N-am știut exact ce l-a inspirat pe părintele Theodor Damian să dea titlul recentului său volum de versuri Poemele de la Maria Eich. Nu eram nici măcar sigur că a existat vreo influență ori vreo presiune în alegerea acestui titlu. Căci un om de calibrul dânsului nu are nevoie de influențe, sfaturi, ori sugestii. Știu însă că poemele adunate în paginile lui sunt un adevărat balsam pentru suflet. Cu privire la cea dintâi problemă m-a lămurit domnul Theodor Codreanu, prefațatorul întregului demers (p. 5-12). El a fost cel care a prezentat în detaliu întregul travaliu scriitoricesc, a prezentat autorul și a definit geneza textelor antologizate aici:
„Poetul își întâmpină a 70-a aniversară cu poeme inedite structurate în patru cicluri (Maria Eich, Apokalipsa, Germering și Foc), sub titlul Maria Eich, carte adusă sub ochii cititorilor de către Editura Timpul din Iași. Cum se vede, ineditele sunt germinate pe tărâm german, centrul spiritual stimulativ fiind o cunoscută mănăstire augistiniană din Planegg, Maria Eich, în apropiere de Munchen și Germering, unde poetul și-a găsit liniștea alături de doamna Damian, în vremea pandemică de coronavirus care l-a carantinat în Germania, timp de cinci luni, în februarie-iulie 2020. Acolo și-a plămădit cartea despre Maica Domnului din Stejar (vezi legenda despre construirea lăcașului), opul fiind tradus imediat în germană de către Christian Schneck. A fost ca o nouă trecere hipercontinuă prin pustie, de un dramatism infuzat cu finețe de verbul poetului”. (p. 5-6).
Despre conținutul poeziilor ar fi multe de spus, atât din punct de vedere stilistic, cât și în ceea ce privește mesajul lor. Căci părintele autor imprimă fiecărui text care beneficiază de paternitatea sa o notă aparte, mustind a spiritualitate și eleganță. Ba mai mult, scrie cu mesaj. Devine un adevărat apostol al frumosului și promovează principii ce trec dincolo de pompoșenia fadă a unui estetic ce devine scop în sine. Aduce în atenție principii universal valabile și valori perene. Iată, de exemplu cum, îmbinând lirismul cu motivul creștin, dânsul reușește să dedice o adevărată odă dragostei:
„Lumea este inundată / de frumusețe / ca pustia Egiptencei / de arșiță / când îngerii îi aduceau / miresme răcoritoare / din a Duhului / tăinuită cădelniță / Iubirea va salva lumea / dar pentru asta / ni s-a trimis / frumusețea / din frumusețe mă nasc / și ea este ultimul drum / născătoarea iubirii / ca iubirea Mariei / în pustia Egiptului / Amo ergo sum” („Amo”, p. 27).
Scrierile cu iz mistic nu lipsesc nici ele din pandantul inspirat de experiența trăită în faimoasa abație de pe meleaguri germane. Fie că au valențe cosmogonice, ori antropologice [1], fie că sunt marcate de un fior ludic huizing-ian, textele dânsului te transpun într-o lume cu un farmec aparte. Îți oferă, adesea după modelul Euharistic, o pregustare dintr-un univers aparte, ori te lasă să tragi cu ochiul înspre licăririle zorilor unei eternități la care nu ești încă chemat a accede pe deplin. Un astfel de exemplu poate fi considerat poemul Gura peșterii:
„Câteodată / vezi o stea / și-ți imaginezi / c-ai cutreierat-o / trăiești din închipuire / ca pe furate / crezând că stelele / sub zodia cărora ai trăit / îți sunt cumva / ție îndatorate / Steaua e peștera / în care te nevoiești / în pustie / e stupul tău de albine / intri în el / și nu pățești nimic / ca atunci când pui foc / în cuvânt / și arde / dar nu pe tine / privești gura peșterii / prea mult / până se lipește ochiul de ea / și-l scapi înăuntru / nu se mai poate ca cineva / să-l desferece / ca și cum ușa din fața ta / este pentru o singură trecere”. (p. 53-54).
Cu astfel de slove atent ticluite, în care frumusețea capătă deopotrivă chip și glas arătând înspre Dumnezeu și reflectându-și chipul din El în lume, părintele profesor Theodor Damian vine să-și întâmpine cititorii. Îi îndeamnă să treacă dincolo de barierele simplei lecturi și să simtă. Să adulmece veșnicia, să se-nfrupte din mireasma iubirii și să guste din bucurii ce nu pot fi polarizate altfel decât c-un capăt înspre Rai. Îl felicităm pentru izbânda în lumea muzelor și-i dorim pană inspirată și în viitor!
Citește aici poezii din volumul:
Theodor Damian - Poemele de la Maria Eich
[1] Uneori cele două sunt chiar combinate, ca în cazul poemului Ești literă, care se constituie într-o adevărată exhortație înspre asumarea responsabilă a condiției de om, pornind de la scânteia divină existentă în aceasta: „Tu ești literă / din cuvântul rostit / la marele început / n-ai știut că la facerea lumii / Dumnezeu te-a avut în vedere / pe tine / Că ai fost în inima lui / înainte de a fi / ca pruncul în pântecele / miresei / înainte ca mirele / s-o poată peți / Ești literă / din Cuvântul rostit / ai propriul tău sunet / Dumnezeu nu-și anulează / Cuvântul / pentru tine / nu există nicio groapă / în asfințit”. Theodor Damian, Poemele de la Maria Eich, Editura Timpul, Iași, 2021, p. 106.