NADINA NICOLOV

 

Oboseală

Ce necesară e liniștea în pasajul Unirii
În stb
Pe malurile Dâmboviței
Într-un call centre din Calea Rahovei
Ce necesar e să nu vorbim
- Odihni-ți-ai corzile vocale -
Când te iubesc înseamna te urăsc
Și te urăsc înseamnă te ador
Ce necesar e să nu vorbim
Ca oamenii aceia blonzi din Suedia
Care tac în autobuzele cu coșuri de gunoi
Ce necesar e să mai taci dracului din gură
Când nimeni nu te ascultă
Te-a întrebat cineva de sănătate, domnișoară?

 

Anchetă printre firele de nisip

Mi-ai spus să nu fiu dezamăgită
Că viața asta de adult va fi ok
Mi-ai spus că nu mă voi plictisi într-un call centre obosit
Că voi câștiga bine.
„Va veni și rândul tău, măi tată.”
Roșul pielii tale îmi amintește de crabii pe care îi mâncam la
Restaurantul acela
La care eu nu am vrut sa merg
Dar mama a vrut.
Tu erai doar roșu și calm.
Șuvițele arse ale mamei erau mereu sărate
Și cu boabe de nisip
În timp ce te ținea de mână
În Mediterană.
Deasupra voastră un avion rusesc.
Valurile mării
Valurile mării
Ascultă-le, îmi spuneai
Mai mult nu-mi aduc aminte.

Alifie

Baia verde
Noi doi
Tu îmi ungi spatele cu trei alifii
Pe melodii italiene de la Sanremo
Îmi fac spatele cort și rămân nemișcată
Bătută în cuie
Simt mirosul de antibiotic
Și parcă și cel de scabie.
Haine spălate la 90 de grade
Se holbează picurând
Sfârșit de mai
Iar noi la fel de grași.

 

Clinica din Vancouver

E mereu iarnă
În tine, dar mai ales în mine și pentru mine
Deși afară e arșiță.
Deșertul Bucureștiului
Nu se aseamănă cu clinica de gheață din Vancouver
Mă întorc pe toate părțile
În cada albă din marmură
Umplută cu iarnă
Și lumină roșiatică de bordel
Se reflectă în pielea mea albă
De parcă aș fi o mixtură pentru alergii
Cumpărată într-o seară împovărată de furtuni
De troiene
De fulgere
De boli.
Îmi ești iarnă
Dar afară e arșiță.

 

Necondiționat nu există

Vinilul pe care mi l-ai uitat în uber
Era de la tata
Și ți-am povestit deja că am o relație de
Codependență cu el
El îmi spune că îi trebuiesc note mari
Eu le aduc
Eu îi spun că trebuie să meargă la cardiolog
El merge
Îi adun și calc toate
Cămășile purtate și boțite pe scaunul de lângă pat
Iar el îmi construiește rafturile pe care le-am văzut pe pinterest
Prima duminică din lună
Când ne uitam la Călăuza lui Tarkovski și
Mâncam salata de vinete pe pâine prăjită
Știind că totul vine la schimb cu ceva
O diplomă de dizertație pentru un Kadjar
Un vinil cu Abba pentru un apartament
O lună acasă pentru a scăpa de sentimentul de vinovăție
Suntem cei mai mari cămătari.

 

Nadina Nicolov (n. 1996, Arad): Și-a finalizat studiile de licență și master la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București, cu o lucrare amplă despre nihilismul dadaist a lui Tristan Tzara și influența simbolismului românesc asupra acestuia. Scrie poezie din anii de facultate, inspirată fiind tocmai de nihilismul creativ al lui Tzara. În prezent este profesoară de limba germană și lucrează la terminarea volumului ei de debut.

Copyright © 2022 Nadina Nicolov
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.