Elena Simion – părul de pisică (Editura Casa de pariuri literare, 2021): Volumul acesta îmi provoacă o plăcere personală probabil mai mare decât merit. Elena merită debutul mai mult decât crede. A crescut în nimbul ei de poezie puțin întunecată, cumva de vrăjitoare retrasă într-o casă de lemn din inima pădurii, cumva cu acces direct la toate situațiile lumești care au așezat-o la birou sau i-au făcut degetele să tasteze versuri în notițe. Se poate spune că majoritatea poemelor, cel puțin din ultimii doi ani, le-a scris pentru performance, ea fiind un membru activ în cadrul unui proiect de poezie performativă. Adică le-a scris mai pe sentiment, mai pe țintit publicul în ochi și cerut socoteală, mai pe putere și strigat la cer. Dar ce frumos este când le citești cu vocea minții tale, în intimitatea căldurii tale, și dai așa de o Elena mică și diafană, care se așază lângă tine pe scaun și bate din picioare, așteptând să o iei în brațe la finalul volumului. (Lorena Enache)
poate ai vrea să știi că m-am împiedicat iar
de bordura de la flux
și că ușa de la bucătărie încă mai scârțâie
obosesc atât de repede
când urc două trepte și mai am două etaje
când picioarele îmi spun că e ok
să se deschidă pentru alții
când nu mai știu după cine sufăr și pentru cine scriu
confuzia devine frustrare și fuck off
e doar
o chestiune de timp
părul de pisică
nu e normal să suferi
de o boală psihică
e ok să o crești acasă, dar nu o scoate în public
aș spune la fel despre copiii urâți
dar cât timp suntem ipocriți
ei nu există.
pulp fucktion
poemul ăsta e o tragere de timp și scrâșnit din dinți
eu mă duc la cluj
și treaba merge cam cât e free trial
după e o temă copiată greșit
sunt nopți în care trag ca nebuna de cearșafuri
toți câinii parcă schelălăie în mine;
a fost tipul ăla de atracție
pe care l-a simțit hitler pentru polonia
cu o notă de subsol pe care nu a citit-o nimeni
posibil să nu cuceriți
new pain, who dis
o zi normală în care
dumnezeu își cere bisericile înapoi
petru vinde bilete nina simone
la porțile dintre ce mișto a fost
și ce pula mea
unde să te mai caut când nu mă mai
țin picioarele tu să știi că
noi am avut ceva la nivelul sculpturilor
mătase din marmură din pământ
până ne-am ridicat unul pe altul
nu e neapărat vina cuiva
unde nu mai curgi tu
am crescut eu
ca și cum în tine ar sări primăvara
dintr-o venă în alta
delete cache
uneori
carnea mi se strânge pe oase
nu mai ajung pentru mine
mi-e teamă că într-o zi care va începe
și se va sfârși perfect am să mor
am să mă usuc până mă fac
praf și am să îmbrac arcurile
din saltea
pe mine vă rog să mă scutiți
de examene picate
erori de sistem
muzică proastă
eu știu că ce bubuie boxa
nu e neapărat ce trebuie
mie să îmi ziceți cum se face
un cocktail molotov
și de ce.
faceți-mă să plâng
să-mi rod degetele până la sânge
să-mi sparg capul din compasiune.
nu mă înțelegeți greșit,
mi-e teamă de moarte și de politică
de oameni în uniforme mizerabile cu bâte
șurubelnițe în genunchi
cuțite cu care mama taie găini
ca un dumnezeu necuvenit
mi-e teamă de oamenii care cred
că singurătatea și independența
au împărțit același pântec
au crescut în aceeași curte
au mângâiat aceiași
câini maidanezi care apar ca iluzia de pace
după tratate semnate prea târziu
și dispar ca politicienii în timpul
unui protest
mi-e teamă de sărăcie ca de bărbați
pentru că eu știu
preoți care nu îngroapă morți fără bani
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Elena Simion
Copyright © 2023 Elena Simion
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului