Poeme în proză din volumul everest (Editura BrumaR, Timișoara, 2020):
montana
I
să ieşi de pe facebook să ieşi cât mai repede ca şi cum ai ieşi
dintr-o lume care a apus de mult ca şi cum ai ieşi din tine însuţi
cel care ai fost spre a intra în tine însuţi cel care eşti să priveşti
îndelung un răsărit de soare până când vei înţelege că e întâiul
răsărit să priveşti râul să-i asculţi curgerea până când înţelegi
că toate curg asemenea lui să-l priveşti îndelung până când
vei vedea în el izvorul şi norul din care picură toate în care toate
se preschimbă să ieşi din propria ta limbă şi să gândeşti în toate
limbile pământului să le vorbeşti pe toate precum păsările care
cântă la fel dintotdeauna pentru totdeauna să înţelegi numai tu
ce nu înţelege nimeni şi muntele din zare să fie cel mai tare
munte cel mai mare cel mai înalt muntele lui dumnezeu muntele
creat de dumnezeu pentru tine să te înalţi deasupra lui să te înalţi
deasupra deasuprelor să vezi totul ca-n palmă linia vieţii şerpuind
precum râul precum râul ce curge dintotdeauna spre totdeauna
II
să notezi tot ce vezi ce auzi tot ce simţi ce gândeşti iar cuvintele
să fie izvorul să fie râul ce curge de la stânga la dreapta purtând
cu el toate gândurile negândite toate înţelesurile neînţelese să fii
cel ce vede nevăzutele şi râul ce curge de la dreapta spre stânga
râul ce curge prin sânge şi urcă mereu spre cele şapte izvoare
să te cazezi la golden spirit la grand spirit să priveşti de pe balcon
mulţimea care traversează podul cernei mulţimea care traversează
viaţa ca o invazie de fluturi albi peste un câmp de roze să descoperi
prins între sălcii colacul de salvare al unui copil colacul de salvare
a copilăriei şi să fluturi o eşarfă albă deasupra unei vieţi en rose
şi să fie o seară şi încă o zi să înduri precum muntele arşiţa zilei
precum muntele furtuna de vară să rămâi drept precum el şi senin
şi măreţ căci mărunte sunt toate cele ce trec mărunte imperiile lumii
şi recreează-te dacă ai venit aici să te recreezi recreează-te îţi spun
căci viaţa este foarte lungă şi nu-ţi ajunge o viaţă să o înţelegi
III
noaptea în munţi nici nu ştii dacă te afli în munţi sau în cer
şi noaptea în munţi e ca noaptea începuturilor lungă şi rece
ca un râu ce străbate paradisul gol şi nu ştii dacă e letea de
altădată dacă e primul izvor şi nu ştii dacă te naşti din ape
sau mergi peste ele ca maimarele zeilor ca un mare mister
să locuieşti în munţi în muntele sfinţilor cu sfinţii muntelui
în grota albastră în grota haiducilor în hoteluri de lux afrodita
minerva diana şi hera şi dacia şi roman şi hercules şi ferdinand
să locuieşti în munţi ca-n tine însuţi ca şi cum ai locui în timp
şi în afara timpului ca şi cum ai locui întreagă istoria lumii
şi să fie târziu şi să fie devreme să fie un început nesfârşit
ca o stea ce răsare peste mulţimi de stele ca o cruce mare
de argint ce luminează pe un vârf de stâncă să urci în munţi
când munţii urcă din tine însuţi către tine însuţi să vezi că-n
munţi e totul doar în munţi eşti liber şi paradisul e în munţi
ora de iarnă
era una din acele nopți în care se schimbă ora și somnul lumii fie se scurtează cu o oră fie se prelungește după caz dar în acea noapte de 28 spre 29 octombrie 2017 eu m-am trezit din somnul lumii fix la ora 3 și ca de obicei mi-am aprins o țigară mi-am făcut o cafea mi-am citit notificările de pe facebook și emailurile și apelurile nepreluate
