VIORICA MORNĂILĂ

1.

e albul mai alb

decât poate îl vezi

amară-i și toamna-n pahare ciobite

se-ntunecă-n ochi herghelia de corbi

și plouă în noi

cu tăceri biciuite.

sfârșit e și cerul adormit pe obraz

lunatecă noaptea se rupe-n năframe

colindă prin vis cavaleri fără oști

și teama în mine vibrează.

și mută-i durerea din albul prea alb

cu degete ude mă tremură bruma

am îngeri de vânt

adormiți pe pervaz

și plouă

și-mi este 

totuna.....

2.

zidește-mă!

ca și cum m-ai iubi

ca și cum m-ai urî

încălzește în palme

aluatul ăsta de femeie

și palmele-ți vor izvorî

mir.

3.

e bine.

îmi place obsesia ta 

pentru cercuri

și nebunia

de-a ma închide în ele.

zilnic desenezi câte unul

și un genunchi de-al tău

pe care să te aștept

cuminte-necuminte

inventând povești.

uneori cercul se plictisește

și-mi povestește 

despre fuga ta din Olimp

și despre marea trecere

din noapte în zi

fără bilet de voie.

și-i bine....

că dincolo de cerc 

e huma.

4.

și după ultima repetiție

piesa nu s-a mai jucat....

fiecare și-a luat 

masca

și a plecat

au rămas doar reflectoarele

să lumineze

nimicul rămas.

Viorica Mornăilă (n. 27 martie 1963): Numele meu este Viorica Mornăilă, sunt din Arad și scriu de puțină vreme. Am publicat versuri doar pe internet (pe pagina de Facebook Mornăilă Viorica și pe site-ul eCreator ) dar încerc să adun material pentru un volum de poezie.

Copyright © 2017 Viorica Mornăilă

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.