

împart cu ei pâinea și dragostea din traistă, 
plec cu mâna domnului pe umăr, 
cu pasărea - 
pui de iubire 
cuibărit
în mine.

drumul e așteptare,
eu - limpede,
pasărea albă își scoate aripile prin umerii mei.


acalmie cu miere

surâzi, 
îți hoinărește încă visul sub zori,
mă are iubită în el.
la o celulă distanță 
de buza ta somnoroasă,
în acalmie cu miere,
buzele mele și-au dat hainele jos.

sunt în fața somnului tău
atât de aproape 
că genele noastre fac dragoste.
nu respir, te respir,
așa te trec din tine în mine.

nu te trezi, 
tu nu știi 
că am ieșit din oglinzi.


panem et circenses

de fapt 
acum suntem 
un enorm blocaj 
în vena hohotului de râs.

hai să împărțim
panem et circenses pentru vulg, 
amare nopți în stânga și-n dreapta, 
să punem cruci pe nimic,  
apoi să ne cărăm destinele în saci de plastic 
la morgă. 

atârnă în ștreang  minciuna 
mai greu 
decât vina, 
nebunul și bufonul 
dau drumul la hohote.


secunde ascunse

în definitiv
e doar un ceas vinovat 
că are secunde ascunse
într-un tic-tac discret.

un mecanism cu timpul sfărâmat, 
dar nu, rotițele nu dor, 
doar ruginesc
în țipătul păsării care iese obsedant 
la fix să moară.


frunză verde de iubit

în pălăria de soare am adunat norii,
îmi faci din ei cercei cu ploi calde,
și uneori îmi prinzi un fulger la încheietura
dintre suflet și tine.

vara nu-i frumoasă fără umbre
și atunci ești frunză verde de iubit
peste fruntea mea, 
peste gura mea, 
sărut de vânt tânăr.

pune-mi aur în spicele lanului de dragoste,
culcă-te în el, 
cerul se rumenește în obrajii verii

și tu știi.


Corina Dașoveanu: actriță și profesor de Limba și Literatura română. Volumul de debut: îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar (editura RAFET, 2017)

Profil literar:

4 mai 2017 - Debut literar cu un grupaj de poezii în Revista Nouă, redactor șef Florin Dochia;
11 mai 2017 - grupaj de poezii publicate în revista eCreator, director Ioan Romeo Roșiianu;
27 mai 2017 - Premiul al II-lea la Concursul Național de Poezie "Ion Stratan" (premiul I nu a fost acordat)
6 iunie 2017 - RadioVocativ - emisiune gg & Corina Monea (Gabriel Gherbăluță  a recitat din poezia Corinei Monea);
9 iunie 2017 - grupaj de poezii publicate în revista eCreator, director Ioan Romeo Roșiianu;
trendsetter pentru revista Literatura de azi (director Daniel Cristea-Enache)

Volume publicate:

antifericire cu aripi (Editura Eurostampa, 2018)
sânge-mă (Editura Hoffman, 2020)

Pagina FacebookCorina Dașoveanu 

Copyright © 2017 Corina Dașoveanu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.