pe la 2:14 mă sunase cineva din guineea nu cunosc pe nimeni în guineea mi-am zis o fi cineva din guineea-bissau din mali sau senegal în trecere prin guineea o fi cineva din coasta de fildeş din liberia sau sierra leone răpit și sechestrat în guineea cineva disperat care sună cu speranța că poate îi răspunde dumnezeu sau o fi cineva de pe un site porno
de pe un chat porno care se activează automat atunci când ți se virusează computerul dar nu nu cunosc pe nimeni în guineea mi-am zis încercând să-mi iau gândul dar cum să-ți iei gândul când în miez de noapte sună cineva mai negru decât noaptea cum să-ți iei gândul când îți vin în minte versurile lui mazilescu cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea dacă ai nevoie de mine o dragostea mea dacă ai nevoie de mine gândește-te la mine în spațiul cel mai umilit
te-am sărutat eu mortul nu n-ai cum să-ți iei gândul de la dragostea ta nici atunci când e dezactivată și un apel ca acesta necunoscut nepreluat o reactivează e ca un virus ca o boală care recidivează incurabilă
aproape o oră m-am tot chinuit să aflu răspunsul și în timp ce lumea dormea eu deveneam tot mai treaz și în timp ce lumea murea eu deveneam tot mai viu urmărind notificările de pe facebook și emailurile și apelurile nepreluate până când pe ecran apăru din nou ora 3 ce naiba mi-am zis trebuie să trăiesc din nou ora trăită? trebuie să-mi retrăiesc viața
timp de o oră? ce bine mi-am zis puțini au ocazia asta și iată-mă treaz în lumea ce doarme și iată-mă viu în lumea ce moare nu retrăindu-mă ci întrebându-mă cum mi-am trăit viața în această oră plină de întrebări întrebându-mă dacă merită să o trăiesc la fel sau să încerc altceva să dilatez timpul să-l comprim sau să trec de-a dreptul la abolirea lui
totul e relativ îmi zic iar timpul nu face excepție iar această oră o dovedește din plin și iată că înțeleg de ce pentru tine o zi e ca o mie de ani și o mie de ani sunt ca o zi și această noapte a lumii e plină de lumină pentru mine această noapte a lumii este ziua mea iar eu sunt viu sunt cel mai viu de pe pământ dar pentru toate dă-mi în schimb o oră de iubire
I
după ani și ani cu zăpadă doar în coșbuc și alecsandri după ani și
ani cu zăpadă artificială a-nceput de ieri să cadă câte-un fulg. acum
a stat. norii s-au mai răzbunat înspre apus. dar stau grămadă peste
sat. ziua ninge noaptea ninge dimineaţa ninge iară. cu o zale argintie
se îmbracă mândra ţară. după ani și ani cu zăpadă doar în coșbuc și
alecsandri după ani și ani cu zăpadă artificială am început să mă întreb
ca villon altădată où sont les neiges d’antan? hei, où sont les neiges où
sont les neiges d’antan? și iată că acum pot răspunde: ici sont les neiges
d'antan. maintenant sont les neiges d'antan. în acest paradis de la stâna
de vale unde am găsit zăpadă adevărată și ninsoare adevărată peste
brazi adevărați. și o albă liniștire împrejur și peste fire. împrejur și peste
fire. gândurile iată s-au lăsat la vatră. și în lumina răsărind din ele îl văd
pe dumnezeu venind. și stâna toată leruirind leru-i ler ca altădată. doamne
zăpadă și brazi am vrut. zăpadă și brazi ne-ai dat. și globuri și stele. și-o
veste minunată pe deasupra: că nu sfârșește totul în întuneric și tăcere.
