Poetule trist... privește-ți orașul,
ce te respiră duios, la tot pasul,
pe străzi, geme versul, ca șoapte,
ce te respiră duios, la tot pasul,
pe străzi, geme versul, ca șoapte,
și “ecou de romanță” în noapte.
Privește, botezul primăverii, Poete,
iarba a-ncolțit, până și-n ghete,
pe cer, ici colo, câte un nor violet
iarba a-ncolțit, până și-n ghete,
pe cer, ici colo, câte un nor violet
survolează urbea renumită, prin poet.
Poetule trist... dezbracă melancolia,
ridică privirea, adulmecă magnolia!
florile albe ți-au înrămat bronzul,
ridică privirea, adulmecă magnolia!
florile albe ți-au înrămat bronzul,
iar obrajilor le-au împrumutat rozul.
Privește-ți orașul cu siluete, Poete,
i-ai devenit simbol, chiar pecete,
plumbul înnobilat, cu multe carate,
și-n balanța Literaturii, eternitate.
i-ai devenit simbol, chiar pecete,
plumbul înnobilat, cu multe carate,
și-n balanța Literaturii, eternitate.
Poem de
iubire
Am deszăpezit gândurile prinse-ntre troiene,
în suflet pâlpâie lumânarea ce picură amintiri,
altă iarnă îşi cerne fulgii peste umeri şi gene,
dar parcă a fost ieri când mă topeai în priviri.
Ţi-am simţit zvâcnirea aripilor în preajma-mi,
adierea ce mi-a răvăşit păru-n prag de iarnă,
mult mai târziu, am înţeles rostu-ţi din lacrimi,
dar mi le-ai dăruit ca perle, în ultima toamnă.
Încă, te doare zbuciumul şi frământare mea,
destinul ne-a ales părţi ale aceleaşi scântei,
dar te voi cauta prin cărţi, să-ţi simt adierea
şi parfumul de sub teiul cu flori, ca ochii mei.
Cărţile din bibliotecă le voi pune-n câțiva saci,
sunt prea mari, grele... să le şterg praful gros,
voi păstra şi citi doar, Odă de Eminescu, căci
„nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, serios.
Am deszăpezit gândurile prinse-ntre troiene,
în suflet pâlpâie lumânarea ce picură amintiri,
altă iarnă îşi cerne fulgii peste umeri şi gene,
dar parcă a fost ieri când mă topeai în priviri.
Ţi-am simţit zvâcnirea aripilor în preajma-mi,
adierea ce mi-a răvăşit păru-n prag de iarnă,
mult mai târziu, am înţeles rostu-ţi din lacrimi,
dar mi le-ai dăruit ca perle, în ultima toamnă.
Încă, te doare zbuciumul şi frământare mea,
destinul ne-a ales părţi ale aceleaşi scântei,
dar te voi cauta prin cărţi, să-ţi simt adierea
şi parfumul de sub teiul cu flori, ca ochii mei.
Cărţile din bibliotecă le voi pune-n câțiva saci,
sunt prea mari, grele... să le şterg praful gros,
voi păstra şi citi doar, Odă de Eminescu, căci
„nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, serios.
Iarba
neuitării
Caii gândurilor pasc același tabun,
iarbă crescută-n lacrimile neuitării
și-atunci când fierbe cerul se răzbun,
bat cu copita-n pământul depărtării.
Ploile fierbinți au opărit iarba-ncolțită,
borangicul-verde s-a macerat tăceri,
câmpia dorințelor a rămas nepețită,
iar peste umeri s-au înțelenit dureri.
Tăcerile suspină prin porii neputinței,
împânziți peste pământul înstrăinării,
dar am rămas credincioasă năzuinței,
fără de care nu va-ncolți iarba iubirii.
În privirea mea se-ascunde o dorință,
ce n-a părăsit câmpia de sub pleoape,
iarba neuitării a crescut ca o sentință,
chiar de caii gândurilor pasc aproape.
Caii gândurilor pasc același tabun,
iarbă crescută-n lacrimile neuitării
și-atunci când fierbe cerul se răzbun,
bat cu copita-n pământul depărtării.
Ploile fierbinți au opărit iarba-ncolțită,
borangicul-verde s-a macerat tăceri,
câmpia dorințelor a rămas nepețită,
iar peste umeri s-au înțelenit dureri.
Tăcerile suspină prin porii neputinței,
împânziți peste pământul înstrăinării,
dar am rămas credincioasă năzuinței,
fără de care nu va-ncolți iarba iubirii.
În privirea mea se-ascunde o dorință,
ce n-a părăsit câmpia de sub pleoape,
iarba neuitării a crescut ca o sentință,
chiar de caii gândurilor pasc aproape.
Tribunalul
Timpului
Am fost îndrăgostiţi, unul de celălalt,
în vremuri ce par atât de vechi, prăfuite,
şi credeam că toate au rămas
amintire într-o ramă,
ascunsă în acea zi de septembrie.
Ne despărţisem printr-un lung sărut,
dar păstrasem îmbrăţişarea
şi, ca într-o gară,
fiecare căuta grăbit peronul,
trenul în direcţie opusă.
Cu speranţa că timpul va descânta durerea,
ne obişnuisem să trăim separaţi,
neştiind că liniştea
poate să suporte atâta suferinţă,
era liniştea dinaintea furtunii,
ne-a răscolit adâncul inimii,
s-au reaprins scântei
şi ne-am trezit cu sufletele vălvătaie,
adevărate văpăi.
Tăcerea dintre noi devenise agasantă,
în aer pluteau întrebări,
mai ales una aştepta răspuns:
“ne mai iubim sau întrebând greşim?”
N-am fi ştiut niciodată, dar
la Tribunalul Timpului am câştigat sentinţa.
în vremuri ce par atât de vechi, prăfuite,
şi credeam că toate au rămas
amintire într-o ramă,
ascunsă în acea zi de septembrie.
Ne despărţisem printr-un lung sărut,
dar păstrasem îmbrăţişarea
şi, ca într-o gară,
fiecare căuta grăbit peronul,
trenul în direcţie opusă.
Cu speranţa că timpul va descânta durerea,
ne obişnuisem să trăim separaţi,
neştiind că liniştea
poate să suporte atâta suferinţă,
era liniştea dinaintea furtunii,
ne-a răscolit adâncul inimii,
s-au reaprins scântei
şi ne-am trezit cu sufletele vălvătaie,
adevărate văpăi.
Tăcerea dintre noi devenise agasantă,
în aer pluteau întrebări,
mai ales una aştepta răspuns:
“ne mai iubim sau întrebând greşim?”
N-am fi ştiut niciodată, dar
la Tribunalul Timpului am câştigat sentinţa.
Maria-Ileana Tănase (n.
18 februarie 1957, Bacău):
A debutat literar pe suport hârtie în
revista Negru pe Alb - numărul festiv din 8 Martie 2014. Maria-Ileana
Tănase a publicat versuri în mai multe reviste literare: Negru pe Alb, Bogdania,
Amprentele sufletului, Nomen Artis, Taifas literar, Cronos, Vocativ, e-Creator,
Ante Portas, Revista Albanezul, TopLitera, Independenţa română, Moldova
literară, Cervantes şi Poezia (sub egida U.S.R.). De
asemenea este co-autor la câteva antologii: Petale de suflet,
Eminescu-geniul stelar, Antologie bilingvă româno-italiană, Antologie poeți
contemporani, Cu tine în gând, Gânduri dintre anotimpuri, Femeie
omniprezentă, Cântecul creaţiei, Toamna asta plouă cu lacrimi, Actori printre
astre, Lyrics et Prosa (volumul III), Antologia - Dialog cu versul
iubirii, Culegere texte 2016 şi 2017 „Cenaclul de la Roma”, Literatura din
călimară, Surâsuri în alb-negru, Toplikidterra - Antologie versuri pentru
copii, Antologia “Napoca Nova” (nr. 16, 17 şi 18), Prozatori în Arenă, Carmen, Simfonia iubirii,
Lacrima dragostei, Clepsidra cu sentimente şi Antologie Poetica - Cenaclul
Poetic Schenk. Maria-Ileana Tănase este nominată în LiterCritica
şi Vama Viselor (antologii de texte critice - Armonii Culturale).
Din luna martie 2017 face parte din Liga Scriitorilor din România.
Autoprezentare:
Poezia este
cântecul din sufletul meu, mâna intinsă ce mă susţine la greu.
Am venit pe lume într-o zi de 18 februarie 1957, în satul
Pănceşti, comuna Sascut din judetul Bacău. Pentru foarte mulţi ani, am locuit
în municipiul Bacău, orașul tinereții, al maturității și de care am rămas
foarte legată... îl consider emblematic, deoarece pe aceste meleaguri îmi sunt
rădăcinile. Viaţa mi-a purtat paşii în mai multe locuri, printre care şi
Bucureşti, în prezent trăiesc la Roma, dar într-o zi va sfârși acest
periplu, când mă voi reîntoarce la București. Fiecare dintre noi suntem
înzestraţi cu un bagaj emoţional, pe care-l deschidem mai devreme sau mai
târziu, iar unii niciodată. Am început târziu să scriu, cu toate că travaliul a
necesitat un timp destul de lung, naşterea a fost chiar uşoară. Se spune că
după cincizeci de ani oamenii se descoperă pe ei înşişi, aşa cum sunt. Au
existat dintotdeauna componentele reacţiei, dar a fost nevoie de un “catalizator” şi s-a produs o „reacţie în lanţ'”. Niciodată
nu îmi propun ce să scriu, pot şi o fac doar atunci când simt. Scriu din suflet
şi cu sufletul, versurile-mi sunt aripi de suflet și așa cum am
spus-o de multe ori: Eu nu scriu poezii, emoția mă scrie pe mine! A
scrie nu este uşor, a scrie din suflet cu tot ce există acolo chiar este foarte
greu. Scrisul este cea mai înţeleaptă nebunie.
Volume de poezie:
Focul iubirii din urmă (editura “Armonii Culturale”, Adjud, 2015)
Iubirea cu suflet martir (editura “Armonii Culturale”, Adjud, 2016)
Note de toamnă (editura “Armonii
Culturale”, Adjud, 2016)
Viața, ca un maraton (editura “Armonii Culturale”, Adjud, 2017)
Eterna stagione (Anotimp etern) (volum antologic de poezie în limba italiană, editura
“Armonii
Culturale”, Adjud, 2017)
Periplul unui destin (volum de versuri în curs de pregătire în vederea
editării și tipăririi, 2018)
Copyright © 2018 Maria-Ileana Tănase
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.