Eu sap în limba mea.
Sap de parcă
aș fi înhumat de viu
și trebuie
să mă dezgrop
cuvânt.
Timpul dispare din mine
și-n locul lui apare o oglindă.
Mă văd
și nu-mi simt atingerea.
Sunt pe cât se poate de real.
În același timp,
sunt pe cât se poate de ireal.
Când, uneori, arunc în mine cu o piatră
se sparge oglinda
și mi se amestecă viața cu moartea.
Atunci văd chiar și
fețele morților
de când timpul lor avea trupuri.
Văd și cuvintele uitate în mine
cum încurcă viața
cu ceea ce numim noi moarte.
Pasăre
de lut
Când căldura va rămâne o amintire
o palmă îți va fi o foaie albă.
Iar în cealaltă palmă
îți va sta cenușa cuvintelor
pe care o vei pune
într-o pasăre de lut.
După aceea,
pasărea se va cutremura.
Eliberare și îngenunchere
Alarma mobilizează
toate mașinile de pompieri
orașul se acoperă de fum
în fiecare gură de scrib
un foc de tabără
e simultan eliberare și îngenunchere.
În limba de lemn
o lacrimă sculptează un semn de
întrebare.
Nu trebuie dat,
cu orice preț,
un răspuns.
Și moartea
Utilă ca explicația unui cuvânt
găsită în dicționar
e până la urmă și moartea.
De la o zi la alta
se răsfrânge tot mai mult
pe fundul unei cești negre
din care îmi bea ziua.
La capătul frământărilor
Gândurile mi se zbat ca păstrăvii
într-un minciog și se avântă să iasă
din țesătura de zile cu griji mărunte.
Încerc să evit
dispariția spațiului dintre idei
și frământarea zadarnică din plasa
captivă.
Timpul pare că se-împotrivește,
cerul pare că se lasă peste pământ
ca un capac.
Viața cu tot insolitul ei
încheie un armistițiu peren
cu moartea stăpânită și ea tot de
insolit.
La capătul frământărilor
ies în relief degetele care ne mângâie
după orice înfrângere și după orice
victorie.
Pe fugă
A dormi pe o pernă umplută
cu file incinerate
e o captivitate necesară
înainte de a fi liberi,
înainte de a ne mulțumi
cu niște răspunsuri
la care n-am aflat întrebările.
Totul e pe fugă
nu mai curge ca altădată.
Atârnăm unii de alții
însă legați cu sfori
nu cu nodurile solidarității.
Cine ajunge primul,
cine pune mâna primul pe armă,
cine lovește letal din prima
cu și mai ales fără argument
este învingătorul.
Socrate e mut.
În rest, doar vorbe
Carnea mă strânge.
Mă pietrific
și mă rotunjesc.
Sunt pe margine de abis,
sunt o lume posibilă
ce în sine mă pot prăbuși.
Cuvintele ce mă urmează
spun doar câteva povești.
În rest, doar vorbe.
Ecuație
Un val poartă în derivă
cuvinte rupte în silabe
de mâini ce-și domolesc furia
în solul unei melancolii nisipoase.
Un păianjen își întinde pânzele
între crucile voastre
și eu – Mamă și Tată vă îmbrățișez
trupurile de lemn
în timp ce lacrimile-mi cad
pe o fotografie alb-negru
cu umbre slăbite.
Un sâmbure de avocado
ține simultan o lecție despre viață
și o lecție despre moarte.
Și fructele lui își caută împlinirea
în anotimpuri ratate de oameni.
v +p+s = eu
știind că :
un val poartă în derivă
cuvinte rupte în silabe
și
un păianjen își întinde pânzele
între crucile voastre
și eu – Mamă și Tată vă îmbrățișez
trupurile de lemn.
Fluturii din pieptul meu
Un om cu piciorul amputat
mă oprește la un colț de stradă.
Apariția lui mă face
să-mi simt plămânii
ca pe niște fluturi înălțându-se.
Trecătorii aruncă monezi,
în vreme ce el
mai bea câte o gură de votcă.
De la o monedă la alta
trec cu el de la un cuvânt la altul.
Mă cheamă aproape de gura lui
și-mi povestește
cum aleargă în vis
după fluturii din pieptul meu.
În primăvara celeilalte vremi
Cuvintele ce mă-nsoțesc
în primăvara celeilalte vremi
împart respirația mea
în scurte vieți,
niciodată sfârșite.
Sub unduirile unor flăcări,
eu plec în locul lor
și ele se mută în locul meu.
Gabriel Hasmațuchi (n. 1 octombrie 1974, Negrești, Vaslui) este poet și
eseist. S-a format ca poet în cadrul Cenaclului literar „Zburătorul” din
Onești sub îndrumarea scriitorului Gheorghe Izbășescu (1935-2017). La Sibiu, în
anii studenției (1999-2003), a fost membru al cenaclurilor „Conexiuni”
și „Vladimir Munteanu”. Ca redactor al revistei Saeculum
(2009-2015), publicație condusă la acea vreme de criticul și eseistul Ion Dur, Gabriel
Hasmațuchi a început să se afirme și ca eseist, iar din anul 2017 este membru
al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu.
Actualmente, Gabriel Hasmațuchi este lector universitar dr. în
cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității “Lucian Blaga” din
Sibiu, redactor-șef al revistei Saeculum, coordonator al Sibiului
universitar, publicație-școală pentru studenții de la jurnalism și
comunicare. Scriitorul este absolvent al Liceului de Filologie-Istorie din
Onești (1993) și licențiat al Facultății de Jurnalistică a Universității “Lucian Blaga” din
Sibiu (2003). Din 2011, Gabriel Hasmațuchi este doctor în filosofie al Universității
Tehnice din Cluj-Napoca – Școala Doctorală de Filosofie
și Comunicare a Centrului Universitar Nord din Baia Mare, cu o teză despre gândirea teologului și
poetului Nichifor Crainic, sub coordonarea științifică a profesorului univ. dr.
Ion Dur. Debut absolut cu poeziile „Pagina șapte” și „Seism” în Zburătorul (nr.
1-2 din 1992, p. 2).
Colaborări:
Zburătorul, Cuvîntul, Vatra, Steaua, Familia, Bucovina
literară, Aiudul literar, Biblioteca Bucureștilor, Transilvania, Euphorion,
Saeculum, Amurg sentimental, Scrisul românesc, Cenaclul de la Păltiniș și altele.
Cărți publicate:
Intermundii (editura Imago, Sibiu, 2002)
Puncte de fugă (editura Scrisul românesc, Craiova, 2013)
Structuri filosofice
în scrierile lui Nichifor Crainic (editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2014)
Eseuri și
(pre)texte critice (editura
Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2015)
Noduri (poezie, editura Agnos, 2018)
Noduri (poezie, editura Agnos, 2018)
Copyright © 2018 Gabriel Hasmațuchi
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului