ADINA IHORA

Cu primăvara-n plete

Cu primăvara-n plete hoinăresc

Pe-alei înmiresmate, longiline

Copacii-nalţi privirea-mi înverzesc

Timpanele îmi sunt de zumzet pline

Şi braţele ca nişte ramuri cresc

Croindu-şi drum frumos către lumină     

Iar degetele, vii, înmuguresc

Făptura toată mi-e de sevă plină

Pe umeri mii de fluturi poposesc

Cu-aripile lor tandru mă dezmiardă

Magnolii mov pe tȃmple-mi înfloresc

Culorile-n văzduh încep să ardă

Nu m-aştepta iubite, îmi vuiesc

Arterele de dor ca o fanfară

Căci sufletul nebun azi mi-l hrănesc

Cu zbor de fluturi şi cu primăvară

Fii

Fii solul meu din care să rodesc

Să mă hrănesc din seva ta fecundă

Ce-n trupu-mi feciorelnic să pătrundă

Şi ca un crin suav să înfloresc

Fii râul meu în care să mă scald

Şi să mă spăl de vini şi de păcate

Redobândindu-mi dulcea puritate

A sufletului, preţios smarald

Fii vântul meu pe care să mă-ntind

Şi să mă las purtată-n zări, departe,

Uitând de rău, de tristeţe şi moarte,

Eternitatea în plete să-mi prind

Fii cerul meu pe care să m-aprind

Să strălucesc deplin întreaga noapte

Să ard ca o văpaie printre şoapte

Cu lumina-mi vie să te cuprind

Fii omul meu, trimisul meu ceresc

Care prin dragostea-i să mă înalţe

Picioarele-mi desculţe să le-ncalţe

C-un simplu, imuabil, «Te iubesc»!

Dor de tine

Cu braţe întinse din umede luturi

Te-aştept ne-ntinată de dor să mă scuturi

Să-mi smulgi din artere un vaiet de tubă

Ce-n cap mi se sparge cu-ecouri de hrubă

Te-aştept de neanturi duios să mă vindeci

Şi cerul de lână murdară să-l spinteci

Lumina să-mi umple pupilele tulburi

Şi păsări măiastre să cânte în cuiburi

Să picuri o ploaie cu stropi de safire

Să-mi spele tristeţea şi numai iubire

Să-mi curgă în palme pe linia vieţii

Azurul te-aştept să-l redai dimineţii

Nu-mi trebuie daruri, te rog nu mai pierde

Secunde ca veacuri, ia-ţi mantia verde

Şi vino pe aripi de roiuri de fluturi

Ţe-aștept cu credinţă de dor să mă scuturi

Mă plouă

Mă plouă ploi perverse şi fatale
Din păr îmi scurg tandrele mângâieri
Şi dulcea urmă a palmelor tale
Dintr-un alt timp ce parcă a fost ieri

Mă plouă ploi cu aspră nărăvie
Din ochi îmi spală imaginea ta
Ce până azi a fost atât de vie
Şi sufletul stingher mi-l alinta

Mă plouă ploi ce mă strâng ca-ntr-un cleşte
Parfumul tău mi-l picură din nări
Îl iau cu ele pe furiş, hoţeşte,
Şi îl împrăştie în depărtări

Mă plouă ploi perfide, asasine,
Sărutul tău de pe buze mi-l şterg
Şi îmi îngheaţă-ncet sângele-n vine
Preschimbându-mi inima în aisberg

Mă plouă ploi viclene ce dezbină
Îmi fură de pe trup căldura ta
Ce mă-nvelea în nopţi fără lumină
Cu-o lungă mantie de catifea

Mă plouă ploi infame şi meschine
Mă înfioară cu stropi uzi şi reci
Îmi spală gândul ce-i prea plin de tine
Şi mi te scurgi în picuri mari şi pleci…

Note despre mine însămi:

Adina Ihora: Sunt o ardeleancă în exil în București, cu sufletul uitat printre crestele munţilor ce gâdilă cerul, pădurile mirosind a răşină şi pârâurile susurând printre pietre rotunjite de atâtea mângâieri. Sunt un suflet de adolescentă captiv într-un trup care n-a ştiut să-şi îngheţe devenirea. Când naivitatea mea transilvano-adolescentină se izbeşte frontal de exigenţele necruţătoare ale marelui oraş mă-nconjor cu toată forţa lăuntrică de scutul meu de poezie.

Poezia m-a vizitat în copilărie apoi m-a abandonat pentru multă vreme, revenind la mine la vârsta maturităţii îmbrăcată într-o rochiţă vaporoasă de folk. Am primit-o cu bucurie şi cu gratitudine şi o voi strânge în braţe cu dragoste atâta vreme cât îi va plăcea compania mea. Când va voi să-şi redobândească libertatea îi voi da drumul să zboare şi voi păstra în nări mirosul ei ameţitor.

Copyright © 2018 Adina Ihora

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.