Rămâi Pleacă
chiar aşa fierbinţi cuvintele-acelea-mi treceau prin creştet
prin piept prin oase şi-apoi prin sânge
mă răscoleau îmi ţineau de foame de sete de somn ori de viaţă
tu veneai cu zale şi lance cu năvoade veneai cu săgeţi şi cuţite
călărind jumătatea luminoasă de lună
ori în chip de vultur seara
ne scria cu stilou
dimineaţa de mână
eu purtam ecuson cu numărul de înmatriculare ştanţat pe piept undeva la vedere
locuiam într-o listă de victime aveam numele-ngroşat
şi locul unu la numărul de poeme
mori odată! mă apăsa călcâiul tău pe tâmplă fără să aflu de ce
şi taci! despicai cu lancea carnea mea de hârtie
apărea câte-un spirit deşirat se oferea să-mi măture cordul
de urme de scriitor paranoide zicea
fluierând pe sub strugurii acri
minciunile monştrilor sacri
tot aşa uimită zăceam statuie înfiptă pe malul acela nesfârşit
al nostru tu plecai rămâi, rămâi! strigam urmei trecute
a zborului tău cu zeci de braţe smulse
şi umerii mei întinşi către tine
era târziu îmi trecuse o mare disperată printre coaste
răpindu-mi sensul rostul foamea setea somnul sau viaţa
tu urcai cu greu drumul înapoi înspre sine
aveai o gaură neagră în loc de suflet o duceai în spate
mă lăsai trunchiată-ntre ruine
poţi pleca acum sau rămâi! spun oricum
Dumnezeu nu mai seamănă cu tine
(din volumul ”Calvaria”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007)
Legenda
Legenda orașului de pe fundul unei mări secate de câteva secole
spune că a fost odată o femeie în care locuiau atâtea lacrimi, încât
la fiecare pas curgeau șiroaie. Pățise destule.
Abia le mai ținea pe dinăuntru.
Atunci când s-a simțit trădată, lacrimile au țâșnit prin toate încheieturile, prin pori
fără oprire.
Peste orașul ei dintre dealuri a crescut o mare.
A durerii, a trădării!
Acum eu trăiesc aici.
Am atât de multe lacrimi pe dinăuntru încât am început, de teamă, să trimit vederi.
˗ Ascultați-mă, ar fi bine, strigă copilul de pe dealul Cetățuii,
plin cu scoici, încrustate în stânci,
ar fi bine să nu ne mai trădăm!
Nu se știe unde poate să existe încă o femeie îndurerată,
care să pornească un tsunami sau o mare, cu lacrimile ei.
˗ Ar fi bine!, răspund vocii inocente,
știind că dacă n-ar exista scrisul, probabil eu l-aș putea inventa,
ar fi bine să nu ne mai trădăm, e-adevărat,
acum, du-te și convinge pe toată lumea!, spuneam
știind că există și în mine o mare interioară
din care lacrimile curg și acum.
Le puteți vedea și dumneavoastră
picur cu picur,
sub formă de cuvinte.
Și o vedere în care în care încerc să
să: vă salut
din Cluș, orașul meu de pluș.
(din volumul ”Sus_Departe”, Editura Betta, București, 2021)
Legenda orașului de pe fundul unei mări secate de câteva secole
spune că a fost odată o femeie în care locuiau atâtea lacrimi, încât
la fiecare pas curgeau șiroaie. Pățise destule.
Abia le mai ținea pe dinăuntru.
Atunci când s-a simțit trădată, lacrimile au țâșnit prin toate încheieturile, prin pori
fără oprire.
Peste orașul ei dintre dealuri a crescut o mare.
A durerii, a trădării!
Acum eu trăiesc aici.
Am atât de multe lacrimi pe dinăuntru încât am început, de teamă, să trimit vederi.
˗ Ascultați-mă, ar fi bine, strigă copilul de pe dealul Cetățuii,
plin cu scoici, încrustate în stânci,
ar fi bine să nu ne mai trădăm!
Nu se știe unde poate să existe încă o femeie îndurerată,
care să pornească un tsunami sau o mare, cu lacrimile ei.
˗ Ar fi bine!, răspund vocii inocente,
știind că dacă n-ar exista scrisul, probabil eu l-aș putea inventa,
ar fi bine să nu ne mai trădăm, e-adevărat,
acum, du-te și convinge pe toată lumea!, spuneam
știind că există și în mine o mare interioară
din care lacrimile curg și acum.
Le puteți vedea și dumneavoastră
picur cu picur,
sub formă de cuvinte.
Și o vedere în care în care încerc să
să: vă salut
din Cluș, orașul meu de pluș.
