ELENA-ALINA GRECU - SENTIMENTE
SENTIMENTUL CEL MAI FRUMOS
Dragostea cu dulcele ei zâmbet, plăcută la auz
O sorb precum un ceai îmbătător când sunt cu tine mereu,
Mi-a intrat de când am prins dragoste de tine în sufletul meu
Sentimentul cel mai frumos la auz.
CÂND Când ochii – plăpând locaș al curăției de suflet –
Se-ntâlnesc, iubite, tainic și încet
Și cu sete se privesc,
În noi crini mari și mândri înfloresc.
Când mâinile – harnicele –
Cu plăcere-și plimbă mângâierile
Pe ale noastre calde trupuri,
Pe noi se revarsă mii de încântări.
Când buzele – florile, îmbătătoarele –
Ne înalță deasupra tuturor cu parfumurile,
Inimile noastre deșteptând iubire
Devin una la scăpătat de soare.
GÂNDUL
Gândul –
Ca magnetul:
Tainic și magnific mă trage spre tine,
Ca fulgerul de aur, ce-ades te poartă spre mine.
Cu sclipirea-i mai multă decât a soarelui
Ne-nalță zborul lui până-n albastrul cerului,
Cu lumina-i mai mare decât a lunii ș-a stelelor
Suntem acum și mereu condamnați la ale inimii bătăi de dor.
Pentru sănătatea-i ne vrea din belșug,
Pe noi doi – prețioase fructe de rug,
Când încet te-atrage pe tine,
Când încet mă farmecă pe mine.
Pictează când un tablou de-nsorită vară
Sau de dulce primăvară,
Când un tot: tu și eu,
Tu și eu…
Sufletul meu e paradisul tău,
Cu răbdarea lui ochii ți-i desfată,
Plin de fericire el mi te-ncântă,
Plin de-ademenire e sufletul tău.
A ta inimă e raiul meu,
Dulce farmec infinit amorul tău,
Orișicând cu el mi-e bine rău,
Cheie ce-ncuie, descuie lacătu’mereu.
Curioasă cum e, firea toată mă-ntreabă zâmbind,
Eu-i răspund cu ochii strălucind
De ce tu…
O! cu vorba-ți mai dulce decât mierea
Și mâinile ce mă fac să simt mângâierea
Mă dezmierzi tu, soarele Domnului, numai tu…
Curioasă cum e, firea toată mă-ntreabă zâmbind,
Eu-i răspund cu ochii strălucind
De ce tu…
O! cu a’ tale buze fierbinți ce-mi șoptesc dragostea
Și ochii veseli precum cerul fără nori, mereu-nseninând viața mea,
Aprinzi lumina albă-n lăuntru-mi tu, îngerul meu, numai tu…
Curioasă cum e, firea toată mă-ntreabă zâmbind,
Eu-i răspund cu ochii strălucind
De ce tu…
O! mă cuprinzi blând în brațe
Și mă faci să simt că e iubire pură-ntre noi cu atâta delicatețe,
Mă surprinzi, sărutul tău uimește și gând, și suflet, tânăr frumos, numai tu…
Curioasă cum e, firea toată mă-ntreabă zâmbind,
Eu-i răspund cu ochii strălucind
De ce tu…
O! cu mirosul tău, floare de salcâm,
Mă porți ușor în zbor, fericit, pe alt tărâm,
Mă împuternicești cu dragostea-ți mare tu, numai tu…
Curioasă cum e, firea toată mă-ntreabă zâmbind,
Eu-i răspund cu ochii strălucind
De ce pe tine…
O! te iubesc, te iubesc pe tine, numai pe tine,
Om iubit, plin de iubire,
Om iubit, de iubire plin!

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Elena-Alina Grecu
Citește aici: Elena-Alina Grecu - Aer de primăvară
Copyright © 2020 Elena-Alina Grecu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului
Leave a Comment