după ce mor
vreau să îmi donați organele
în mine vor avea încă loc războaie
să nu ridicați niciodată steagul alb în
numele meu
sau al lacrimilor pe care le-am uscat pe
pernele indiferente
să nu îmi ștergeți buzele
nu regret nici un „te iubesc” pe care
l-au rostit
să nu vorbiți în numele meu
cuvintele nu mi-au făcut niciodată
dreptate
fluturi, pace, iubire, somn
***
mai înghiți o pastilă de stomac
după ce ți-ai vârât cu forța dulciuri pe
gât
pentru că nu ai alte vicii
și chiar și cei mai urâți dintre noi
trebuie să se descarce cumva
chiar și cei mai lași trebuie să își
facă avânt
la un moment dat
îți mai amintești de adolescență
de visurile la care de atunci zidești
și pe care, ca un Dumnezeu responsabil,
le dărâmi constant
viitorul se construiește cu pastile
au mințit când au spus că vei ajunge o
legumă
încă simți tot
și nimic nu te va elibera de asta
vreodată
***
inima mea este glezna fracturată a unei
balerine inima mea este guma mestecată de pe talpa unui pantof inima mea este
peștele înghițit de un rechin inima mea este rujul întins de pe oglindă inima
mea este prima frunză care cade toamna inima mea este haina roasă-n cot inima
mea este prima ședință la alcoolici anonimi inima mea este sângeriul mării când
apune soarele inima mea este prima mână de pământ aruncată peste sicriu inima
mea este prea aproape de tine
și doare
Raluca Maria Pop (n. 6 februarie 1989): S-a născut la Sibiu, are 29 de ani
și a absovit un liceu cu profil ecologic. Își dorește să urmeze cursurile unei facultăți de
pedagogie, visul ei fiind să ajungă educatoare. De câteva luni locuiește în
Călărași și s-a concentrat pe lucrul cu copiii, lucrând la diferite locuri de
joacă și ca bonă. Raluca Maria Pop mărturisește: Scriu în momentele în care am nevoie să mă descarc de
anumite emoții, de cele mai multe ori negative.
Copyright © 2018 Raluca Maria Pop
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.