MIHAELA BĂBUȘANU - SEMNE ȘI ÎNSEMNE (SIGNS AND MARKS/SIGNES ET INSIGNES)

 

Mihaela Băbușanu - Semne și însemne /Signs and marks /Signes et insignes (traducerea în franceză Florentina Stanciu, traducerea în engleză Elena Dobrin, Editura Magic Print, Onești, 2023): ...Surprinzătoare la o poetă tânără mi se pare îndepărtarea voită de vocabularul, tabuurile, preferințele și gesticulația generației sale. Mihaela Băbușanu respinge legitimarea generaționistă și, chiar dacă, prin vârstă, se apropie de trăitorii în virtual/online, preferă “dezvrăjirea”, starea de “offline” și ancorarea în prezent (...) (Valeria Manta Tăicuțu pe coperta a IV-a a volumului)

Sămânță

În clopotnița de lemn de stejar
dăngăne iarăși clopote
mama, bunica, mătușa
cununa vieții lor s-a uscat
și s-a făcut totuna cu pământul
dar semințele lor au rămas roditoare,
secera morții niciodată nu le va pieri sămânța,
alte și alte vlăstare vor înflori și mai frumos
și se vor înmulți în vecii vecilor.

Lumină la mijloc de drum

În direcția mersului meu
În sfârșit primul înger,
Chip fără vârstă,
Fire de păr alb,
Primii ghiocei ascund
Prima sămânță germinată,
Parfum de primăvară adevărată
În sfârșit în viața mea.
Printre cete de îngeri
Arhanghelul Mihail
mi-l ține de mână,
nici un drob de sare,
nici un nor negru,
rând pe rând se topesc,
Mihaela are viața-nainte
Și de-acum și-o lumină.
Atât de albastră!

Trăind în prezent

Prezentul îl trăiesc exclusiv prin tine,
În rest mă refugiez în amintiri și vise
Tot mai adânc...
Noroc de zâmbetul tău fără egal.
Cine nu a avut marele noroc să fie sursa zâmbetului
și fericirii cuiva
Înseamnă că a dus o viață searbădă.
Ce noroc că cineva să te stropească când
                            ești la pământ
Cu apă vie,
Un chip bălai cu ochii cei mai albaștri
Să îți surâdă din plin atunci când deschizi ochii,
Arhangheli și îngeri, minune
Prâslea da, există, este al meu
Pe acest tărâm aici, cu mine,
Lângă mine.


Iubire de sezon
 
Dragostea mea fără opreliști, fără hotar
Dar mai ales fără rost,
Fereastra de la care te priveam plecând,
Dragostea pentru tot ce-a fost
Nu s-a stins
Doar a apus firesc
Odată cu seara frământărilor noastre,
Umbra îndoielilor mele, tot mai lungi,
Iasomie-n pahar
Miros de iubire curmată brusc
Sub un soare neiertător,
Același sub care
plante de sezon
Ne desfată și-apoi mor.


Dorință

Și-ți doreai ca-ntr-o zi
Să apar din nou în fața ta
Într-un kimono de culoarea cerului
Cu obrajii înflăcărați,
Scântei albăstrui-verzui
Neliniștită și caldă,
În palma inimii tale
Linia vieții tale
Intersectându-se de mai multe ori cu a mea
Flori de cireș la orice răscruce
Visând.


Din nou împreună

Din nou împreună
Îți spuneam că plouă în luna lui martie
Că mai este puțin până totul va fi verde
Că nu mai este mult până va mirosi
                                    a frezii și-a iriși albaștri
Mai este puțin până la clipa aceea
Nu vreau să mai fiu înțeleaptă, nici temătoare
Nu vreau să mă mai gândesc la alții
Vreau să îmi sufli în ceafă
Să mă înalți din priviri
Să mă săruți pătimaș
Și să alunecăm interstelar
În veșnicie.


Amintiri din oglindă

Acea imagine a rămas pentru totdeauna.
Licărirea din ochi și fluturii din stomac,
Sub degetele dibace pian în concert,
Și iarăși ninge mă eliberez de ce-i rău
Și iarăși ninge, păcătuiesc cu gândul
Neuitarea suflă ca un crivăț, prima noastră întâlnire
Lacrimă, beatitudine și mentă,
Mă îndrept ca o mare preoteasă
Spre altarul garnisit cu iasomie și flori de cireș,
Kimono-ul acela îmi venea atât de bine,
În oglinda timpului,
De atunci nici un om nu-mi mai poposește,
Nici măcar în gând,
Captivă-n oglinda aceea nu intră și nu iese nimic,
Doar gândurile-mi care zboară neștire
Până în zori de zi
Pleoapele-mi  grele, ochii încețoșați,
Doar lacrima clară și precisă,
Printre atâtea rânduri nu vreau să te pierd,
Ascultă-mă cum trec prin mintea ta și nu uita.
                        De mine.

 

Cununa
 
Cunună de sânziene
pentru anuala premiantă,
strămoșii privesc cu admirație,
cununa vieții să-i rămână
suavă, parfumată, legată.

 

Îngerii mei

Simt cum tristețea mă-apasă puternic în piept
Și gândul mă poartă la Băbușa,
Mi-e dor de bătaia din gard,
Mi-e dor de de stejarul de la poartă,
De noi toți în jurul mesei întețind povești,
Mi-e dor cumplit de vocea caldă a mamei
De lumina de pe chipul ei atunci când mă sau ne vedea
Aș da orice să revăd ochii albaștri ai tatei
Ațintiți cu atâta iubirea asupra mea,
Aseară mi-au venit amândoi în vis
Nici nu îmi amintesc de când nu am mai fost
                                          atât de fericită
I-am întrebat dacă sunt bine, le-am spus
                                          să aibă grijă de ei
Ei mi-au răspuns la niște întrebări
ce păreau fără răspuns,
În timp ce se depărtau ușor, dar eu am vrut mai mult,
Am vrut să îi îmbrățișez și să îi sărut din nou,
Am alergat spre ei în galop
Însă… m-am trezit gâfâind, cu palpitații,
Și atât de tristă că nu i-am ajuns.


Mâinile mamei

Mâinile mamei
au răsărit astăzi
mai frumoase
și mai netede
ca oricând
căldura lor
o simt
de fiecare dată
când Mihail
mă ia ștrengărește
de mână.


Ochii albaștri ai tatei

Din adâncuri,
ochii albaștri ai tatei
s-au preschimbat
în flori de nu mă uita
care mă fixează
ștrengărește
în fiecare dimineață
de pe perna de-alături.


Istorie

Și s-a făcut prea târziu
Stejarul din fața porții nu mai umbrește deloc la fel
Cuverturile galbene cu negru  de sărbătoare
Aruncate la lada cu vechituri,
Istoria casei pălește,
Pălăria verde cu păr de mistreț a tatei,
Tabloul din 86 de la bâlci,
Broșa de la 18 ani a mamei,
Toată agoniseala și osteneala lor
Luate de tăvălugul timpului,
Casa noastră, cântec cu acorduri ample
Rămas fără ecou,
Doar o rândunica își mai face cuib
La streașina vechii noastre șuri.



Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Mihaela Băbușanu
Blog personal: Mihaela Băbușanu

Copyright © 2024 Mihaela Băbușanu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.