ANDREEA ZALESCHI

 

29.0 soldatul

dacă e să plâng
plâng în fața lui atât de asumată
m-a învățat tata să fiu
să-mi port luptele singură
cu mult curaj
și încredere în tot

am o ușă în spate la ea cântă păsările
închise cândva de tine
între coaste
unde s-a dus toată neîncrederea
câte s-au făcut scrum
și câtă iubire stă scrijelită în
lemnul din spate
din cuțitele aruncate de tine
nu numai de tine dar acelea au fost
cele mai înțesate de artă
au sculptat profund printre
tot ceea ce eram
fragmente sau poate bucăți întregi de curaj

când mă răsucesc cuțitele sunt
o lance trecută
de la coaste și până în acea ușă
nu o ating
e tot ceea ce am ales să

iar când privesc înainte nu o văd
aerul mării se strecoară prin
lemnul sfâșiat al ușii
din alchimii trecute plumb prefăcut în aur
alegeri transformate în iertări
iubire prefăcută în cuvânt
s-a făcut din lemn geam

chiar fără de acea lumină
orizontul e actant îmi stă alături
lancea a dispărut
păsările au zburat
orizontul e un soldat

mereu un soldat pregătit.

27.2. istorie

azi e jumătate primăvară
și jumătate toamnă

când te aștept plouă și magnoliile
par să privească tăcute locul
când vii înmugurește timpul și spațiul
e zgomot de ploi și înțelegere undeva
deoparte o mașină trece
rătăcită
către casa ta.

pe o scară se adună bătăi de aripi
nu avem curaj încercăm lăsăm
jumătățile să își facă
capriciile
ne întoarcem la oftat, când istoria nu ne
ajunge
războaie alungări orașe distruse
pentru ce?

vreau să cred că primăvara are
codițe împletite își aduce aminte
o istorie ceva mai
blândă, chiar dacă
din nostalgii și ploi.


26.0 devenire

uneori picură cerul până
în suflet. devine auriu.
alteori treci pe lângă oameni pe care
obișnuiai să îi cunoști
fără să-i vezi cu adevărat. Nu e despre
ei, e despre cine
am devenit. Uneori trecutul
e lanțul și apăsarea
doar ne-a ținut în loc
din a deveni
mai buni, întregi, perfectibili.
Și acel alteori - acum privim înainte sau
ne ferim privirea
de noi de nou de ceea ce
am ales onorează
perspectiva pasului făcut
viziunea pasului ales
potențialul pasului tuturor pașilor care
ne fac să creștem.

uneori picură cerul în tehnica
kintsugi. fiindcă nimeni nu-și atinge
potențialul doar din
a sta pe loc. iar ce devenim
e auriu.


Note despre mine însămi:

Andreea Zaleschi (n. 15 mai 1995, Buzău): Am absolvit Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași – grafică publicitară (licență și master), iar acum m-am înscris la al doilea master, de data aceasta la S.N.S.P.A. București – Putere executivă și administrație publică. În prezent activez în domeniul publicității (Marketing și PR).

Uimirea și emoțiile puternice m-au condus către drumul poeziei, uneori îmbinat cu picturi, alteori cu fotografii. Am debutat în 2022 cu primele poeme publicate în antologia de proză și poezie contemporană România-Australia – Street musicians (volumul 7, editori Mihaela Cristescu &Sue Crawford). Anul acesta, curajul m-a condus din nou către publicare, de data aceasta în antologia clubului de lectură Noise Poetry, alcătuită de Mihai Marian: Ce-ți spui noaptea înainte de culcare (Editura Cartex). O mențiune: numerele care preced titlul poemelor sunt precum capitolele dintr-un roman, însă acestea semnifică povestea emoțiilor mele, a creșterii, cu puțin sau cu mai mult, din punct de vedere sufletesc. Sunt aceeași, dar și puțin diferită, prin tot ceea ce am ocazia a învăța și a descoperi…

Copyright © 2024 Andreea Zaleschi
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.