CARMEN MARIANA NANU
oglinda
timpului se transformă în mare
eu
în zbor
lumina
în râu ce curge prin mine
de
jos în sus
și
de sus în jos
dar
susul dispare
josul
se pierde
eu
rămân singurul cardinal
al
muzicii
al
tăcerii
al
infinitului contractat în bătaia de inimă
al
eternității uitării
e
liniștea copilul singurătății
sau
totul în jur
s-a
înfricoșat de atâta singurătate
s-a
ascuns
și
tace?
Iov(a)
un
copil fără mamă e orfan
tată
al nostrule
da
ești
numit tată
căci
vrei doar supunere
dar
cum să nu mă răzvrătesc
nu-ți
ridici călcâiul de pe grumazul meu
îmi
înrobești mama
fricilor
bărbatului
ei
și
celor care vorbesc în numele tău
fără
ca să te știe
mă
sacrifici în nenumărate feluri
mă
lași pradă dușmanilor ce-ți poartă chipul
mă
pedepsești pentru orice alegere
mă
pedepsești fără nici o alegere
doar
pentru că sunt
și
nu vrei să fiu pentru ca să fiu
ci
pentru ca să-ți fiu
de
ce nu-ți ești ție insuți de ajuns
un
copil fără mamă e orfan
tată
al nostrule
și
neîntreg
căci
ce știi tu despre iubire
crezând
că ție ți se cuvine totul
"părinţilor,
nu
întărâtaţi pe copiii voştri,
ca
să nu-şi piardă nădejdea"
dar
numaidecât îți arăți adevărata față de tată
tată
al nostrule
"cine
cruţă nuiaua,
urăşte
pe fiul său,
dar
cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată"
de
ce tată nu arăți și măsura
pentru
că-n mare mila ta
tu
dai
și
tot dai
iar
copilul primește
primește
și mama
căci
doar tatăl e capul
și
unde-ar mai fi ordinea
dacă
nu-i ascultare
tată
al nostrule
nu-i
așa
un
copil fără mamă e orfan
tată
al nostrule
e
învățat că nu s-a născut neprihănit
că
trebuie să ispășească
păcatul
de a se fi născut din păcat
al
cui păcat dacă el vine pe lume doar
cu
ceea ce l-ai trimis
și
cum ar putea să te asculte
dacă
i se strigă în față că așa i-a fost scris
ce
vultur taie aripile puilor și îi împinge în hău
strigându-le
că-s liberi să învețe zborul
un
copil orfan de aripa de mamă
tată
al nostrule
îl
auzi
mare
acum
strigându-ți
fără sfială
că
deși prihănit până și de cei ce propovăduiesc neprihănirea
a
înțeles că nu pentru păcatul de-a îmbrăca o frunză
nu
pentru vina de-a gusta al smochinului fruct
nu
pentru neascultare
ci
pentru îndrăzneala de a se elibera
l-ai
oropsit
un
copil fără mamă e orfan
tată
al nostrule
tu
ai știut asta
și
totuși ai separat întregul
ai
luat albul drept negru
(ai
înviat o evă dintr-o coastă
nu
pentru că ți s-a terminat lutul
ci
să te răzbuni pe lilith)
un
copil fără mamă e orfan
tată
al nostrule
dar
copilul ajunge femeie
și-n
ea învie
o
evă eliberată de coastă
o
lilith
și
o marie
Zădărnicie
orgie
de cuvinte
azvârlite
cum într-o noapte de dragoste
păcatul
și disperarea își aruncă hainele
sufletul
meu își strigă teama
că
va muri otrăvit cu mierea minciunii
ce
se prelinge pe buze
atâta
goliciune în jur
cum
să n-o acoperi cu un dumnezeu
potop
de neliniști în trupul azând
mă
închipui a fi chivotul unui nufăr
evadat
din noroiul decepțiilor
și
lepădării de mine
îmi
sfâșii pieptul
în
căutarea unei semințe
să
prind rădăcini
mă
înec
cu
dumnezeu-mi sterp de mână
-mă
leagănă-mă
ca
o boabă de rouă agățată
de
ochiul unei frunze
leagănă-mă
ca
o rază de soare încurcată
într-un
spic
leagănă-mă
cum
un zâmbet de copil inima
frântă
a mamei
leagănă-mă
ca
un petec de zbor pe-o aripă
de
nor rătăcit
leagănă-mă
să
mă scutur de praful zilel
fără
rost risipite
leagănă-mă
amețitor
ce
las în urmă să pot mai
ușor
să uit
leagănă-mă
până la lună
până
la soare
până
la în tine
leagănă-mă
pe fir de lumină -
destul
întuneric a fost
pe
pământ
acoperă-mă
așa
cum cerul acoperă marea
și
marea nisipul
cum
zâmbetul acoperă durerea
și
lacrima obrazul
acoperă-mă
cum
soarele acoperă frunzele toamna
și
frunzele pământul
așa
cum vântul acoperă valul
și
valul epava
acoperă-mă
precum
norul acoperă aripa șoimului
iar
aripa șoimului prada
acoperă-mă
cum
lutul acoperă-n uitare
dar
și cum solul sămânța
acoperă-mă
cu tine
acoperă-mi
cu lumină umbra
cântă-mă
dulce
cum
curgerea ploii pe câmpuri
și
duios
cum
cuvântul mamei când doare
cântă-mă
amar
precum
urma uscată a lacrimii
și
trist
precum
ochiul ce nu vede soarele
cântă-mă
ca
un zâmbet rătăcit printre lacrimi
cântă-mă
a
viață netrăită pentru moarte
cântă-mă
a
moarte dătătoare de viață
cântă-mă
a risipire de cuvinte
și
a întregire în toate
Carmen Mariana Nanu (n. 4 mai 1962,
Brăila): Despre mine... fostă inginer plecată din România în 2009, ajunsă
din voia universului în Lefkada, Grecia, unde și-a redescoperit identitatea. Născută
în preistoricul an '62 luna lui florar, duce în suflet eoni de copilărie, o eternitate
de singurătate și o vesnicie de căutare de sine. Fără blog, fără a fi publicat
(scrie despre ea, pentru ea și prietenii online) doar un comun profil Facebook: Carmen Mariana Nanu
Copyright ©
2019 Carmen Mariana Nanu
Utilizarea integrală
sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment