Steluța
Crăciun – Uși de hârtie: Pentru mine poezia este mai mult decât o
pasiune, un hobby, o ocupație. E o formă de salvare a unei părți din mine, *non
omnis moriar*, cum spunea Horațiu. Și, într-un anume fel, poezia este zborul
meu.
“Steluţa Crăciun scrie ca şi cum ar reconstrui din
„piesele” de amintiri/ trăiri, gânduri, sentimente pe care le-a păstrat în
sufletul său, ca pe nişte „cuiburi pentru un rest de vis”, drumul său (real sau
închipuit/ dorit) prin viaţă. Sigur, viaţa e o călătorie aparte, un „drum” pe
care fiecare dintre noi îl străbate şi îl percepe într-un fel unic. („Timpul se
scurge fierbinte/ ca aurul topit curgându-ne rotund/ pe degete”, dar, în fond, „blestemul lui
Midas/ ne bântuie la cerere”). Aici însă Steluţa Crăciun ne vorbeşte de multe,
începând, poate cu miresme de demult, dinspre „acasă”, din curtea părintească,
pe care „străine buruieni au ocupat-o, săraca”. Poate că, odată, când a slăbit
puţin ghearele „cuştii” pe care, ca fiecare, şi-a construit-o din zilele sale,
cât să ajungă din nou acasă, şi să se descalţe la poartă, căci „doar aşa poate
curtea să-mi citească/ tălpile şi să mă primească”, a simţit în suflet că
acolo, „în grajd, sau doar în vis” mai „nechează caii de dor”. Doar că în poem,
ca altădată „tânărul meu tată se urcă/ în spatele lor călare şi/ într-un ultim
gest de iubire/ zboară cu ei la apa cea vie”.
(…) Pe scurt, este cartea unei autoare care lasă impresia
că foloseşte vocabularul în direcţia dorită, apelând la tropi fără insistenţă,
mai curând ca nişte nuanţe care pot reda mai limpede, poate, o umbră, o culoare
de care are nevoie pentru a „construi” imaginea pe care o caută. Poate că, aşa
cum spune autoarea acestei cărţi, „poetul îşi scrie cu bucăţi de cărbuni
testamentul” cu mult înainte de a simţi capătul timpului pe care îl are, poate
că, la fel ca mulţi alţii, a aşteptat să aibă starea şi cuvintele să îşi scrie
„visul alb visul/ pe întunericul nopţii”. Cine ştie. Eu însă aşa am citit
aceste texte, ca re-vederea/ re-desenarea, aidoma cum au fost sau aşa cum erau
visaţi, paşii unei călătorii, în drumul spre „acasă”, acolo unde poţi să simţi
cum sorbi din aer şi din gânduri statornicie.” (extras din “Cuvântul înainte” la volumul “Uși de hârtie” semnat de scriitorul, editorul și jurnalistul cultural
Marius Chelaru)
A la
recherche...
- Mai caută, îmi spuneai, mai caută,
e acolo,
orientează-te după miros,
mai ții minte, mirosul acela
ușor dulceag, ușor piperat,
ce-mi evoca mie India,
nu știu de ce,
n-am fost niciodată acolo,
cred că era mai curând
mirosul
amestecat
de leuștean și de mentă
ce se uscau în podul casei,
cu cel de vanilie al prafului
ce proiecta fascicole de lumină
prin lucarne,
când răsfoiam cărțile de școală ale
tatei,
caietele bunicului
cu scrisul acela frumos de care ne
minunam.
Acolo găseam noi
mirabile fragmente de timp
pe care doar noi le mai citeam
și pe care, în serile de iarnă
auzeam cum le rostogoleau șoarecii...
Sau erau nucile?
Acum, chiar de vreau să mai caut,
nu mai pot:
am atâtea temeri și atâtea regrete
care mă țintuiesc precum reumatismul.
Iar tu nu mai ești
să-mi dai vreun indiciu.
“Plus
jamais, plus jamais...”
- celui ce mi-a făcut cunoștință cu
Amos Oz -
Pe lespezile încinse, șopârle subțiri
își ard primul strat de piele
până la abandon.
Marmura bătrână se dă la o parte,
învinsă de niște plăpânde tulpine,
vântul uscat se foșnește neliniștit,
greu de ecouri,
bătrânii și credincioșii sicomori
opun rezistență deșertului...
Noaptea însă, coborâtă brusc,
fără
preludiul asfințitului,
strânge tot mai mult
cercul oportunist și imprevizibil al
nisipului
pe care sclipesc lacomi
ochii șacalilor...
Ea a plecat înfuntând nisipurile
și apa cea mare.
A luat cu ea regretele, lacrimile,
remușcările
și toate nopțile de dragoste
și nu va ma veni niciodată.
Dar umbra lui nu știe toate aceste
și, la lumina lumânării, se lungește
prin toate colțurile, căutând-o...
și, negăsind-o,
o reinventează, scriind-o.
Andante
capriccioso
- E doar vântul, îmi spui, nu plânge e
doar vântul
iar stelele nu tremură înfrigurate însă
aerul rece
e mediul perfect, generând un viciu de
refracție,
așa că
nu plânge, iubito, e la locul ei veșnicia.
Ea are răbdare (și timp) să ne aștepte,
mai stai
preț de o viață, sau doar de o frumoasă iubire,
căci nu viața, ci iubirea, se spune, e
un pas către ea -
efemeride ce suntem, sperând în secret
nemurirea.
Tu vezi ce grozăvii se-ntâmplă în lume,
my dear:
balene în val se-aruncă pe o plajă de fițe-n Hawai,
păduri seculare nasc în adâncuri
pustiitele dune,
singuratici, urșii polari plutesc pe
banchize-n derivă.
Poate-n clipa aceasta, a-nceput marea
finală,
poetul își scrie cu bucăți de cărbuni
testamentul,
pe scări de mătase spre cer doar săracii cu duhul se nalță,
Pe când focul arde continuu mocnit. Nu
plânge, e vântul...
Călătorie
eșuată
Profitând de o clipă
în care tot corpul meu era obosit și
neatent,
m-am strecurat pe furiș afară din el:
am așteptat să se întunece,
l-am înfășurat într-un palton gros
și l-am abandonat pe o bancă în parc,
unde la lumina chioară a felinarelor
oricine putea crede că e un bețiv
nenorocit
iar până la ziuă, când se va descoperi
adevărul,
ehei, câte voi putea face:
voi fi departe,
călătorind liberă ca gândul.
Îmi faceam bagajul liniștită
când mi-a sunat telefonul
ca să mă anunțe să merg
să-mi iau corpul de la poliție:
îl amprentaseră și mă găsiseră în baza
de date:
de unde era să știu eu
că amprentele degetelor
erau identice cu ale sufletului...
Dejun
pe iarbă
Uite că secolul XIX a bătut de jumătate:
e timpul să ne scoatem iubirile
la iarbă verde,
să le mângâie lumina prefirată
trupurile albe.
Prea multa ipocrizie
ce a învăluit amorurile în alcovuri
unde priveau pe gaura cheii
servitorii voyeuriști
s-a risipit cu ceața albă a dimineții.
Doar așa putem noi vedea
resturile dejunului în prim plan:
natură moartă pe rochia
albastră, boțită,
aruncată în grabă...
Ei, acum că le-au făcut pe toate,
domnii pot vorbi politică,
în timp ce trupurile fetelor luminând
așteaptă răbdătoare
să li se facă iar foame,
așa, ca să crape de ciudă
toți pudibonzii ce se trezesc noaptea
nădușind.
Sau e doar o impresie?
Copyright © 2018 Steluța Crăciun
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.