II
la stâna de vale la stâna de vale vin magii cu daruri pentru o naștere
mare. dintr-o lume artificială de când lumea în lumea asta fără artificii.
aici totul e adevărat și adevărul este totul. aici sunt oamenii. adevărații
oameni. oameni de pământ. oameni de cuvânt. oameni cu sufletul alb
ca zăpada. o lume de îngeri aș spune. o îngerime de oameni. un rai
prin care înaintăm cu mașina. căutând cazare. un loc în care timpul
stă în loc și locul devine timp. când începe să ningă. când începe să
viscolească. peste munții înzăpeziți. peste izvorul minunilor. e chiar o
minune să vezi cum ninge peste izvorul minunilor. dar iată castelul alpin.
și vila apuseni. și pensiunea eden. iată și cabana piatra grăitoare. aici
să stai la geam și să privești cum ninge. cum crește stratul de zăpadă.
ce mare nea. ce înălțare. ce liniște. ce împăcare. și viscolul peste nămeți
vuind. și sloiuri de cristal înmărmurind la streșini. e totul ca într-o poveste
și povestirea e adevărată. s-asculți colinde vechi în noua țară. când ard
în șemineu castane. pocnind printre arome de vin fiert și scorțișoară.
III
iarna la munte nu se compară cu vara la mare. și iarna încă nu-i
un anotimp. e un regat. e o țară. nu e peisajul care devine tablou.
e chiar tabloul realității reale. iar noi care iubim călătoriile noi care
călătorim prin timp și în afara timpului precum magii de odinioară
noi care călătorim din țară în țară până când ajungem în patria
noastră de sus în patria noastră din munții înzăpeziți noi ne oprim
aici. în acest rai. e o mare bucurie să ajungi aici. o mare bucurie să
privești. dar și mai mare să vezi. cum se albește împrejurul. și cât de
alb devine. mai alb ca începutul. o nesfârșire albă peste care nimeni
n-a pășit vreodată. o nesfârșire albă peste care dumnezeu a presărat
cristale. le vezi tu oare strălucind în soare? dar soarele? întâiul soare?
și în această țară în acest regat în această împărăție în care dacă nu
veți fi ca unul din acești copilași cu niciun chip nu veți intra ne adunăm
în jurul focului din inima noastră da și adunăm în jurul inimii noastre
oameni vii asemenea nouă asemeni cuvintelor asemenea vouă
IV
știu că îți place: da. să te bucuri de frumusețile patriei tale. mai ales
iarna. să hoinărești prin satele ninse într-o sanie trasă de cai. printre
case de lemn acoperite cu paie. să le admiri coperișul împovărat de
zăpadă. mulțimea de hornuri din care un fum alb se înalță spre cer.
de parcă ar fi coșurile capelei sixtine. și-n fiece casă un papă ar fi.
știu că îți place: da. să te plimbi prin nămeți. pe marginea unui râu
înghețat. pe sub care doar izvorul mai curge. când gerul sculptează
cascade de țurțuri și crapă de ger pietrele. să te bucuri de frumusețile
patriei tale. dar nu întreba ce poate face ţara pentru tine. întreabă-te
ce poţi face tu pentru țară. să-ți împodobești bradul și casa ca și cum
ți-ai împodobi viitorul. să mergi cu steaua cu plugușorul cu sorcova. să
faci un om de zăpadă un om de pământ un om de cuvânt și încă unul și
încă un om. să urci muntele înzăpezit și o mulțime de copii să te urmeze.
să cobori cu sania printre mulțimi. știu că îți place. dar toate acestea au
fost demult în anii copilăriei tale. acum te afli în copilăria lui dumnezeu.
V
să luăm aminte așadar să luăm aminte greşelile păcatul zgârcenia
prostia ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări dar zăpada
acoperă totul cum bine spunea cineva. însă până să vină iarna până
să vină zăpada care acoperă totul și gerul care purifică toate trebuie
să ne răscumpărăm sufletul. să-l facem alb ca zăpada. să-l înălțăm.
