ADELINA LABIC-LUNGU

 

sunt

firul de cânepă
din rochia albă a bunicii
ce s-a lipit de trupul ei de lăuză
când ploaia a prins-o în câmp
născând-o pe mama

trăgaciul pe care nu a apăsat
bunicul-soldat sovietic
când i s-a ordonat să tragă
în celălalt bunic
care lupta de partea românilor

aerul dintre mama și tata
aerul cela subțire
atunci când s-au iubit prima dată
aerul sigilat într-o eprubetă
pe care o sparg și trag în plămâni
trag din mine în mine
când nu mai am nici un
punct de sprijin
acum

scrijelind mormântul câinelui
sub unghiile acestui copil
împușcat în prima zi de război

castelul

cenușa inimii mele
pe această plajă neagră
gheața din tălpi
un pumn de nisip
fluxul ce curge în el însuși

un castel

fugiți
va veni valul să umple toate camerele castelului
și pești de aur să locuiască în el


singur

într-o odaie
într-un bloc cu nouă etaje
într-un oraș post-sovietic
într-o țară din care au emigrat toți
ceainicul șuieră ca o locomotivă ce a ajuns în gară
alergi să vezi dacă mai coboară cineva  
poate au nevoie să le coși cămășile să le lustruiești ciubotele
strigi la aburi ca la o ființă absentă
farfuriile zăngănesc ca roțile unui ceas de bucătărie
te prăbușești
în fisurile pardoselii care știai că se vor șubrezi odată și odată
treci prin ochiul unui motan
o mâna uleioasă îți potrivește vertebrele
luneci
prin gaura de la nasturii unei mantale
o clipă zângănești din oase ca o medalie desprinsă
la parter vezi
femeia de servici cum șterge deja
urmele tale


privește, e aproape!

foarfeca tocită ce taie părul tău rar
acel ”Ia-mă mai scurt, cât de scurt poți, taie-l pe tot”
mâinile tremură
foarfeca lunecă pe podea
scaunul de plastic trosnește
tu cazi printre smocuri de păr
eu curg lângă tine pe teracota rece
am ajuns aici
am ajuns împreună aici
tu crezi că nu e nici o mâna de care să te ții
eu văd doar mâini ciuntite de la coate
toate sunt ciuntite
dați-mi o mână cu degete
un deget, cine a mai cerut un deget?
măcar treziți-mă!
sau mai bine lăsați-mă să dorm cât mai mult să nu mai văd aceste dimineți nesfârșite
în care  păsările s-au înmulțit necontrolat
trilul lor mi-i lătrat
porumbei albi și grași îmi ciupesc ba o celulă ba alta
au invadat orașul și străzile si librăriile și farmaciile
și casele și dulapurile noastre
să fugim să fugim de ei
câmpiile noastre sunt acum munți de piatră
vom trece acești munți de piatră!
”brazii ne zgârie răi și uscați”
și eu îți picur în urechi:
”depărtările nu pot fi întotdeauna prea departe”
privește, e aproape mâna,
mâna cu degete

Orezul și urss-ul

era un timp când toate mi se păreau că sunt o ordine simplă a lumii
să calci cravata roșie la dungă și dacă dunga nu iese, să o uzi și iar să o calci
să îți tai sandalele vara pentru a le transforma în șlapi
să stai în rând la magazin după halva 45 de minute și să îți zică vânzătoarea că uite, acum doi oameni s-a vândut toată
să aștepți autocarul în stație toată ziua și să afli că dedea serioja s-a îmbătat și azi nu va fi ruta
să ajungi a doua zi  dimineața cu o mașină de ocazie la căminul de la școala pedagogica
să scoți din geanta mâncarea pentru o săptămână care consta dintr-un borcan cu tocana de orez, un borcan de orez prefiert și sarmale cu orez
pentru că părinții erau profesori, iar profesorii primeau salariul în orez
coridorul casei noastre era un tunel cu saci de orez.
Orez rotund, orez șlefuit, orez prefiert, orez lung
și acum urăsc orezul
orezul care mi-a răsturnat copilăria cu cracii în sus.
La cămin am ajuns mai devreme ca de obicei
m-am așezat pe un taburet din care curgea lemnul ca orezul din saci
și așteptam să treacă trenul spre Moscova.
Mă gândeam ce fericiți cei ce vor vedea marea capitală.
Trenul nu mai venea, dar a venit diriginta și a zis: Toți urgent la careu!
Noi, cele din cursul întâi, alergam ca smintitele pe scări
Ne încălțam în ce nimeream, ne împingeam, ne călcam pe picioare,
doar să nu cumva să nu ajungem la timp la careu.
Directorul se legăna nervos
Domnul Pălitu, se legăna nervos.
Îmi era frig de atâta frică.
Luă microfonul defect și strigă:
..... - Repetați!
Și scuipă niște salivă uscată:
..... - Repetați! Jurăm, jurăm, jurăm, că nu ne mărităm!
Noi am jurat, fără să știm dacă ne vom, sau nu ne vom mărita vreodată, era o poruncă!
Am repetat de 3 ori și am văzut că profele mestecau ceva cleios, niște cuvinte din orez răsfiert.
..... - Ieși, nerușinato!
Studenta din cursul trei păși înainte.
Avea o jachetă largă de lână, ce îi acoperea sânii, burta și șoldurile
Directorul s-a uitat la ea cu niște ochi avizi și a strigat în microfonul defect:
..... - Exmatriculată! Cine se va plodi... înghiți saliva uscată... Exmatriculată!....Toți se împrăștiară la fel de fulgerător cum se adunară.
      Fata borțoasă rămase în urma tuturor, pășea înainte de parcă pășea înapoi
      Pășea pe stratul subțire de zăpada ce se așternuse, cât timp durase careul.
      Din cer, boabe de orez se rostogoleau după gulerul vestei acestei studente care
      părea o bătrână ce se pornise la spovedania, dar găsise biserica încuiată.

