Antonella Vairano - poezii din volumul Il bene profondissimo (editura Controluna - edizioni di poesia, 2024) - versiunea în limba română Silvana Cojocărașu:
Quel che resta
Il mio sangue è scuro
nobile dell’Amore
(dell’Amore che è sempre lo stesso)
Quel che resta della Vita
sono i fiori di papaveri
e le schiave di Persia
Donne sconosciute alla gente
Io sono il limite dei miei
piedi bianchi
E voi siete il limite di questo mondo:
Il mio coraggio non è l’assenza di una colpa
e la vostra serpe infausta, ora è destinata a morire.
Ceea ce rămâne
Sângele meu se întunecă
nobil supus al Iubirii
(al Iubirii ce se repetă veșnic)
Ceea ce rămâne din Viață
sunt florile de mac
și sclavele din Persia
Femei necunoscute oamenilor
Eu sunt vârful
picioarelor mele albe
Și voi sunteți marginea acestei lumi:
Curajul meu nu este fără vină
iar perfidului vostru șarpe, acum îi e sortit să moară.
Delirio
L’essere umano è un barbaro incallito
ed io vado a benedirmi,
perché manca compassione e misericordia
Quando si torna è solo per restare
e il destino della carne
è delirio che s’infiamma
È per te, fratello della terra,
che tutto comincia:
Il magnifico sole
il mondo che rinasce
la pelle che s’incolla alla pelle
Ed è per te, sorella del cielo,
di tutto il cielo
Del cielo senza ventre
del cielo senza niente
del cielo dei tamburi di vento...
Che tutto s’apre e tutto si dispone.
Delir
Ființa umană e un barbar împietrit
iar eu mă duc să-mi iau binecuvântarea,
pentru că nu mai există compasiune și milă
Dacă te-ntorci, o faci pentru-a rămâne
iar soarta cărnii
e un delir care se-ncinge
Pentru tine, frate al pământului,
totul o ia de la capăt:
soarele magnific
lumea care renaște
pielea care se lipește de piele
Și pentru tine, soră a cerului,
a întregii constelații
a cerului fără adâncuri
a cerului unde-i nimicul
a cerului vârtejului de vânturi...
Totul se deschide și totul se face.
I Poeti
Amo la grandezza dei poeti
solo se è stata miseria
non ho paura di dio
è l’ignoto che conosco
e non mi nascondo
Non mi sento corpo,
testa, stomaco.
Sono appartenenza e…m’aggiungo
Come si può non amare il mare?
Come si può non amare il sangue lento
dei poeti?
Nelle acque di mare
quel che succede di notte
è scura circostanza d’amore
E l’onda instancabile ripete
l’odore crudo dei santi
e la bestemmia
furiosa del poeta!
Poeții
Iubesc semeția poeților
doar când au cunoscut nevoia
nu mi-e frică de dumnezeu
este necunoscutul pe care îl cunosc
și nici nu mă ascund
Nu mă simt corp,
cap, stomac.
Eu aparțin și... mă adaug
Cum să nu iubești marea?
Cum să nu iubești sângele blând
al poeților?
În apele mării
ce-aduce noaptea
e-o întâmplare ascunsă a iubirii
Iar valul neobosit repetă
mirosul crud al sfinților
și blestemul
plin de furie al poetului!
Volume publicate:
Il mondo s’è fatto male (Lumea s-a înrăit, cu o prefață de Maria Grazia Calandrone, CSA Editrice, 2019)
Il bene profondissimo (Binele profund, editura Controluna - edizioni di poesia, 2024)
Copyright © 2024 Antonella Vairano
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.