Ioana-Camelia Sîrbu – Conjugările
iubirii (editura Rafet): În
Conjugările ei se simte setea de limba română, de perfecțiune, de „slovă”. Pe
de-o parte, este trăirea care pârjolește prin rezonanță, pe de altă parte,
creația sa este asemenea unui laborator în care au fost puse la dospit teme
unitare, șlefuite cu migala făurarului în explozii de nuanțe (predominant
cenușii), forme și profunzimi. Prin descătușarea de canoane, prin
reinterpretarea miturilor, prin înnobilarea lexicului neologic, autoarea își
filtrează și educă publicul, cheia de boltă fiind tocmai o nouă eră de
intelectualizare a emoțiilor (extras
din prefața volumului semnată de prof.dr. Alina Nicoleta Vețeleanu). Ioana-Camelia Sîrbu vă invită să
descoperiți în volumul ei de poezie cele 10 conjugări ale iubirii: Luliki, a Cuvintelor din vânt, a Momentului, Nemo, Război,
Sanctuar, Atlas, a Corciturilor, a Iubirii și Moartea:
Din Conjugarea a treia: A momentului
Dragul meu început
Am fost mereu un început ca tine,
Am terminat de fiecare dată un
sfârşit...
Mă simt şi-acum un paradox claustrofobic
Când mă sfârşesc
Tuşind iubire şi suspans
Şi începând
un nou sfârşit...
Să-ncepem dar!
Din
Conjugarea a IV-a: Nemo
Diateza Nemo
M-aş fi putut îmbolnăvi
De multele categorii verbale
Fără raport de sine şi a fi
Dar eu l-am rezistat sub pleoape doar
Mai aproape printr-o literă...
Aici, pe hârtie, lângă puls
Curgându-mi în venă,
L-am trăit pentru mine
Dansându-i ritmat într-un sine
Să cred că îl doare
Existenţa sinistră de-a nu fi pe lume,
Zburându-mi-l prin noapte:
I-am spus Nemo, cuibărit între şoapte
Fără silabe şi fără fapte...
Oricât aş scrie despre el,
Oricât aş dori să-l adulmec
Cu piele, cu os
Un alt ecou al lumii mele,
Un rece nemişcat,
El, Nemo, nu exista...
Din
Conjugarea a VI-a: Sanctuar
Taifunului
Te voi păstra în mine
refugiat de timp,
te voi ține în brațe,
te voi tine cu dinții
vindecându-mă cu osanale ție...
Tu mă vei privi ca pe oricine,
știu,
un simplu trup
ce carnea-și mișcă prin banal,
dar în lăuntricul din mine,
cu literele de tipar
vei trăi veșnic...
Scrijelite bine în sufletul din mine,
te voi împrejmui
c-un orizont de litere divine...
Te voi zidi în rime,
în stâlpi de colosal...
Tu vei fi liber la suprem,
Eu voi fi sclavă în profanul
viselor de-a-ți fi
sărut de carne în fiori...
De-a distanța
te voi adora
cum știu eu să privesc în zare,
de la depărtare,
zburatorule taifun!
Din
Ultima conjugare: Moartea
Siderurgie
m-ai lăsat să mă dezintegrez
în atomi de singular
să cred în
liniştea
deziluzei
să mă mişc
între sateliţii sinelui meu
cu jungla siderurgică
într-un singur vers de fier
neruginit
tu mă extragi
din mine
cu toată esenţa puterii
mă clatini pân’ la temelii
să fiu
un singur vers
cicălitor
scris şi rescris
în fiinţa ta
te gust
cu cea mai mare teamă
pân’ la păcat
tânjindu-te
exist
să te aştept
concret
pân’ la rugină
Citește mai multe versuri și profilul
autoarei aici: Ioana-Camelia Sîrbu
Copyright © 2018 Ioana-Camelia
Sîrbu
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.