Poate că nu suntem decât vise...
visele lui Dumnezeu rătăcitoare pe pământ
întrupate prin suflet simțitor și cuvânt...
Femeile?... vise creatoare de vise
prin suferință
pentru suferință
și poate pentru biruință
creatoare de suferință...?
Bărbații? Vise de biruință
risipite-n suferință
născătoare de trufie
devenită nostalgie...?
Și toate astea în numele iubirii
cu speranța desăvârșirii...
Să fie viața suferința lui Dumnezeu
în truda pentru biruința unui Elizeu?
Dansam...
Dansam, iubitule, azi-noapte printre stele
și tu, rătăcind printre visele mele,
mă-ncurajai privind dezlănțuirea
cum binecuvânta iubirea
și retrăiam sublimul din tăcere
și ne-nțeleasa sufletului mângâiere
Când m-am trezit am înțeles că-ntotdeauna
cu tot alaiul făurit de suflete în taină
ești lîngă mine, oricând întind mâna,
chiar dacă viețile în timp și spațiu se destramă
și trupul -mult prea migăloasă haină -
nu-i decât parodie într-o dramă...
Atunci...
Fărâma de bine din rău
mi-a fost provocare mereu
să-ncerc să-nțeleg
să merg înainte
mai ferm, mai cu suflet
poate mai cuminte ...
Așa am învățat că
orice-ai face
într-o zi
drumul ales se va sfârși
și la finalul lui vei întâlni
poate o altă lume
poate o altă viață
dar n-o să fie-n fond- chiar nimeni
care să-ți dea cu-adevărat povață...
vei fi doar tu cu tine
cu fapte-sentimente
cu gânduri-așteptări
mai mult sau mai puțin senine
împrăștiate-n toate cele zări
vei înțelege poate
atunci
ce se cuvine
să crezi
Adevărat, Frumos și Bine...
E soarele-n zenit...
Doamne, mi-ai oferit un timp
să fac ce vreau cu el?
În care anotimp
și care menestrel
mă va-nvăța să fiu doar eu cu mine
să mă-nțeleg
să înțeleg
să fac ce se cuvine
când simt cum risipesc
atâtea clipe pline
de tot ce simt-iubesc?
de prea multe chemări
doar sterpe căutări?...
E soarele-n zenit
și tainicul sfârșit
mă-nvăluie-n senin
de ne-nțeles suspin
de care gându-i plin
când singură-am rămas
să dau speranței glas
crezând în tainic sens
ascuns în univers?
Glosa
Povestea-i biruitoare
Lumea te-nvaţă ce doare
Omul e meschin şi rău
Şi „uitat” de Dumnezeu?
Cuvintele păcălesc
Zborul pare nefiresc
Şi par toate blestemate
Cînd valorile-s uitate...
Mă trezesc şi eu ca prostul
Să vorbesc, uitînd de rostul
Unei mame serioase
Care trebuie să coase
Să gătească şi să spele
Pentru odrasle rebele...
În lumea pilduitoare
Povestea-i biruitoare...
Cînd de-atîta tevatură
Nu mai ştii ce-nseamnă ură
Şi te laşi încîrdăşit
De tot ce credeai greşit,
Uiţi, desigur, de iubire
Speranţă-n desţelenire...
Copleşită de candoare,
Lumea te-nvaţă ce doare...
Te învîrţi ca titirezul
Doar, doar vei regăsi crezul
Care te-a îmbărbătat
De-atîtea ori îmbătat
De iubire şi tristeţe
de surîs şi frumuseţe...
Vai, înmărmurit în hău,
Omul e meschin şi rău...
Dar în ceasul hărăzit
Fără plată ai primit
Fără plată-i deci de dat
Daru-i binecuvîntat
Lucrurile-s aranjate
Pe principii şi dreptate
Pentru orice-arhiereu
Şi „uitat” de Dumnezeu...