îmi veți spune că omul sfințește locul. dar și locul sfințește omul vă
spun. acesta e locul. și acesta e timpul. doamnelor și domnilor. e acest
paradis de la stâna de vale. unde dumnezeu coboară pe pământ și omul
-om se înalță la ceruri. omul dezpământenit. dar există o clipă există un
loc în această pogorâre/înălțare în această întruființare când dumnezeu
se întâlnește cu omul și omul cu dumnezeu. iar ce își spun unul altuia
numai dumnezeu știe. pentru că la întâlnirea cu dumnezeu vii totdeauna
singur. și omul de pământ și omul de cuvânt și omul de zăpadă sunt încă
împreună. cu soarta lor comună dimpreună. și viu e omul care s-a învins
pe sine. peste care dumnezeu din ceruri ninge. peste care dumnezeu
VI
la felinar toată noaptea să stai să privești cum ninge. cum crește zăpada
zăpada care acoperă totul. iar după ninsoare după neîntrerupta ninsoare
care ne-a albit pe de-a-ntregul după viscolul care a spulberat nenorocirile
și după înghețul care a cuprins lumea noastră de gheață să ieși singur în
lumea zăpezii singur în nesfârșirea albă când soarele își împrăștie razele
peste munții înzăpeziți. peste brazii ninși. peste drumurile ascunse vederii.
și nu mai topește nimic și nu mai încălzește pe nimeni. și nu e o nouă zi. e chiar ziua. ziua noastră cea de toate zilele. nesfârșita zi. e soarele dreptății
care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. da. să ieși singur din
singurătatea ta. să intri în singurătatea lui dumnezeu. strălucitoare. să vezi
ceea ce vede doar el. să te bucuri de ceea ce vezi. acolo unde nimeni nu
mai vede nimic iubirea care mișcă sori și stele da. să fii acolo unde e totul.
unde totul e să fii. pe acoperișul lumii. și lumea de jos și lumea de sus să
fie o singură lume. și să fie o întindere albă. o nesfârșită întindere. peste
care doar urmele pașilor tăi să se vadă. urmele pașilor tăi către tine însuți
VII
dacă zăpezile de la stâna de vale nu sunt zăpezi. ci doar pagini albe peste
care dumnezeu așterne cuvinte. cuvintele care întrupează cuvântul. cel care
este. iar cel care este este aici și acum. un cer de stele dedesubt. deasupra
cer de stele. dacă te întrebi cum ai ajuns aici. când drumurile nu se mai văd.
când înapoi nu se mai poate. când înainte e doar alb. o nesfârșire albă. un
alb strălucitor. strălucitor de alb și orbitor. precum lumina. precum lumina ce
vine acum din lăuntru. din lăuntrul tău alb și strălucitor și orbitor. și dacă susul
și josul și oricândul și pretutindenea mai au vreun înțeles pentru tine. cel care
ești. și sus. și jos. și pretutindeni. și totdeauna. acum când se golesc de sens
toate sensurile. ca să dea sens non-sensului. într-un înțeles mai înalt. dacă
te întorci cu fața spre tine. întoarce-te. și dacă iar pornești la drum. pornește.
acesta e drumul tău. drumul tău adevărat. prin zăpada adevărată și ninsoarea
adevărată. printre brazii adevărați. e drumul tău prin memoria ta. e drumul tău
prin memoria lumii. când lumea e-n tine. și începe cu tine. și sfârșește cu tine.
întru nașterea altor lumi. de sub zăpada care acoperă totul. de peste zăpadă.
Mai multe poezii și profilul autorului aici: Nicolae Silade
Citește aici poezii din volumul: calea victoriei
Blog: Nicolae Silade - Vreau să întorc poezia spre lume şi lumea spre poezie!
Copyright © 2020 Nicolae Silade
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Citește aici poezii din volumul: calea victoriei
Blog: Nicolae Silade - Vreau să întorc poezia spre lume şi lumea spre poezie!
Copyright © 2020 Nicolae Silade
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.