"" JOHAN KLEIN - PARNAS XXI

JOHAN KLEIN
















***

nu prea des dar se întâmplă ¦ chiar se întâmplă ca jumătatea dreaptă
a ochiului meu stâng să tragă cu ochiul la jumătatea stângă
a ochiului drept. & atunci îmi dă impresia că un fulger

mă despică din cap până în picioare. & devin de două ori eu 
cu sentimentul că de-a lungul frunții noastre
(sau de-a latul nu mai știu sigur) trec mlaștini zbură-

toare ce vor umple încăperea din minte cu o-nserare lichidă
(dar ce noapte va fi și ce scurtă moarte – cândva moartea
avea gustul unei ambiții cândva am spus) și nici nu durează mult

că ceasul bate în cifra unor apostoli și ceasul bate în cifra
unor zodii & atunci știu că totul revine la  n o r m a l 
toate își capătă din nou mersul firesc al lucrurilor

apropiindu-se clipa în care mă întorc la mine și nimeni
altcineva nu se mai apropie de nimeni & de nimic
că vine vremea în care fețele îmbătrânesc

înainte de vreme și nebunii visează frumos
sau spun adevăruri – dintre cele mai crunte – în
fața lumii întregi cu zâmbetul pe buze
ochii ei ocupă întreg visul meu


***

clipa o palidă secundă despletindu-se dezbrăcân-
du-se cu încete mișcări un dans psihedelic al ini-
mii prin aer un sfârșit logic dintre două clipiri


***

timpul ca
o mașinărie
grotescă
imensă
și crudă
ce merge
pe oameni


Johan Klein (n. 7 mai 1994): Absolvent al Facultății de Geografie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca. A publicat în revistele literare Tribuna, Ateneu, Revista Nouă, URMUZ, New York Magazin, Sintagme literare, Manifest Românește (prezent cu o serie de ilustrații și versuri). În august 2016, o parte din versuri sale au fost re(citate) la postul de radio (Radiovocativ). În același an, poezii semnate de Johan Klein au fost incluse într-o antologie de versuri, într-un proiect susținut de platforma culturală TiMAF, alături de texte semnate de Hanna Bota, Gabriel Bota, Ioan-Pavel Azap, Oana Boc, Vasile Igna, Alexandru Jurcan, Alice Valeria Micu etc. În 2017 o parte din textele sale au apărut la Galeria de Artă „Nicolae Tonitza” din Iași, în cadrul unui proiect vernisaj-poezie. 

Volumul de debut:

Dincolo de ceilalți Tu (Editura Charmides, 2019)

Copyright © 2018 Johan Klein
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Un produs Blogger.