VICTORIA FONARI - ARZÂND ÎN MARE

 

Arzând în mare

Sufletele împietrite ard în mare
Arșița scârțâie crusta pietrificată
Valurile mării se îneacă și ele la auzul acesteia
Sirenele s-au legat de catarg
În locul lui Odiseu înecat
Arderea condamnă orice ispită
Ea ucide totul în calea ei
Chiar și visele la corăbii
Marea înnebunește. O doare.
Sufletele împietrite continuă să ardă în mare.
Un fum.
Marea a fugit, s-a evaporat,
Nu a rămas nimic
Doar pietre însuflețite.

 

Tăcerea nopții

Au înmărmurit frunzele
În tăcerea nopții de vară
nu-mi ajunge aer
Mă dezic de tot
ce credeam că sunt
Şi mă transform
într-o arfă
Degetele tale cântă pe corpul meu
un ritm african
aduce pustiul
E cald! E torid!
Mă aprind
Gleznele mele vor apă
Nu le ajunge aer!
Devin și ele muzicale
Cheamă marea
Într-o noapte toridă de pandemie
Când totul este interzis
Cânți ritmuri dintr-un ritual
Marea din noi ne aude
Şi ne ia pe val
Arhetipal

 

Sarea pasiunii

Marea mângâie stâncile
Sarea pasiunii le face vulnerabile
Forţa iubirii îi dă formă şi culoare
Pentru comoditatea sărutului
Valurile mării urlă prin săruturi
Sunetul e posesiv
Cerul se apropie pentru a lumina dragostea
Îi oferă un Soare şi o Lună
Reflecţia se ascunde în stânci
Unde se încălzesc şopârle… şi priviri…

 

Înot cu faţa spre cer

Azi înotând pe spate
mă gândeam
cum dintr-un dreptunghi de bazin
poţi vedea atâta cer!
Cerul meu de azi
nu avea orizonturi
Orizontul era corpul meu
Care simţea cum se mişcă mâna
din apă spre cer
şi dinspre cer în apă.
Fiind în mijlocul Chişinăului
într-un miez de martie
cerul îmi arată spectacolul –
transformă norii în fâşii
brăzdându-l în albastru
Cât de liberă poţi fi
Înotând într-un dreptunghi
departe de mare
dar cu un cer atât de aproape

 

Impresionism maritim

Marea pictează drumul lunii
În tehnica impresioniştilor
Apoi doreşte să picteze şi soarele
Dar se vede de prea multă oboseală
Pictoriţa marea
Se lasă pictată de iepuraşii aurii
La această expoziţie
Spectatorul e invitat
Să intre în tablou
Iar pentru ca viziunea impresionistă
Să prevaleze
Trebuie să fie punctat
Şi el
De stropi din valuri
Fiecare din cei ce pătrund în tablou
Devin subiect al pictoriţei mare
Şi ea începe prin a vă fixa pe nisip
Ca într-un stativ
Apoi vă cuprinde între valuri
E iluzie că voi o fotografiaţi
Ea pictează cu nisip, apă, sare
Nori şi răsărit, şi corăbii, peşti şi oameni

 

Sărut orizontului

Orizontul – linia
Unde scoica cerului
Cuprinde scoica pământului
Iar între –
O mare de sărutări
Orizontul
Buzele se încleştează
De durere
Ca să părăsească limita existenţială
Orizontul
        Pleoapa bine închisă
        Pentru a păstra
        Privirea de dincolo
Sau poate
        Ochii suntem noi
Iar pleoapele
Sunt neantul iubirii noastre
Care străbat lumi paralele
În atingeri de stele.

 

E-mail

iar Marea respiră
valurile-i şoptesc numele stelar
al unui Ocean
prin reţeaua golfurilor
oceanul primeşte
e-mail-uri muzicale de pescăruşi
logo-uri de albatroşi
şi priveşte Lira
stelele cântă pentru largul mării

misterele acvatice
în laboratorul alchimic
creează cristale
de mult cunoaşte cum aurul
stă ascuns în sare şi maree
în multiple metamorfoze existenţiale
face ca omul să ZBOARE

marea îmbrăţişează îndrăgostiţii
ea le povesteşte despre insulele din ocean
iar oceanul sărută corăbiile
pe care marea
a brodat mozaic

 

Zbor în antiteză

Un vânt în antiteza privirii
Mă face să-mi simt aripile

Cugetul devine simţire
Zborul între stânci de jur împrejur
Îmi arată cerul albastru
Scăldat în râu vântul ma-ndeamnă să zbor
în opoziţie cu a lumii flux
de sentimente redus.
Şi simt că dacă mă întorc
Cu spatele la vânt
Îmi pierd a zborului gând
Purtată de-a lumii vârtej
Privirea mea dispare
Şi stâncele nu m-or chema spre înălţare

Spre zbor
Iar eu atât de mult doresc să zbor
Un vânt să simt în faţă
Şi pletele să uite că au căzut pe umeri

Fior nezămislit!
în cuget şi tăcere,
simţit
doar eşti simţit.


Citește mai multe poezii și profilul autoarei aici: Victoria Fonari


Copyright © 2022 Victoria Fonari
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.