NICOLAE TOMA
Drumul de marmură *
Lui Sergiu Tenț
Pe drumul de marmură am îngenuncheat
În fiecare piatră o inimă arsă
Și nu știam ce să spun și ce să fac
Pășeam încet pe străvechiul drum
Pe margini mă-nsoțeau firave umbre
Și nu știam ce să fac și ce să spun
Și-n fiecare piatră s-a înrădăcinat
O poveste nespusă de iubire
Și nu știam ce să spun și ce să fac
Pe drumul antic de la Alun
Am văzut suflete închise-n piatră
Și nu știam ce să fac și ce să spun
Peste inimile frânte o ceață s-a lăsat
Eram pierdut un orb fără speranță
Și nu știam ce să spun și ce să fac
* Drumul de marmură de la Alun, din ținutul pădurenilor, descoperit și redescoperit în timpul unor întâlniri de poezie de la Pensiunea Panorama – Ghelar
Pe un peron...
Când coboram din tren și mă așteptai
Cu aureolă de mult prea iubită
Voiam să opresc voiam să ucid timpul
Să trăiesc nemurirea pe același peron
Să te văd și chiar să mă târăsc ca un melc
Nu mă mai săturam să te văd cum străluceai
În soarele dimineții zâmbetul tău
Era o fereastră spre altă lume
Era secunda când eram supremul zeu
Când deja simțeam cum mâinile tale
Mă mângâiau din zbor
Ochii tăi mă încolăceau lacomi
Și mă înecam cuprins de sărutări
De bunăvoie mi-am pus inima zălog
Așteptând să mă topesc într-o lacrimă
Unduitoare și străvezie în formă de inimă
Pe peronul acela dintr-o gară veche
Te priveam la câțiva pași
Și nu mai vedeam pe nimeni
Erai un munte și mă priveai
Ca pe un giuvaier ca pe-o minune
Peronul vechi încă mai așteaptă
O altă clipă de nemurire
Dar toate sunt duse spre o altă lume
Până și trenul șuieră a pustiire
Iubirea ta m-a scos din minți
Nu trece o clipă fără chipul tău
Iubirea ta mă arde și-mi dă brânci
Unde-mi sunt căutările în lumea asta revolută
Rătăcesc și prind durerile care nu se văd sunt mute
Ținându-te de mână te duc în toate locurile ascunse
Din prea necuprins sufletul meu
Pentru că știu că până la ultima clipire
Iubirea ta m-a dezmorțit și mi-a dat îndârjire
Deși ești departe
Deși ești departe
Ești mereu aici
În inima mea
Ți-ai făcut culcuș
Și cânți și suferi și dormi
Alintându-mă
Cât de mult nu te-am putut iubi
Joaca de-a iubirea
nu mi-a dat putere
Să te fur și să te ascund
la margine de lume
Joaca de-a iubirea
nu m-a îndârjit
Să văd dincolo
De marginile ochilor tăi
Joaca de-a iubirea
Nu mi-a dat curajul
Să merg mai departe
De vorbele goale
Rostite-n prag de noapte
Joaca de-a iubirea
Nu mi-a lăsat îndrăzneala
Să-mi las inima
Să se încălzească la umbra ta
Joaca de-a iubirea
Până la urmă m-a convins
Să mă arunc în groapa cu șerpi
Să mă las secătuit
De doruri nevinovate
Ce așteptaseră cuminți
Joaca de-a iubirea
m-a lăsat orb
și fără simțuri
și nici nu știu cum
m-am lăsat târât
în această poveste
Femeile toate...
