Scrisoare
către eul meu transparent.
Știu
că mai demult eram doar eu...
Știu
că sufletul îmi e mai greu.
Știu
că viața, râsul și durerea s-au schimbat.
Știu
că moartea a fost de ajutor și le-a preschimbat.
Mai
știu și că lacrimile mele sunt de fapt cuvinte de durere,
Și
că pentru orice înger există un demon damnat.
Mai
știu și că oamenii pleacă...
Și
din păcate știu și că...
Oamenii
nu se mai întorc.
Știu
că o dată pusă o piatră, numai dispare.
Piatra
de mormânt, de pe suflet și din respirație.
Mai
știu că în viață aripi mi s-au rupt și tăiat...
Și
oricât de mult n-am vrut, oameni din viață mi-au dispărut.
Și
e greu poate de înțeles,
Dar
parcă nu e un simplu demers.
Scriu
și eu o scrisoare către eul meu transparent.
Te
rog, ai grijă de ego-ul meu altern.
Posibilul
meu ucigaș e liber.
E
condus de o ură față de lume.
Posibilul
meu ucigaș a scăpat...
Acum
totul s-ancheiat.
Privirea
sa plină de răutate...
Deja
distruge fără a se uita.
Doamne,
de ce totul e așa complicat?
Când
toată lumea vrea să uite cine l-a creat,
Când
oamenii vor să-mi închidă ucigașul,
Când
oamenii vor să-mi construiască viitorul.
Ochii
săi inspiră frică,
Mintea
sa e tot mai confuză...
Sufletul
său reacționează doar la ură...
Să
zicem...un ucigaș de lumi,
Nu
e primul și nici ultimul.
Parcă
ieri i-am văzut prima dată...
Reflexia
sa din oglindă era putrezită
Uitasem
defapt...
Că
fost un moment de frică...și atunci am realizat ca eu
Eram
în oglindă.
Toți
Un înger mic străbate cerul,
Având o aripă ruptă.
Sunt șoapte aruncate înspre el,
Și plânge.
Moartea e singura lui scăpare,
Plânge și încearcă să trăiască.
Azi un nou val de durere îl distruge.
Parcă nici să se trezească numai poate,
Sau numai vrea.
Spre deosebire de alții,
El își căuta țelul
Îl repeta în minte zi de zi
Nimic numai real...
În mintea sa pierdută-n van
În ochii săi demult plânși,
În viața lui ireală.
Și zâmbetul rupt.
În iluzia lui creată de mine,
Sunt o mică lovitură pentru omenire.
Demonii
Am
început să distrug din durere...
Am
început să țip nopți la rând pentru a putea dormi,
Am
început să urăsc pentru a supraviețui.
Am
stat ore-n șir pentru a contura,
Frica
din persoana mea,
Am
stat zile-n șir pentru a creiona,
Moartea
din umbra mea,
Am
stat ani în șir pentru a profila,
Demonii
din inima mea.
Acum
sunt pregătită,
Nu
mai pot da înapoi.
Timpul
meu se scurge,
Lumea-n
jur se duce,
Viața
mea e pe o foaie scrisă,
Păcat
că cerneala e doar o iluzie.
Și
tot ce am scris e real,
Demonii
mei au creat din nou ceva.
Dar
păcat că...
Demonii
și frica mi-au distrus persoana.
***
”Știi că viața poate fi frumoasă?
Știi că poți fi
fericită?
Știi că poți
zâmbi fără a fi obligată?”
Normal
că nu...
Ești
închisă în cubul tău de durere.
Dar
acum...ia aminte ce-ți spun:
Dimineața
când deschizi ochii- bucură-te!
Iar
seara când te pui la somn- amuză-te!
Știi,
toate în viață se-ntâmplă cu un motiv,
Zâmbește,
ai un vis de-mplinit!
Prețuiește orice clipă,
Prețuiește orice clipă,
Lumea-n
jur te vede diferită.
Știi,
lumina discrepantă,
Din
fiecare dimineață...
Ce
te lovește pe față?
Trebuie iubită.
Știi,
acei oameni care te sprijină,
Acei
prieteni buni,
Trebuie prețuiți.
Poate
viața nu e frumoasă prin ochii mei...
Dar
cu sclipirea din ochii altora, pot supraviețui.
Și
cu iubirea din inima unora...
Pot
să ajung departe.
Pentru Daiana și Paula ”O poezie despre viață, pentru că e frumoasă”
Pierdut demult
Clipe
dulci-amar pur.
Cerul
e plin de sfere imperfecte.
Omenirea
parcă e ruptă din basme.
Mă
simt ca într-o luptă nedreaptă.
E
greu să nu te gândești la disperarea din ochii mei,
Văzuți
prin ochii tăi pierduți.
Nici
măcar căldura inimi tale nu mă face să respir.
Acum
mi-am dat seama, că...
De
fapt nimic nu e real.
Că
nici zâmbetul tău nu e cum a fost la început.
Că
nici dorința de a vorbi cu tine nu mai crește.
Că
nici voința mea de a zâmbi nu poate fi salvată.
Parcă
e prea mult pentru mine.
Trebuie
să mă despart de o parte a mea.
Trebuie
să elimin orice particulă de fericire.
Sunt
eu, o umbră neagră a eului meu transparent.
Când...
Ori de câte ori deschid ochii, ar trebui să fiu fericită.
Dar știi e greu, când nu poți opri timpul.
Mereu m-a fascinat mitologia greacă.
Mai ales legendele, sunt locul unde pot evada.
De multe ori, sunt voci ce încearcă să te distrugă.
De multe ori, ai momente când monștrii din vise...
Sunt reali,
Când mirosul de cadavru viu te ucide.
Când probabil, mintea îți joacă feste...
Când orice paralizie în somn devine reală,
Când stai și te gândești unde vrei să ajungi...
Când ultima clipă a ta este ștearsă dinainte să te naști.
Și mai știi când?
Atunci când orice atingi se distruge...
Și totul doar din vina ta, a mea și a ei.
Te rog, nu mă lăsa să sper.
Copyright
© 2019 Adda Neag (Andreea Diana Neag Csizmar)
Utilizarea
integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.