(din volumul ”Sus_Departe”, Editura Betta, București, 2021)
Spirala din Prithvi
între două degete mi s-a prins un capăt de vis
când făceam mudraprithvi
cine știe cum
o vreme s-a cățărat, să treacă șanțurile de amprentă
și să ajungă în mijlocul ei
a nimerit într-o tornadă magnetică
neștiind că în police și inelarul drept
amprentele mele au forma spiralei
învârtit în mudră
visul mi-a arătat calea lactee
sunetul mării purtat ca amintire eternă
pe cochilia melcului cohlear
și iubirea măsurată
în proporția de aur
sub una din măștile lui Dumnezeu
apoi m-am trezit lângă omul iubit
am mers la munca iubită
locuind în orașul iubit
dar am readormit în centrul spiralei de amprentă
până când cineva s-a gândit să unească
degetele în mudra pământului
ce
deschizându-se
a pornit o nouă tornadă
în care, conform firului epic
ar trebui să nu fie altcineva decât
desigur
eu
cu spirala, cu proporția
cu iubirea
și cu Dumnezeu
între două degete mi s-a prins un capăt de vis
când făceam mudraprithvi
cine știe cum
o vreme s-a cățărat, să treacă șanțurile de amprentă
și să ajungă în mijlocul ei
a nimerit într-o tornadă magnetică
neștiind că în police și inelarul drept
amprentele mele au forma spiralei
învârtit în mudră
visul mi-a arătat calea lactee
sunetul mării purtat ca amintire eternă
pe cochilia melcului cohlear
și iubirea măsurată
în proporția de aur
sub una din măștile lui Dumnezeu
apoi m-am trezit lângă omul iubit
am mers la munca iubită
locuind în orașul iubit
dar am readormit în centrul spiralei de amprentă
până când cineva s-a gândit să unească
degetele în mudra pământului
ce
deschizându-se
a pornit o nouă tornadă
în care, conform firului epic
ar trebui să nu fie altcineva decât
desigur
eu
cu spirala, cu proporția
cu iubirea
și cu Dumnezeu
Penurie
cu șorț perlat de scoici decojite
păşea pe linia vieţii din palmă
mima un sărut torenţial, noaptea albă
cu tuş ipocrit, pe coli ipocrite
tu nesăbuit
treci prin hol pe grăbite
abia ţi-am venit
abia de-ai clipit
vezi două grămezi de coli prăfuite
ți-aprinzi de la umbră, hilar un chibrit
l-arunci pe un teanc de scrisori hăcuite
te scuturi de scrum
cineva
a murit
cu șorț perlat de scoici decojite
păşea pe linia vieţii din palmă
mima un sărut torenţial, noaptea albă
cu tuş ipocrit, pe coli ipocrite
tu nesăbuit
treci prin hol pe grăbite
abia ţi-am venit
abia de-ai clipit
vezi două grămezi de coli prăfuite
ți-aprinzi de la umbră, hilar un chibrit
l-arunci pe un teanc de scrisori hăcuite
te scuturi de scrum
cineva
a murit
De culoarea hârtiei
cu degete abia pictate îmi luai de pe obraji paloarea
îmi netezeai fruntea până spre nu mai știu unde
umbra unui voyeur se strecura într-o lojă nesfârșită
sau era aici cu mult înaintea noastră, fără importanță
cum să nu, ziceai, cum să da, urmam
ca și cum n-am fi știut amândoi că deja ne eram
și că într-un fel chiar atunci
ne inventam
cu dincoace de frunte și ochi orbiți de lumina hârtiei
îmi conturam în buze abia crochiu
din atingerea ta, undeva pe spate mi se desfăceau elitrele
din alb radia portretul celui mai expresiv bărbat
un copil mi-a dat drumul să zbor
tu i-ai arătat unde locuiam iar
cerul era un tavan vopsit în albastru
cu degete abia pictate îmi luai de pe obraji paloarea
îmi netezeai fruntea până spre nu mai știu unde
umbra unui voyeur se strecura într-o lojă nesfârșită
sau era aici cu mult înaintea noastră, fără importanță
cum să nu, ziceai, cum să da, urmam
ca și cum n-am fi știut amândoi că deja ne eram
și că într-un fel chiar atunci
ne inventam
cu dincoace de frunte și ochi orbiți de lumina hârtiei
îmi conturam în buze abia crochiu
din atingerea ta, undeva pe spate mi se desfăceau elitrele
din alb radia portretul celui mai expresiv bărbat
un copil mi-a dat drumul să zbor
tu i-ai arătat unde locuiam iar
cerul era un tavan vopsit în albastru
Astre
încă
nașterea noastră e un miracol plin de mister
deși sunt lucruri până acum științific clare
se cam știe că vii pe lume cu peste 200 de oase în schelet
30 de miliarde de celule umane
100 de mii de fire de păr pe cap
doi ochi
o gură
douăzeci de degete, din care două opozante
un creier
câte o pereche de nări, mâini și picioare
o inimă pentru o viață
și o țâră de suflet
gândești, vorbești, faci și lași câteva urme
în fiecare muncă, ajutor, creație, iubire
pentru ca în clipa morții să-ți rămână poate
28 de grame de suflet care ies
ca să plătești luntrașul
ești praf!
stelar!
îți dezintegrezi materia pe pământul care te dezvoltă și te mănâncă
o stea și el
de-aceea
cu cât mai mult suflet vei lăsa printre faptele tale
cu-atât vei străluci
mai tare
(din volumul încă nepublicat ”Râșnița de cuvinte”, Adina Ungur)
încă
nașterea noastră e un miracol plin de mister
deși sunt lucruri până acum științific clare
se cam știe că vii pe lume cu peste 200 de oase în schelet
30 de miliarde de celule umane
100 de mii de fire de păr pe cap
doi ochi
o gură
douăzeci de degete, din care două opozante
un creier
câte o pereche de nări, mâini și picioare
o inimă pentru o viață
și o țâră de suflet
gândești, vorbești, faci și lași câteva urme
în fiecare muncă, ajutor, creație, iubire
pentru ca în clipa morții să-ți rămână poate
28 de grame de suflet care ies
ca să plătești luntrașul
ești praf!
stelar!
îți dezintegrezi materia pe pământul care te dezvoltă și te mănâncă
o stea și el
de-aceea
cu cât mai mult suflet vei lăsa printre faptele tale
cu-atât vei străluci
mai tare
(din volumul încă nepublicat ”Râșnița de cuvinte”, Adina Ungur)
Adina Ungur (n. 23 august 1973): S-a născut și trăiește în Cluj-Napoca. Este licențiată în Filosofie și Jurnalism (1998), artist-păpușar al Teatrului de Păpuși ”Puck” (1997 - prezent) din același oraș. Are studii de filologie și regie de teatru. A fost redactor radio (2000-2002) și redactor cultural de presă scrisă la cotidianul Informația de Cluj (2008-2009). A fost redactor și a publicat poezie, proză, eseu, în reviste de cultură, din țară dar și din Canada: Argos (în spațiul online), Atheneum (Vancouver), Arte (Cluj-Napoca), Citadela (Satu-Mare) ș.a. A colaborat cu poezie, proză, eseu, teatru, cu diferite alte reviste de cultură Oglinda literară, Cetatea Culturală (Cluj-Napoca), Orașul (Cluj-Napoca), Cronica (Iași), Bucovina literară, Feed-Back, Dor-de-Dor, Bulevardul știrilor, Filarmonia etc. A obținut numeroase premii la concursuri naționale de poezie, proză și eseu (”Octavian Goga” - Ciucea, 2000, ”George Coșbuc” - Bistrița, 2000, ”Ion Minulescu” – Slatina, 2001, ”La porțile dorului” - Reghin, 2001, ”Alexandru Odobescu” - Călărași, 2002, ”Casa Europei” - Cluj-Napoca, 2005). Apare în numeroase antologii de poezie românească. Poeme scrise de Adina Ungur au fost traduse în limbile engleză, coreeană, maghiară, slovacă și publicate în antologii de poezie scrisă de autori români contemporani. Semnează numeroase prefețe, postfețe/cuvânt pentru copertă ale mai multor volume de proză sau poezie scrise de autori contemporani. A realizat tehnoredactarea și corectura mai multor volume, precum și grafica mai multor coperți de carte. Are în proiect mai multe manuscrise de poezie, roman, proză și eseu. Referințe critice: Marcel Mureșeanu, Valeria Manta Tăicuțu, Victoria Milescu, Luminița Suse, Florin Țupu, Dan Brudașcu, Artur Silvestri, Petre Fluerașu, Emilian Marcu, Liviu Comșia Florin Dochia, Marina Nicolaev, Ion Corbu, Aurel Pop, Daniela Gîfu, Maria Prochipiuc.
Volume de poezie publicate:
Petale de zăpadă (volum publicat în urma câștigării Premiului I la Concursul Național de Literatură ”Nicolae Labiș”, ediția Editura Mușatinii, Suceava, 2000)
Calvaria (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007)
Sus_Departe (volum publicat în urma câștigării Premiului I la Concursul Internațional de Poezie ”Radu Cârneci”, 2021, Editura Betta, București, 2021)
Copyright © 2021 Adina Ungur
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.