Femeile toate care m-au iubit
Au fugit și s-au ascuns după tine
Din când în când văd câte-o umbră tremurând
Sau simt o atingere ușoară
Ce dispare ca un fâlfâit
Nicolae Toma (n. 12 iunie 1954 Sacoșu Mare, Timiș): Absolvent al Colegiului Național "Iulia Hasdeu" din Lugoj și al Facultății de jurnalism din cadrul Universității de Vest "Vasile Goldiș" din Arad. Președinte al Cenaclului de literatură SF Sirius din Lugoj (ianuarie 1984 – octombrie 1988), Redactor șef (decembrie 1989 - aprilie 1990) și director (aprilie 1990 - decembrie 1997) al ziarului Drapelul din Lugoj, Director general al Fundației "Vladimir Krasnosselski" din Lugoj (decembrie 1995 - decembrie 1998), Redactor șef la Banat Express (martie 1999 - mai 2000), Redactor coordonator la Atac de Banat (mai 2000), Redactor informații speciale la Evenimentul zilei (pentru județele Mehedinți, Caraș Severin, Timiș și Arad, iunie - decembrie 2000), Secretar general de redacție al revistelor literare Cuvinte românești și Banat, Redactor la revista Actualitatea literară, Șef birou investigații la Actualitatea (ianuarie 2002 – septembrie 2012), Redactor șef la ziarul Revoluționarul (martie 2011 – 2023).
Nicolae Toma a publicat în revistele Floare de latinitate (revistă editată de Asociația Cultural – Artistică „Tibiscus”, Uzdin, Serbia), Caietele revoluției (revistă editată de Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, București), Culorile amurgului (revista Cenaclului Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, Timișoara), Amprentele sufletului (revistă editată de Cenaclul Literar ING), Vip seniori (revistă editată de Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest”, Timișoara), Luceafărul de vest (revistă editată de Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de vest”, Timișoara), Viața băcăuană (nr. 494, iunie 2021, editat de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov”), Tibiscus (editat de Societatea Literar–Artistică „Tibiscus”), Teleormanul cultural (Roșiorii de Vede), Monitorul bucovinean (săptămânal editat la Cernăuți, Ucraina), Boem@ (revistă editată de A.S.P.R.A., Asociaţia Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice), Marmația literară (revista Festivalului de Poezie de la Sighetu Marmației), Thymes (revistă editată de editura Castrum de Thymes, Giroc) ș.a.
Prezent în antologiile:
Poeți și prozatori contemporani în regal eminescian (Editura Editgraph, Buzău, 2018)
Scriitori români uniți în cuget și simțiri la centenarul Marii Uniri (Editura Editgraph, Buzău, 2018)
Iarna cuvântului (Editura eCreator, Baia Mare, 2018)
Toamna cuvântului (Editura eCreator, Baia Mare, 2018)
Înzăpezirea cuvântului (Editura eCreator, Baia Mare, 2019)
Poemele Unirii (Editura Waldpress, Timișoara, 2019)
Ad Infinitum III – Texte contemporane (Editura Vox Authors, Cluj, 2019)
Almanah U.Z.P.R. 1919 – 1920 (Editura Waldpress, Timișoara, 2020)
Caruselul iubirii (Editura Editgraph, Buzău, 2020)
Antologia Scriitorilor Români Contemporani din Întreaga Lume (ediție bilingvă româno – engleză, Starpress Canada, Editura Olimpias, Galați, 2021)
A coordonat publicarea volumelor:
Diminețile scribului [ambasadorii poeziei] Lugoj (România) – Uzdin (Serbia) (Editura Waldpress, Timișoara, 2019)
Timișoara, primul oraș liber de dictatură 15 – 22 decembrie 1989 (Editura Eubeea, Timișoara, 2015)
Prozatori și poeți timișoreni (antologie, Editura Eurobit, Timișoara, 2017)
Cărți publicate:
20 Decembrie 1989. Lugojul, al doilea oraș liber (Editura Europa Nova, Lugoj, 2003)
Revoluția lugojeană (Editura Europa Nova, Lugoj, 2005)
Lugojul, a doua capitală a Revoluției Române (Editura Europa Nova, Lugoj, 2009)
Garnizoanele somnului (Editura Anthropos, Timișoara, 2009)
Ad hominem (Editura Eubeea, Timișoara, 2013)
Lugoj, 20 Decembrie1989 – revoluție, adevăr, dezinformare, impostură (Editura Eubea, Timișoara, 2015)
Niciodată nu vine prea târziu (Nicolae Toma și Mihaela Huțanu, Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2020)
Neispunjenost me boli (Editura Tibiscus, Uzdin, Serbia, 2020)
Zece pași spre înțelepciune (Colecția Quarț, Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2022)
Copyright © 2023 Nicolae Toma
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment