ELENA ILASH - PATRUZECI ȘI CINCI DE INIMI ÎMI BAT ÎN PIEPT

 

Elena Ilash - Patruzeci și cinci de inimi îmi bat în piept (coperta și ilustrațiile grafice Elena Ilash, 2023): Poezia Elenei se scrie împreună, cu corpul propriu, prin corpul materialului utilizat în căutarea formelor și din experiența obiectului pierdut, plecând dintr-un plâns visceral. Poemele sculptează o absență cu totul nedorită, peste limitele imaginației și se revendică de la intuirea recurentă a vidului și a răspunsului rămas în poziție de așteptare, mai precis între vârste. Luna, lutul, irișii, insula, culoarea albastră reprezintă doar câteva elemente din ceea ce va deveni noua formă a purității, într-un spațiu al semnului ludic și al interogației creative. O propoziție-sentință de genul despre liniște nu se poate scrie... nu face decât să deschidă în spirale fereastra interpretativă și estetică a ochiului (ce veghează, la rândul lui, stări și o pleiadă de sori și astre), poeta fiind dublată de vocația ei de artist plastic. E mai puțin esențial dacă finalul volumului conturează sau nu o dezlegare a enigmei: miza scriiturii Elenei este, mai presus de toate, de a plăsmui, de la Arghezi citire, frumuseți și prețuri noi din chiar materia mucegaiului. (Noemina Câmpean)

 

Negativul ființei

Mă dor inimile
Toate
Vor să spargă interiorul meu
Transparent, aparent fragil
Negativul ființei mele alb mat
Care luminează din interior
Vor să devină alte inimi în alte piepturi
Dar eu le țin captive să bată
Să bată încă!

Taina

Am.
Secrete față de mine
Am.
Vise dincolo de vis
Gânduri.
Foame fără gust de lapte și miere
Și iubire dincolo de inimă
În afara ei
Explozie!

Glăsuire

Strig!
Lângă mine e liniște.
Războaie și săbii
sunt în inima mea
Un întreg arsenal
De arme, foc și haos
E un iad dezlănțuit
Peste care torn
Cer
Alte inimi vin
Se înfig în sulițele mele
Țepe nenumărate se aliniază
Cu trofeele însângerate
Sângele e albastru
Violet
Cărbuni
cad rostogolindu-se
Iar eu jubilez în nefericire...
Mă zbat, pulsând tristeți
în dreapta și stânga
Stânga și dreapta
Balans!

Când cresc irișii

Din noi vor crește de acum grădini de iriși
Limbile lor vor fi limbile noastre
Vom cânta imnuri albastre, violet și negre –
Dar pentru că pasul tău a fost pe altă cărare
Ei au devenit fier ruginit
Au umbrele roșii
Și stau lipiți de pământ
Iar uneori sunt cerneală așternută în pete
Iluzii, desene, scrijelituri
Semne pe asfalt 

 

Schiță de vis

Am deschis ochii
În fața și pe suprafața lor era
Într-o monocromie bidimensională
Searbăd peisaj care mă umbrea
Nimeni acolo
Sau aici
Doar o prezență solitară
Gândurile mele
Fantezia unele revelații și sângele
Ce-mi populează ca niște furnici capul
Terariu al craniului
Pe care îl vreau înverzit de prezența ta
Să îmi apari ca un mușchi încolțind
Pe tâmplele mele
La colțul ochiului și al gurii
În ureche
Te-aș lăsa să mă invadezi
Ființând în mine

Plângere

Plâng
Îmi curg vulcanic
Șuvoaie de tristeți din ochi
Sunt atât de aproape încât cad pe mine
În mine
Ca într-un vas gol
Un vas fisurat nici vechi, nici nou
Din lut
Nu o să mai fie niciodată plin deplin
O să fie din ce în ce mai murdar, mai urât, mai ars
Nimeni nu o să îl mai cuprindă
Încet, încet el o să se afunde în pământ
Iar tu o să îi privești goliciunea de sus, mirat
Iubirea ne meta-morfozează
Și ne transformă în argilă spartă
Tu vei fi stea
Eu pământ (propunere imagine mai mare, redimensionată)


Forma vie

Corpul meu a devenit
O cutie de lemn
Goală
Aripile sunt topite
Alături
În forma umbrei
Ca o ceară scursă
Întărită
Inițial zburau
Eram
O siluetă liberă
Nu, nu un cub
Postură cu aripi!
Rămân să mă întreb
Unde, unde?
Unde au zburat aripile mele?


Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Elena Ilash
Pagina Facebook: Ilash Elena


Copyright © 2023 Elena Ilash
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.