Poem virgin

Fetele virgine își țin poșetele strâns la subsuoară,
Așa cum le-au învățat mamele lor.
Prin tren umblă hoții!
Ce poți face cu o bursă de 150 de cupoane?
Poți să cumperi un sutien negru.
Sutien negru poartă doar curvele!
Prin tren umblă hoții!
Cearșaful de bumbac rărit trosnește
Roțile trenului în ritmul vostru
Ritmul vostru frenetic sub cearșaful rupt.
Cât face trenul Călărași-Chișinău?
Aruncă fusta pătată de cafea peste pulpele reci
Ia poșeta ieftină la subsuoară.
Hoții flămânzi umblă prin trenuri!

Numai de nu s-ar uita în ochi
Să-ți spună că te iubește.


zi de război

Luna își stoarce sânul preaplin de lapte
în ochii
soldaților morți


Cerul negru

August e luna muștelor.
Încep invazia prin iulie, iar în august dau lovitura,
atunci când tot ce e dulce s-a copt.
Nu reușești să tai un pepene verde,
că ele dau năvală și stăpânesc tot ce se poate:
Masă, casă, pereți, față, mâini.
...”Ania a rămas orfană după bombardamente.
În buzunarul de la pantalonii Aniei era ascuns hamsterul ei”
Taică-meu aduce niște hârtii lipicioase și le prinde de tavanul bucătăriei.
Roiul de muște suferă mici pierderi.
A doua zi sunt și mai multe:
mi se încâlcesc prin păr, îmi intră în urechi,
bâzâitul lor înghite oricare alt sunet.
Le alung cu capul, cu mâinile, cu prosopul de baie,
ele însă se înmulțesc exponențial.
A treia zi nori de muște acoperă ograda și satul.
Valea culei zace sub roiul negru de muște.
Nu am ucis niciodată o muscă.
Îmi era silă să ucid vreuna,
Băiatul meu zice că nu a închis nici un ochi toată noaptea din cauza lor.
Pun o strachină cu zahăr pe măsuța rotundă la care mâncam serile de vară toată familia.
Pe undeva, trebuie să fie pliciul de muște al bunelului.
Peste măsuța rotundă, peste strachina cu zahăr se învârte cerul negru
Cerul ca un disc de fier ce taie aerul de august în două
Din rana zilei de august se zărește Ania, cu hamsterul ei în buzunar
Fiul meu care nu a închis un ochi toată noaptea!
”putin a lansat 20 de drone peste regiunea... ”
Pliciul meu trece prin discul negru.
Oare pe Ania ar mai deranja-o muștele?..


scrisoare de pe front

la capătul tunelului
fratele mort mă îmbrățișează cu mâinile reci
adun cuvintele
ca lemnele pentru foc


Alice

Țara Minunilor e la șaptesprezece kilometri de mers pe jos
cu un ciobănesc în spate.
O privim pe Alice printre gratiile oglinzii-
încă un pas, încă un pas.
Batem din palmele asudate
și strigăm: ”Hai Alice, hai că poți!”
 
Ciobănescul curge pe umerii ei
ca o lavă fluidă dintr-un vulcan dezghețat.
Acum, strigăm cu toții în cor: ”Hai Alice, hai că poți!”
Câinii noștri și-au uitat osul de gumă pe prag și
trag, trag, trag
de un tanc de plastic din cutia de jucării
și-l lasă la picioarele noastre
iar copiii îl aruncă în cea mai adâncă groapă din suflet
și îl acoperă
cu creioane, jucării de pluș și bomboane.
 
se sparg oglinzi
din fiecare ciob pășește o Alice cu un ciobănesc în spate
căutând Țara
în care gloanțele nu au fost inventate.

Adelina Labic-Lungu (n. 1976, raionul Călărași, satul Meleșeni): A debutat cu un grupaj de poezii, în anul 2018, în revista Rotonda Valahă. În 2021 a fost distinsă cu  Premiul Special "Nicolae Dabija", în cadrul Concursului Național de Poezie ”Radu Cârneci” (ediția IV, organizat de Editura Betta). Adelina Labic-Lungu colaborează de câțiva ani cu Revista Timpul - ediția din Republica Moldova - în calitate de redactor.

Volume publicate:

Pe aripile timpului (poezie, Editura Pontos, 2019)
Semințe de Cer (povestiri scurte pentru copii, Editura Epigraf, 2020)
Nervul metaforei (poezii, Editura Betta, 2021)
Într-un cuib de rândunici! (poezii pentru copii, Editura Bestseller, 2023)


Copyright © 2024 Adelina Labic-Lungu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
 

---