Iar cînd pirul năvăleşte
Pleava la pîine rîvneşte
Toate sînt amestecate
Agăţate de-o dreptate
Strîmbă, găunoasă, surdă
Nimeni nu mai vrea s-audă
Vocile prea mult duhnesc
Cuvintele păcălesc...
Parcă eşti mereu drogat
La vremi tulburi înhămat
Nu mai ştii ce-nseamnă glia
Ai uitat ce-i omenia
Te întrebi cum de zîmbeşti
Cînd doar spaime răsădeşti
Simţind visele cum cresc...
Zborul pare nefiresc...
Viaţa e o partitură
Ne-nţeleasă?... Poate dură?...
Dar ea trebuie cîntată
Uneori chiar corectată...
E un dar sau o povară?...
Te întrebi poate într-o doară
Cînd te simţi golit de fapte
Şi par toate blestemate...
Ca un fir... vizibil... mintea
Îţi dezvăluie sorgintea...
Coase totul ca pe-o haină
Ce ascunde sacră taină
Te botează cu credinţă
Care naşte biruinţă...
Lucruri cert stigmatizate
Cînd valorile-s uitate...
Cînd valorile-s uitate
Şi par toate blestemate
Zborul pare nefiresc
Cuvintele păcălesc
Şi „uitat” de Dumnezeu
Omul e meschin şi rău
Lumea te-nvaţă ce doare
Povestea-i biruitoare...
Ninge...
Ninge
gândurile mele
rătăcind printre fulgii de nea
regăsesc privirea ta
cu sclipiri de stea
dragule
și-mi amintesc clipele grele
și mă lepăd de ele
încercând să-mi asum zborul
pe care mi l-ai semănat pe umeri
în suflet și în gând
și nu mai plâng
după aripa pierdută
ci visez la vremea
când totul părea perfect
pentru că iubirea
învăluia orice defect
și simt că ești acolo
unde trebuie să fii
și aripile mele argintii
sunt la locul lor
înviate de dor
și mă bucur de zbor
și mulțumesc în fiecare zi
cerului
pentru lumină și întuneric
pentru ce a fost și ce va fi
în visul feeric
născut din nostalgii
atât de reale
în palmele goale
care păstrează
urmele imposibil de șters
ale pașilor tăi
călăuziți de-un dor imens
prin sufletul meu
pe veci înfrățit cu al tău...
Cornelia
Costin: S-a născut în comuna Sadu, un loc feeric din Mărginimea
Sibiului. A absolvit în 1977 Facultatea de filosofie din cadrul
Universității din București, cu teza de licență “Teoria convergenței sistemelor social-economice (Considerații
sociale și politice)”. În 1989
a susținut examenul de admitere la doctorat și a fost admisă în ianuarie 1990, cu tema
“Impactul
culturii asupra calităţii vieţii”. Este doctor în filozofie (teză susținută în anul 1995). Cornelia Costin a fost profesor, bibliotecar-șef
de filială la Biblioteca Municipală “Mihail
Sadoveanu” din București, documentarist, redactor, cercetător științific la
Institutul de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române, expert
pe probleme de cultură și învățământ la camera Deputaților. Din 1998 până în 2013 a fost consilier
parlamentar la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii.
Poezie scrie - cum singură spune - de când a învățat să scrie, fiind supapa
ei de rezistență în lumea care de multe ori pare străină... dușmană ... dar
căreia îi aparține și în care simte că trebuie să se integreze
exprimându-și-afirmându-și sentimentele, gândurile, speranțele, îndoielile...
Volume de autor:
Politicile culturale şi calitatea vieţii (eseu,
Editura de vest, Timişoara, 1996)
Rugăciune (poezie,
editura Info-Team, Bucureşti, 1998)
Nestingherit se-mpletesc zboruri (poezie,
editura Info-Team, Bucureşti, 2003)
Roua diminetilor uitate (poezie,
editura Ars Longa, 2008; volum tradus în arabă și în engleză în 2017)
Grădina din sufletul
meu
(poezie, editura Ars Longa, Iasi, 2017)
Copyright © 2019 Cornelia Costin
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.